Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri că România se alătură unei declarații comune semnate de mai multe state, printre care Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Olanda și Japonia, privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz.
„Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertății de navigație, principiu fundamental al dreptului internațional. Alăturarea României la acest demers are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale. Efectele sunt resimțite și în România, în special în ceea ce privește prețul combustibililor. În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea prețurilor la un nivel suportabil pentru populație”, a scris șeful statului pe Facebook.
Președintele a subliniat că România își menține decizia de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu, arătând că autoritățile de la București lucrează împreună cu partenerii internaționali pentru dezescaladare.
Potrivit unei declarații comune citate de Reuters, statele semnatare anunță că sunt pregătite să își „unească eforturile adecvate pentru a asigura trecerea în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz” și că vor lua măsuri pentru stabilizarea piețelor energetice.
„Condamnăm în termenii cei mai fermi atacurile recente ale Iranului asupra navelor comerciale neînarmate din Golf, atacurile asupra infrastructurii civile, inclusiv a instalațiilor de petrol și gaze, și închiderea de facto a Strâmtorii Ormuz de către forțele iraniene”, se arată în declarație.
Semnatarii își exprimă „profunda îngrijorare cu privire la escaladarea conflictului” și fac apel la Iran „să înceteze imediat amenințările, amplasarea de mine, atacurile cu drone și rachete și alte încercări de a bloca strâmtoarea pentru transportul maritim comercial” și să respecte Rezoluția 2817 a Consiliului de Securitate al ONU. Documentul reamintește că libertatea navigației reprezintă un principiu fundamental al dreptului internațional, inclusiv în baza Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării.
„Efectele acțiunilor Iranului vor fi resimțite de oameni din toate părțile lumii, în special de cei mai vulnerabili”, avertizează statele semnatare.
Totodată, acestea subliniază că interferențele în transportul maritim internațional și perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare cu energie reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale și solicită un moratoriu imediat și cuprinzător asupra atacurilor asupra infrastructurii civile, inclusiv a instalațiilor de petrol și gaze.
Semnatarii își exprimă disponibilitatea de a contribui la asigurarea tranzitului sigur prin strâmtoare și salută decizia Agenția Internațională pentru Energie de a autoriza o eliberare coordonată a rezervelor strategice de petrol. În același timp, aceștia anunță că vor lua măsuri suplimentare pentru stabilizarea piețelor energetice, inclusiv prin colaborarea cu state producătoare pentru creșterea producției.




