Nume de cod “RePowerEU”: Comisia Europeană a prezentat planul prin care UE să devină independentă de gazul din Rusia înainte de 2030

Comisia Europeană a prezentat marți inițiativa “RePowerEU”, care reprezintă liniile generale ale unui plan menit să asigure independența Europei de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030, începând cu gazele naturale, măsura fiind accelerată ca urmare a agresiunii militare a Rusiei în Ucraina. Prin această inițiativă, Comisia Europeană propune ca, până la data de 1 octombrie, stocurile de gaz din Uniunii Europene să fie la 90% din capacitatea lor pentru a avea rezerve și cantități suficiente de gaz. Printre alternativele luate în calcul de Bruxelles se numără diversificarea aprovizionării cu gaze prin importuri mai mari de gaz natural lichefiat sau de la alți furnizori în afară de Rusia și punerea în aplicare a pachetului de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 care ar diminua consumul anual de gaze cu 30%.

Trebuie să devenim independenți de petrolul, cărbunele și gazele rusești. Pur și simplu nu ne putem baza pe un furnizor care ne amenință în mod explicit”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, subliniind că dependența prea mare de sursele de energie din Rusia trebuie combătută prin asigurarea unei aprovizionări fiabile, sigure și la prețuri accesibile cu energie pentru consumatorii europeni.

Conform unui comunicat al Comisiei Europene, acest plan prezintă, de asemenea, o serie de măsuri menite să răspundă creșterii prețurilor la energie în Europa și să reconstituie stocurile de gaze pentru iarna următoare, având în vedere că Europa se confruntă cu o creștere a prețurilor la energie de mai multe luni.

Executivul european precizează că REPowerEU va încerca să diversifice aprovizionarea cu gaze, să accelereze introducerea gazelor din surse regenerabile și să înlocuiască gazul pentru încălzire și producerea de energie electrică. Astfel, estimează Comisia Europeană, până la sfârșitul anului, cererea UE de gaz rusesc s-ar putea reduce cu două treimi.

“Trebuie să acționăm acum pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie, pentru a ne diversifica aprovizionarea cu gaze pentru iarna viitoare și pentru a accelera tranziția către o energie curată. Cu cât trecem mai repede la energiile regenerabile și la hidrogen, combinate cu mai multă eficiență energetică, cu atât mai repede vom fi cu adevărat independenți și ne vom stăpâni sistemul energetic. Voi discuta ideile Comisiei cu liderii europeni la Versailles, la sfârșitul acestei săptămâni, și apoi voi lucra pentru a le pune rapid în aplicare împreună cu echipa mea”, a completat von der Leyen, în comunicat fiind citați și vicepreședintele executiv Frans Timmermans și comisarul european pentru energie Kadri Simson.

Inițiativa RePowerEU a primit undă verde din partea Colegiului Comisiei Europene în preambulul summitului liderilor europeni de la Versailles, ce va avea loc sub auspiciile președintelui francez Emmanuel Macron, iar în Declarația de la Versailles pe care o vor andosa, șefii de stat sau de guvern ar urma să cadă de acord asupra eliminării treptate a dependenței UE de importurile de gaz, petrol și cărbune din Rusia, un obiectiv susținut cu fermitate și de România.

Prima componentă a propunerii Comisiei Europene este reprezentată de măsurile de urgență privind prețurile la energie și stocarea gazelor, în completarea “Setului de instrumente privind prețurile la energie” al Comisiei din octombrie anul trecut, care a ajutat statele membre să atenueze impactul prețurilor ridicate asupra consumatorilor vulnerabili și care rămâne un cadru important pentru măsurile naționale.

Astfel, Comisia Europeană intenționează să prezinte, până în luna aprilie, o propunere legislativă prin care în UE ar urma să devină obligatorie umplerea, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, în proporție de cel puțin 90 % din capacitate, a instalațiilor subterane de stocare a gazelor. Propunerea ar implica monitorizarea și punerea în aplicare a nivelurilor de umplere și ar crea mecanisme de solidaritate între statele membre. De asemenea, Comisia își continuă ancheta privind piața gazelor naturale ca răspuns la preocupările legate de posibilele denaturări ale concurenței de către operatori, în special Gazprom.

REPowerEU – eliminarea dependenței noastre de gazul rusesc înainte de 2030

Eliminarea treptată a dependenței europene de combustibilii fosili din Rusia poate fi realizată cu mult înainte de 2030, arată Comisia Europeană.

Pentru a face acest lucru, executivul european propune elaborarea unui plan REPowerEU, care va spori reziliența sistemului energetic la nivelul UE, bazat pe doi piloni:

1) Diversificarea aprovizionării cu gaze, prin intermediul unor importuri mai mari de gaz natural lichefiat (GNL) și prin conducte de la alți furnizori în afară de Rusia, precum și prin volume mai mari de producție și de importuri de biometan și de hidrogen regenerabil; reducerea mai rapidă a utilizării combustibililor fosili în locuințele, clădirile, industria și sistemul energetic european, prin stimularea eficienței energetice, prin creșterea surselor regenerabile de energie și a electrificării și prin remedierea blocajelor din infrastructură.

© European Commission Factsheet

2) Punerea integrală în aplicare a propunerilor Comisiei “Fit for 55” ar reduce consumul anual de gaze cu 30%, echivalentul a 100 de miliarde de metri cubi până în 2030. Cu măsurile din planul REPowerEU, Comisia consideră că UE ar putea elimina treptat cel puțin 155 de miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce este echivalent cu volumul importat din Rusia în 2021. Aproape două treimi din această reducere a importurilor poate fi realizată în decurs de un an, punând capăt dependenței excesive a UE de un singur furnizor. Comisia propune să colaboreze cu statele membre pentru a identifica cele mai potrivite proiecte pentru atingerea acestor obiective, pe baza activității ample desfășurate deja în cadrul planurilor naționale de redresare și de reziliență.

© European Commission Factsheet

Noua realitate geopolitică și a pieței energetice ne impune să accelerăm drastic tranziția către o energie curată și să creștem independența energetică a Europei față de furnizorii nesiguri și față de combustibilii fosili volatili. În urma invaziei Ucrainei, argumentele în favoarea unei tranziții rapide către o energie curată nu au fost niciodată mai puternice și mai clare“, mai transmite Comisia Europeană.

UE importă 90 % din consumul său de gaze, Rusia asigurând aproximativ 45 % din aceste importuri, în proporții diferite în funcție de statele membre. De asemenea, Rusia furnizează aproximativ 25% din importurile de petrol și 45% din importurile de cărbune.

Potrivit statisticilor europene, România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai redusă nevoie de gazul rusesc, aproximativ 10% din necesarul energetic național provenind din Rusia. Finlanda, Estonia și Letonia sunt țările din UE cu cea mai mare dependență de gazul provenit din Rusia.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare