Partidul Socialiștilor Europeni și-a exprimat profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a președintelui Parlamentului European, David Sassoli, ”un adevărat apărător al valorilor europene și un o remarcabil”, și a transmis condoleanțele sale familiei și prietenilor, dar și Partidului Democrat din Italia.
”Întreaga familie social-democrată europeană va simți profund lipsa lui David. A fost un militant neobosit pentru proiectul european. Și-a dedicat viața politică democrației, justiției și echității. Un exemplu de curaj și determinare. PES și toți cei care au colaborat cu el îi vor simți lipsa”, a transmis Serghei Stanișev, președintele PES, folosind în mesajul său prenumele pentru a face referire la președintele Parlamentului European, semn al relației strânse.
David Sassoli a încetat din viață luni noapte la spitalul din oraşul italian Aviano. În vârstă de 65 de ani, acesta fusese internat încă de pe 26 decembrie ”din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”.
Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).
Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit.
În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.




