Unul din patru români consideră necesară apariţia unui nou partid politic în România. Aceasta este concluzia cercetării realizate de Institutul Roman pentru Evaluare şi Strategie – IRES cu privire la acceptabilitatea populaţiei privind apariţia de noi formaţiuni politice în România.
Potrivit studiului, 31% dintre respondenţi cred că un nou partid ar trebui să fie de dreapta, 21% optează pentru necesitatea unui nou partid de stânga, iar 22% sunt de părere că un nou partid ar trebui să fie de centru.
Respondenţii care consideră necesară apariţia unui nou partid politic sunt:
– mai degrabă femei 41%
– din mediul urban 40%
– din Moldova 43% şi Sud+Dobrogea+Bucureşti 41%
– au între 18-35 ani- 42% şi 51-65 ani- 41%
– au studii elementare -51%
– nu lucrează în acest moment – 51%
– sunt în căutarea unui loc de muncă – 42%
– lucrează în sistemul public – 41%
-au fost membri FSN înainte de tranformarea în partid politic -45%
-au fost membri ai PCR – 41%
-au fost utecişti sau pionieri – 40%
-voteaza cu PP-DD 54%, cu PDL 47% sau cu alt partid 52%
Unul din patru romani este de părere că fundaţiile sau asociaţiile pot reprezenta mai bine decât partidele interesul comunităţilor, în timp ce 38% considera că reprezentarea interesului este la fel în cazul ambelor.
Participarea civică a românilor este totuşi scăzută, doar 4% dintre cei intervievaţi declarând că sunt în prezent membri ai unor asociaţii civice sau fundaţii.
Doar 5% dintre respondenţi spun că au fost membri FSN înainte de transformarea acestuia în partid.
24% dintre participanţi au fost membri ai PCR.
79% dintre respondenţi spun că au fost pionieri.
67% dintre cei chestionaţi recunosc că au mai degrabă amintiri plăcute din perioada de dinainte de 1989, iar peste o treime (34%) păstrează obiecte din acea perioadă.
În ceea ce priveşte percepţia publică şi acceptabilitatea Mişcării Populare, studiul arată că:
61% dintre respondenţi au auzit de Mişcarea Populară
38% dintre participanţi au o părere bună şi foarte bună despre aceasta, în timp ce părerea a 46% dintre respondenţi este proastă şi foarte proastă
Mai mult de jumătate (58%) dintre intervievaţi spun că nu ar vota Mişcarea Populară dacă aceasta se transformă în partid politic, în timp ce 28% ar vota în favoarea acesteia. La un eventual scrutin, 9% dintre respondenţi spun că ar vota cu Mişcarea Populară.
Procentele reprezintă indicele de acceptabilitate al unei eventuale formaţiuni şi nu indică intenţia propriu zisa de vot
26% dintre participanţi cred că Mişcarea Populară are o doctrină de centru, 23% o poziţionează la drepata, în timp ce 14% cred că este de stânga.
73% dintre respondenţi nu ar vota Mişcarea Populară dacă Traian Băsescu ar face parte din formaţiune.
De altfel, unul din şapte respondenţi sunt de părere că Mişcarea Populară a apărut ca o consecinţă a disputelor din cadrul PDL.
Mai multe detalii găsiţi în raportul de cercetare.
Foto: freefoto.com




