Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a avertizat duminică că „lumea așa cum o cunoaștem se destramă” și a cerut unitate și forță în fața amenințărilor la adresa ordinii internaționale, subliniind importanța legăturii transatlantice, a NATO și a apărării regiunii arctice.
Declarațiile vin într-un context tensionat, marcat de informații apărute în presă potrivit cărora Statele Unite și președintele Donald Trump ar urmări preluarea Groenlandei, iar liderul de la Casa Albă ar fi cerut armatei americane un plan în acest sens.
„Lumea așa cum o cunoaștem se destramă. Acest lucru este evident pentru toți”, a scris Mette Frederiksen, adăugând că „se destramă iluzia că libertatea, securitatea și prosperitatea pot fi considerate garantate”, a afirmat premierul danez. Ea a subliniat că „doar societățile democratice care acționează împreună pot asigura libertatea și prosperitatea cetățenilor lor – și numai dacă sunt dispuse să le apere”, a declarat Frederiksen, într-o postare pe Facebook.
În mesajul său, șefa guvernului de la Copenhaga a indicat Rusia drept principala amenințare la adresa Europei și a democrațiilor. „Rusia amenință Europa și se opune forțelor democratice la nivel global. Războiul face ravagii în Ucraina”, a susținut Mette Frederiksen, avertizând totodată asupra „atacurilor hibride împotriva statelor europene”, care au loc „frecvent și la scară largă”, a scris premierul danez.
Mette Frederiksen a atras atenția și asupra cooperării tot mai strânse dintre regimurile autoritare. „Rusia, Coreea de Nord și Iranul se coalizează – politic, militar, economic și strategic – într-un parteneriat tot mai profund cu China”, a afirmat ea, subliniind că „acest lucru nu este o coincidență, ci o provocare directă la adresa ordinii internaționale care a susținut stabilitatea și progresul timp de decenii”, a declarat premierul danez.
Potrivit lui Frederiksen, răspunsul Occidentului trebuie să fie unul ferm. „Răspunsul trebuie să fie forța și unitatea”, a scris ea, precizând că aliații trebuie să asigure „superioritatea militară” și să investească „masiv în tehnologie, inovație și apărare”, a afirmat premierul danez. Ea a subliniat că prosperitatea și competitivitatea pot fi garantate doar prin „consolidarea unității, nu în ultimul rând în Europa”, a declarat Frederiksen.
În același timp, șefa guvernului danez a avertizat asupra tensiunilor dintre aliați. „Dezacordurile și conflictele dintre Statele Unite și Europa nu fac decât să-i avantajeze pe adversarii noștri. Ne slăbesc pe noi și îi întăresc pe ei”, a susținut Mette Frederiksen, reafirmând că „Statele Unite și Europa sunt întemeiate pe ideea libertății” și că nu ar trebui „niciodată să facem compromisuri” în această privință, a scris premierul danez.
Referindu-se la rolul Danemarcei, Frederiksen a precizat că țara sa este „un aliat loial și puternic” și că se află „în plin proces de reînarmare semnificativă”. „Suntem pregătiți să ne apărăm valorile – oriunde este necesar – inclusiv în Arctica”, a declarat premierul danez, într-o trimitere directă la importanța strategică a regiunii.
Mette Frederiksen a reafirmat atașamentul Danemarcei față de dreptul internațional. „Credem în dreptul internațional și în dreptul popoarelor la autodeterminare”, a spus ea, subliniind susținerea pentru „principiile suveranității, autodeterminării și integrității teritoriale”, a afirmat premierul danez.
În final, liderul de la Copenhaga a pus accent pe rolul NATO și pe necesitatea unei prezențe militare sporite. „NATO este cea mai puternică alianță de apărare din istorie”, a scris Frederiksen, arătând că „pe flancul nordic, NATO trebuie să dea dovadă de mai multă fermitate și unitate pentru a se asigura că Rusia și China nu devin niciodată amenințări în Arctica”, a declarat premierul danez. Ea a concluzionat că „o prezență militară semnificativ sporită va avea un impact real asupra securității noastre”, atât în Arctica, cât și pentru Europa și Statele Unite, a afirmat Mette Frederiksen.
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că SUA trebuie să „dețină” Groenlanda pentru a împiedica Rusia și China să o facă, anterior acesta declarând „ar putea fi o alegere” pentru Statele Unite între urmărirea ambiției sale de a prelua controlul asupra Groenlandei și menținerea Alianței Nord-Atlantice.
Dacă președintele american Donald Trump invadează Groenlanda aceasta va însemna sfârșitul NATO, a avertizat, însă, premierul danez Mette Federiksen, în vreme ce liderii europeni au transmis un mesaj ferm de susținere a rolului NATO în Arctica, subliniind că „Regatul Danemarcei – inclusiv Groenlanda – face parte din NATO”, o formulare menită să elimine orice ambiguitate privind statutul de securitate al teritoriului, și evidențiind că securitatea regiunii arctice este „o prioritate-cheie pentru Europa” și un element esențial al securității internaționale și transatlantice.




