Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European dorește clarificări privind legarea fondurilor europene de statul de drept: ”Nu vom fi mulțumiți doar cu mențiuni de principiu”

Published

on

© David Sassoli/Facebook

 

Parlamentul European dorește clarificări privind legarea fondurilor europene de statul de drept, după ce Acordul fără precedent la care au ajuns cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană privind planul de 1.824 de miliarde de euro cuprinde, în premieră, un regim de condiționalitate privind statul de drept în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii.

”Trebuie să vedem exact ce măsuri de intervenţie vor fi folosite pentru a susţine aceasta. Nu putem accepta o reducere a aşteptărilor noastre pentru valorile comune. Considerăm că aceasta este o chestiune deschisă, dorim să participăm. Aici nu vom fi mulţumiţi doar cu menţiuni de principiu”, a menționat președintele Legislativului David Sassoli, potrivit Agerpres.

Liderii europeni au depășit dificultățile în ce privește condiționalitățile, iar acordarea fondurilor europene va fi supusă în premieră criteriului respectării statului de drept.

Interesele financiare ale Uniunii sunt protejate în conformitate cu principiile generale incluse în tratatele Uniunii, în special valorile articolului 2 din TUE. Consiliul European subliniază importanța protecției intereselor financiare ale Uniunii. Consiliul European subliniază importanța respectării statului de drept. Pe baza acestui context, un regim de condiționalitate va fi introdus pentru a proteja bugetul și Next Generation EU“, se arată în concluziile adoptate.

Conform documentului agreat, pașii procedurali se vor desfășura după cum urmează: Comisia Europeană va propune măsuri în cazul încălcării statului de drept, iar Consiliul UE le va adopta prin vot cu majoritate calificată, însemnând 55% dintre statele membre ale UE care reprezintă 65% din populația UE.

Menționăm faptul că Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat, într-o conferință de presă de miercuri, că instituția este mulțumită de propunerea privind Fondul de Redresare economică „Next Generation EU”, însă dorește îmbunătățirea propunerii privind viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM) 2021-2027, deoarece unele tăieri de fonduri sunt nejustificate și nu pot susține obiectivele pe termen mediu și lung ale Uniunii Europene.

Citiți și: Președintele Parlamentului European: Suntem mulțumiți de Fondul de Redresare, dar considerăm nejustificate unele tăieri de fonduri din CFM 2021-2027

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Gheorghe Falcă

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Este vremea României europene! Avem la dispoziție 85 mld. de euro pentru modernizare și dezvoltare

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) reamintește că „este vremea României europene”, având la dispoziție bani europeni în valoare de 85 miliarde de euro pentru modernizare și dezvoltare în următorii șapte ani. 

Resursele la care se referă eurodeputatul PNL provin din alocările din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, Mecanismul de Redresare și Reziliență și din instrumentul SURE (Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență).

7 ani, 2021-2027, pentru relansarea și dezvoltarea României. Fondurile europene acoperă Reziliența și Relansarea – 30,46 miliarde euro, Politica de coeziune – 30,5 miliarde euro, Politica agricolă – 19,34 miliarde euro și SURE – piața muncii – 5 miliarde euro. Acum este momentul ca România să acceseze toți acești bani, să se modernizeze și să se dezvolte! Acum e vremea României europene”, scrie Gheorghe Falcă, într-o postare pe Facebook. 

Amintim că România a primit deja 3 miliarde de euro de la Comisia Europeană, reprezentând prima tranșă a împrumutului de 4,1 miliarde de euro în cadrul Instrumentului SURE, bani pentru susținerea a 9 mãsuri adoptate de Guvernul României în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, precum scheme de ocupare, sprijin pentru lucrători și firme. Menționăm că împrumutul de 3 miliarde de euro are o maturitate de 14,5 ani.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. Cei doi au discutat despre consolidarea legăturilor România-SUA și despre importanța strategică a securității la Marea Neagră

Published

on

© US Embassy Bucharest/ Facebook

Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, a avut luni o întrevedere cu însărcinatul  cu afaceri al Ambasadei SUA, David Muniz, în cadrul căreia au discutat despre importanța relației bilaterale româno-americane și angajamentul de a continua consolidarea legăturilor dintre România și Statele Unite.

Potrivit unei postări a Ambasadei SUA la București, liderul Renew Europe, Dacian Cioloș și oficialul american au discutat și despre ”prioritățile țării noastre referitoare la reformele necesare în mai multe domenii și importanța strategică a securității la Marea Neagră, inclusiv stabilitatea energetică”.

Tot luni, ministrul de interne, Lucian Bode, a avut o întâlnire cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. Cu acest prilej, cei doi au discutat despre colaborarea strânsă dintre cele două țări privind combaterea criminalității, inclusiv prevenirea traficului de persoane, precum și despre alte arii de interes comun, în baza Parteneriatului Strategic.

Anterior, David Muniz l-a asigurat pe premierul Florin Cîțu în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Palatul Victoria că “relația SUA-România va rămâne puternică în timpul administrației Biden”.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a prezentat Comisiei de Muncă a Senatului Directiva Europeană pe Salariul Minim și implicațiile ei pentru România

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) a prezentat marți, 26 ianuarie, Directiva Europeană pe Salariul Minim și implicațiile ei pentru România, în Comisia de Muncă din Senat, la invitația președintelui comisiei, senatorul Ștefan Pălărie (PLUS). 

Există voință politică pentru rezolvarea problemei structurale privind sărăcia în muncă. Rămâne de văzut care va fi forma finală și partajarea competențelor între UE și statele membre pe această problemă. Pentru România este un lucru cheie, dezbaterea fiind necesară în țară, în paralel și în legătură cu cea europeană”, a transmis eurodeputatul Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
Această directivă stabilește un cadru la nivelul UE pentru a se asigura că salariile minime sunt stabilite la un nivel adecvat, iar lucrătorii au acces la protecția salariului minim, sub forma unui salariu minim statutar sau a salariilor stabilite prin negocieri colective.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Gheorghe Falcă8 mins ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Este vremea României europene! Avem la dispoziție 85 mld. de euro pentru modernizare și dezvoltare

Dacian Cioloș33 mins ago

Dacian Cioloș, întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. Cei doi au discutat despre consolidarea legăturilor România-SUA și despre importanța strategică a securității la Marea Neagră

Dragoș Pîslaru58 mins ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a prezentat Comisiei de Muncă a Senatului Directiva Europeană pe Salariul Minim și implicațiile ei pentru România

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele Consiliului European: Ultimii ani au afectat relația cu SUA. Donald Trump a vorbit mai mult cu Coreea de Nord decât cu Europa

U.E.2 hours ago

Germania este în favoarea restricțiilor asupra exporturilor de vaccinuri produse în UE: Nu este vorba de UE pe primul loc. Trebuie să ne asigurăm că există o distribuţie echitabilă

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, despre introducerea unui certificat de vaccinare anti-COVID-19 unic la nivelul UE: Trebuie să evităm ”orice abordare discriminatorie”. Discuțiile continuă

Corina Crețu3 hours ago

Corina Crețu a pledat, în Parlamentul European, pentru durabilitatea investițiilor prin fondurile europene: Comisia Europeană ar trebui să asiste statele membre

COMUNICATE DE PRESĂ4 hours ago

Lansarea proiectului european Team2Share – Integrated Training & Teaching for Learning further aiming Knowledge Sharing Across Generations”

ENGLISH4 hours ago

Launch of the European Project Team2Share: Integrated Training & Teaching for Learning further aiming Knowledge Sharing Across Generations

U.E.4 hours ago

Giuseppe Conte a demisionat din fruntea guvernului italian

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, despre introducerea unui certificat de vaccinare anti-COVID-19 unic la nivelul UE: Trebuie să evităm ”orice abordare discriminatorie”. Discuțiile continuă

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac6 days ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE6 days ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac1 week ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.2 weeks ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă1 month ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

Advertisement
Advertisement

Trending