O misiune NATO pentru Nordul Îndepărtat – Santinela Arctică? O idee pe care și România, ca aliat ce a probat “burden-sharing-ul”, ar trebui să o susțină vocal.
Când Statele Unite și-au “re-focusat” atenția pe Groenlanda (după operațiunea din Venezuela), au apărut două curente de gândire, care în variantă simplificată sunt cam așa: 1) Trump va obține Groenlanda, chiar și cu forță militară și 2) Europa trebuie să se rupă de un partener pe care nu-l mai putem numi aliat.
Un al treilea curent spunea cam așa: varianta de lucru este ca Europa să angajeze Statele Unite într-un dialog politico-militar. Iar cadrul potrivit pentru un asemenea subiect delicat este, evident, NATO și construirea unor soluții politico-militare care să pornească de la acordurile existente.
De ce? Pentru că acel curent de gândire a accesat de-a lungul timpului memoria istorică a crizelor din interiorul Alianței Nord-Atlantice și soluțiile identificate, a citit fie și ultimele declarații finale ale summit-urilor NATO (cu securitatea arctică tot mai menționată) și a observat/ scris că după aderarea Finlandei și Suediei la NATO regiunea arctică devină o regiune cu NATO (cu excepția Rusiei, toate statele riverane Oceanului Arctic sunt națiuni aliate și astfel a devenit predominant conceptul de “Nordul Îndepărtat” în limbaj NATO – asemenea Flancului Estic sau Flancului Sudic).
Cu ce rezultat s-ar putea solda un dialog în cadrul NATO, ca alianță politico-militară? Cu asumarea unui angajament de securitate aliat în zona arctică. O operațiune, o misiune sub steag NATO și sub comandă NATO. Cine deține controlul liniei de comandă militară în NATO? Ați ghicit, Statele Unite.
De aceea, după ce liderii europeni au adoptat o declarație în care au subliniat că “Regatul Danemarcei – inclusiv Groenlanda – face parte din NATO” (pentru a elimina orice fel de ambiguitate privind statutul de securitate al teritoriului) și după ce secretarul general al NATO a discutat telefonic cu șeful diplomației americane, începem să vedem testarea unor idei de lansare a unor operațiuni de securitate aliate în Arctica sau a desfășurării de forțe aliate (misiuni de patrulare navală și aeriană etc.). Adică europenii (britanicii, germanii, nordicii etc.) își asumă să creeze arhitectura unei astfel de misiuni împreună cu SUA sau în complementaritate cu americanii, sub steag NATO.
Timid și pe surse astfel de informații încep să iasă la iveală, patronate politic de Germania, Marea Britanie sau Belgia (care sugerează o inspirație din proiectele Santinela Baltică și Santinela Estică pentru Santinela Arctică).
În 2023, după aderarea Finlandei la Alianță, am scris despre imaginea “NATO-izării” Europei cu un singur pixel lipsă – Suedia, care avea să adere în 2024, moment în care linia apărării și securității euro-atlantice a început să se întindă, fără întrerupere, de la Oceanul Arctic la Marea Neagră.
România și-a făcut un renume și un prestigiu în NATO pentru participarea la misiunile aliate. Kosovo, Afganistan, Irak. O misiune NATO în Arctica este și o dovadă de burden-sharing pe care europenii le-o pot demonstra, încă o dată, americanilor. Dar mai ales lui Trump. Și România nu ar trebui să lipsească.
România are argumente concrete pentru a susține o asemenea inițiativă, cel puțin politic, dacă nu operațional. Deși nu este stat arctic, Bucureștiul, grație lecțiilor învățate pe flancul estic, trebuie să observe că legătura strategică dintre Marea Neagră și Arctica este din ce în ce mai evidentă, într-un context în care Rusia tratează aceste spații ca părți ale aceluiași teatru de competiție strategică, iar NATO este obligată să gândească securitatea euro-atlantică “de la nord la sud”.
Mai mult, o susținere vocală a unei misiuni NATO de tip „Santinela Arctică” ar consolida profilul României ca aliat predictibil, activ și responsabil într-un moment în care Statele Unite cer explicit mai mult burden-sharing european, chiar dacă acesta nu este formulat diplomatic sau academic, ci tranzacțional: “nu plătiți, trebuie să plătiți”.
Pentru Washington, mesajul ar fi dublu: Europa nu contestă rolul SUA în NATO, ci îl integrează într-un cadru aliat clar, iar aliați precum România sunt gata să participe la eforturi care nu le aduc beneficii directe imediate, dar întăresc securitatea colectivă și le oferă argumente pentru a-și pleda propria cauză a întăririi prezenței aliate și americane pe teritoriul național și la Marea Neagră. Într-o Alianță în care credibilitatea se măsoară prin fapte, nu prin declarații, Arctica poate deveni un nou test al solidarității și unității NATO — și o oportunitate strategică pentru România de a fi parte din soluție, nu din zgomotul de fond.
