Connect with us

INTERNAȚIONAL

Planul Germaniei pentru a-și crește forța armată: Berlinul vrea să recruteze cetățeni din țările membre ale UE

Published

on

Germania se pregătește de prezentarea unui plan pentru a spori numărul efectivelor sale militare, doate în prezent cu personal insuficient, prin recrutarea cetățenilor străini din țările membre ale Uniunii Europene, scrie Deutsche Welle.

Armata insuficient dotată cu personal are un nou plan pentru a spori recrutările prin permitarea cetățenilor străini din alte state ale Uniunii Europene să servească sub forțele armate unificate (Bundeswehr), scrie publicația citată, menționând că Ministerul Apărării de la Berlin a confirmat că ia în calcul această idee. 

Sursă foto: militaryphotos.org

Forțele noastre armate sunt în creștere. Pentru asta, avem nevoie de personal calificat”, a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.

Potrivit sursei citate, ideea are sprijinul coaliției de guvernare, însă social-democrații germani impun o condiție: acordarea cetățeniei germane celor care servesc armata țării.

“Dacă cetățenii altor țări sunt acceptați, fără promisiunea obținerii unui pașaport german, Bundeswehr riscă să devină o armată mercenară”, a declarat Karl-Heinz Brunner, un membru SPD expert în domeniul apărării.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Uniunii Democrate Creștin Democrate (CDU), Florian Hahn, a declarat că “folosind cadrul liberalismului european, ar putea fi dezvoltat un model modern, însă trebuie garantat un anumit nivel de încredere”.

Armata Germaniei a avut probleme legate de personal, împreună cu probleme cum ar fi echipamentul învechit și lipsa de provizii necesare.

Propunerile de majorare a bugetului pentru apărare sunt extrem de nepopulare în Germania, în special din cauza istoriei țării.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Președintele Israelului Reuven Rivlin atrage atenția în Parlamentul german că ”Europa este vizitată astăzi de demonii trecutului”: Trebuie să combatem ”amorsarea noului antisemitism”

Published

on

© Reuven Rivlin/ Twitter

Președinții israelian și german, Reuven Rivlin şi Frank-Walter Steinmeier, s-au arătat miercuri îngrijorați de reîntoarcerea ”demonilor trecutului” și a ”spiritelor malefice” odată cu revitalizarea antisemitismului în Europa și Germania, informează AFP, citat de Agerpres.

Un antisemitism urât şi extrem planează asupra întregii Europe, de la extrema dreaptă la extrema stângă”, a spus Reuven Rivlin într-un discurs susţinut în faţa deputaţilor germani din Bundestag în ziua de amintire a victimelor nazismului. ”Europa este vizitată astăzi de demonii trecutului”, a completat acesta, cerând să fie combătută ”amorsarea noului antisemitism”, care se hrăneşte din discursul ”purităţii rasei” şi al ”naţionalismului”.

Președintele Israelului, care a ținut un discurs în Parlamentul german, a atras atenția că ascensiunea atisemitismului este cauzată parțial și de ramurile extremiste ale islamului.

La rândul său, Frank-Walter Steinmeier şi-a manifestat în faţa Bundestagului îngrijorarea faţă de revenirea ”spiritelor malefice”, a antisemitismului şi rasismului în ţara sa.

Aş dori să pot spune cu convingere, mai ales în faţa invitatului nostru din Israel (preşedintele Reuven Rivlin), <<noi, germanii, am înţeles>>. Dar cum putem spune aceasta în timp ce ura şi agitaţia se răspândesc, când otrava naţionalismului se infiltrează din nou în dezbateri, chiar şi aici ?”, a continuat Steinmeier în discursul susţinut în faţa deputaţilor printre care se aflau şi politicieni ai extremei drepte germane.

Cei doi lideri de stat s-au numărat printre cei peste 50 de șefi de stat sau de guvern care au participat, luni, alături de peste 200 de supraviețuitori ai Holocaustului, la evenimentul comemorativ organizat în Polonia cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare și exterminare Auschwitz-Birkenau de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945, dată care marchează și sfârșitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei, romi și alte persoane aparținând unor grupuri persectutate au fost ucise de către regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Acest moment istoric a fost precedat de Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, unde peste 40 de lideri mondiali au luat parte.

În cadrul evenimentului au avut intervenţii preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele francez Emmanuel Macron, Prinţul Charles al Regatului Unit, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier și vicepreședintele SUA Mike Pence.

România a fost reprezentantă de președintele Klaus Iohannis.

Printre cei prezenți s-au numărat și președintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Parlamentul European s-a alăturat și el acestor demersuri de amintire a ororilor Holocaustului și sesibilizare cu privire la antisemitismul din zilele noastre și va organiza o ceremonie în amintirea victimelor Holocaustului.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele israelian Reuven Rivlin va susține un discurs în Parlamentul german în memoria victimelor Holocaustului

Published

on

© Reuven Rivlin/ Twitter

Președintele israelian Reuven Rivlin va susține miercuri în Parlamentul german un discurs în memoria victimelor Germaniei naziste, anunță DPA, citat de Agerpres.

Rivlin urmează să vorbească în ebraică la reuniunea specială a Budestagului, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, urmând, de asemenea, să rostească un discurs.

De altfel, cei doi lideri de stat s-au numărat printre cei peste 50 de șefi de stat sau de guvern care au participat, luni, alături de peste 200 de supraviețuitori ai Holocaustului, la evenimentul comemorativ organizat în Polonia cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare și exterminare Auschwitz-Birkenau de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945, dată care marchează și sfârșitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei, romi și alte persoane aparținând unor grupuri persectutate au fost ucise de către regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cei doi lideri s-au îmbarcat împreună într-un avion pentru a se întoarce la Berlin după ce au participat la ceremonia de la Auschwitz, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei.

Acest moment istoric a fost precedat de Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, unde peste 40 de lideri mondiali au luat parte.

În cadrul evenimentului au avut intervenţii preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele francez Emmanuel Macron, Prinţul Charles al Regatului Unit, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier și vicepreședintele SUA Mike Pence.

România a fost reprezentantă de președintele Klaus Iohannis.

Printre cei prezenți s-au numărat și președintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Parlamentul European se va alătura și el acestor demersuri de amintire a ororilor Holocaustului și sesibilizare cu privire la antisemitismul din zilele noastre și va organiza o ceremonie în amintirea victimelor Holocaustului.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Reacția României la planul de pace în Orientul Mijlociu, lansat de președintele SUA Donald Trump: Susținem soluția ”cu două state pentru a asigura pacea şi securitatea durabile”

Published

on

România a reacționat miercuri la planul de pace în Orientul Mijlociu, lansat de președintele american Donald Trump și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, informează Digi24.

Astfel, prin vocea ministrului de externe Bogdan Aurescu, ”România a luat notă de planul american și îl analizează”.

Țara noastră susţine ”soluţia cu două state pentru a asigura pacea şi securitatea durabile” și ”va lua parte la dialogul din interiorul Uniunii Europene şi să promoveze eforturile diplomatice cu toate părțile relevante”.

O reacție a venit și din partea Uniunii Europene, care și-a reafirmat angajamentul său ”ferm” în favoarea ”unei soluții negociate și viabile cu două state”.

UE ”va studia şi evalua propunerile avansate”, a dat asigurări Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, într-o declaraţie făcută în numele celor 28 de ţări membre. Va face însă acest lucru pe baza a aceea ce deja a exprimat, a precizat el, lansând un apel la ”relansarea eforturilor de care este urgent nevoie” în vederea soluţiei negociate.

În declarația amintită se semnalează ”aspirațiile legitime ale plaestinienilor, cât și ale israelienilor, respectând toate rezoluțiile ONU pertinente și acordurile internaționale” de care trebuie să ținem ”cont”.

O reacție a venit și din partea Națiunilor Unite, care au precizat că poziția ONU ”legată de soluţia cu două state a fost definită de-a lungul anilor prin rezoluţii pertinente ale Consiliului de Securitate şi Adunării Generale de care trebuie să ţină cont secretariatul general” al ONU, a precizat într-un comunicat Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al organizației.

Președintele american Donald Trump a propus marți ”o soluție realistă cu două state” pentru soluționarea conflictului israeliano-palestinian, care condiționează totuși nașterea unui stat palestinian de ”respingerea clară a terorismului”, precizează că Ierusalimul va rămâne ”capitala indivizibilă a Israelului” și acordă Israelului numeroase garanții, printre care și suveranitate asupra Văii Iordanului.

Câtea minute mai târziu, ambasadorul Statelor Unite în Israel a fost și mai explicit, precizând că statul evreu poate anexa coloniile sale ”fără să mai aștepte”.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending