Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că la nivelul Parlamentului European ar trebui ca toţi europarlamentarii români, indiferent din ce partid fac parte, să aibă un dialog foarte strâns şi să îşi coordoneze poziţiile pentru a susţine interesele României.
Șeful guvernului a avut, în a doua zi a vizitei sale la Bruxelles, o întâlnire cu europarlamentarii români ca parte a programului ce a mai inclus o întrevedere cu președintele Parlamentului European, cu liderii grupurilor PPE și Renew Europen, Manfred Weber, respectiv Dacian Cioloș, precum și cu trei membri ai Comisiei Europene, vicepreședinții executivi Valdis Dombrovskis, Margrethe Vestager și cu comisarul european pentru transport Adina Vălean.
“Am luat decizia de a invita la această întâlnire pe toţi europarlamentarii români, atât pe cei care sunt în grupul PPE, cât şi pe cei care sunt în grupul Renew şi în grupul socialist. M-am bucurat că au răspuns invitaţiei foarte mulţi europarlamentari, am vrut să avem această discuţie pentru că eu cred că la nivelul Parlamentului European trebuie să avem un dialog foarte strâns, să ne coordonăm poziţiile, să susţinem interesele României, pentru că, la urma urmei, fiecare dintre europarlamentari reprezintă România şi atunci când se poate ajunge la o înţelegere în care se constată că avem nişte interese foarte clare, să existe o coordonare a poziţiei şi o cooperare între europarlamentari pentru susţinerea intereselor României”, a spus Orban într-o conferinţă de presă, la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE.
El a menţionat că a avut cu europarlamentarii români “o discuţie interesantă, în care s-au exprimat puncte de vedere pe foarte multe teme” şi care se va repeta.
“Este extrem de important ca astfel de întâlniri să mai aibă loc, pentru că, sigur, în ţară suntem în competiţie, de multe ori ducem competiţia asta dincolo de nişte limite, dar în ceea ce priveşte acţiunea apolitică la nivelul UE, trebuie să cooperăm şi să ne unim eforturile, să încercăm să folosim influenţa pe care o are fiecare partid politic la nivelul grupului politic şi la nivelul altor oficiali ai instituţiilor europene, astfel încât să putem să influenţăm deciziile care se iau la nivel european, pentru ca aceste decizii să genereze avantaje pentru români”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.
Prim-ministrul Ludovic Orban se află, de marţi până joi, în vizită de lucru la Bruxelles, la instituțiile Uniunii Europene și ale NATO, pentru întâlniri cu președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European, cât și cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.
Vizita a debutat marți cu întrevederi cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și a purtat discuţii şi cu negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, Michel Barnier, comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, cu vicepreşedintele executiv al CE, Frans Timmermans, şi cu Johannes Hann, comisar european pentru buget şi resurse umane.
Vizita lui Orban se încheie joi cu întrevederi cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Citiți, pe larg, despre vizita premierului Ludovic Orban la Bruxellesaici.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) subliniază nevoia investițiilor în sectorul privat și public, la nivel național, transfrontalier și la nivelul întregii Uniuni, astfel încât UE să se desprindă energetic de Rusia.
”Uniunea Europeană trebuie, urgent, să rupă dependența sistemului energetic de combustibilii fosili din Rusia. Comisia Europeană a prezentat în planul REPowerEU măsuri care permit realizarea acestui obiectiv, printre ele fiind stocarea de energie, prin diversificarea aprovizionării cu energie și prin dezvoltarea accelerată a energiei din surse regenerabile care ar urma să înlocuiască combustibilii fosili în locuințe, în industrie și pentru generarea de energie electrică”, a punctat eurodeputatul într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Acesta semnalează că ”independența și securitatea energetică a Uniunii Europene vine și cu un cost suplimentar, care trebuie asumat de Uniune”.
”Potrivit REPowerEU investițiile suplimentare se ridică la 210 miliarde euro până în 2027. Dar, reducerea importurilor de combustibili fosili din Rusia poate genera, la rândul lor, economii de aproape 100 de miliarde euro pe an. Subliniez importanța investițiilor în sectorul privat și public, la nivel național, transfrontalier și la nivelul întregii Uniuni. Astfel, pentru a sprijini punerea în aplicare a planului REPowerEU, sunt deja disponibile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență 225 de miliarde euro sub formă de împrumuturi”, a detaliat Falcă.
”Ca parte a grupului PPE solicităm un plan care să susțină ecologizarea globală și tranziția energetică justă. Afacerile noastre suportă cele mai mari prețuri la energie, lanțurile de aprovizionare sunt perturbate și tranziția către neutralitatea climatică trebuie făcută. Luate individual, toate acestea ar fi fost provocări formidabile, dar care ar fi putut fi gestionate. Luate împreună, efectul lor poate pune în pericol afacerile, economia și locurile de muncă, pe scurt întreaga siguranță economică a Uniunii”, conchide europarlamentarul.
Există două argumente principale în favoarea transformării urgente a sistemului energetic european: necesitatea eliminării dependenței UE de combustibilii fosili din Rusia, care sunt utilizați ca armă economică și politică și pentru care contribuabilii europeni plătesc aproape 100 de miliarde EUR pe an, și necesitatea gestionării crizei climatice.
Acționând la nivelul Uniunii, Europa va putea să își reducă treptat într-un ritm mai rapid dependența de combustibilii fosili din Rusia. 85 % din europeni consideră că UE ar trebui să își reducă dependența de gazul și petrolul rusesc cât mai curând posibil pentru a sprijini Ucraina.
Măsurile incluse în planul REPowerEU pot permite realizarea acestui obiectiv, prin realizarea de economii de energie, prin diversificarea aprovizionării cu energie și prin dezvoltarea accelerată a energiei din surse regenerabile care ar urma să înlocuiască combustibilii fosili în locuințe, în industrie și pentru generarea de energie electrică.
Transformarea verde va consolida creșterea economică, securitatea și acțiunile climatice în beneficiul Europei și al partenerilor noștri. Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) este un instrument central al Planului REPowerEU, sprijinind planificarea și finanțarea coordonată a infrastructurii transfrontaliere și naționale, precum și a proiectelor și reformelor din domeniul energetic.
Eurodeputatul Dan Motreanu susține înființarea unui Grup de sprijin pentru R. Moldova pentru eficientizarea sprijinului tehnic și financiar al UE în vederea reformelor
Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) susține înființarea unui Grup de sprijin pentru Republica Moldova, la nivelul Comisiei Europene, pentru eficientizarea sprijinului tehnic și financiar al UE în vederea reformelor.
Dan Motreanu a votat, astăzi, la Bruxelles, alături de colegii eurodeputați, o rezoluție referitoare la punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE – Republica Moldova.
„Printre altele, în rezoluția adoptată astăzi solicităm înființarea la nivelul Comisiei Europene a unui Grup de sprijin pentru Republica Moldova, după modelul celui deja creat pentru Ucraina. Acest mecanism poate juca un rol esențial în eficientizarea sprijinului financiar și tehnic al UE și în furnizarea de asistență multidimensională autorităților Republicii Moldova pentru promovarea reformelor în domenii cheie”, scrie eurodeputatul pe Facebook.
Potrivit accestuia, Republica Moldova „este singurul stat non-UE care beneficiază de un PNRR”. „În valoare de până la 600 de milioane EUR, acesta va reprezenta un stimulent important nu numai pentru atenuarea efectelor social-economice provocate de pandemie dar și pentru impulsionarea reformelor de care este nevoie pentru ca Republica Moldova să avanseze către aderarea în UE”, mai precizează Dan Motreanu.
Parlamentul European urmărește periodic punerea în aplicare a acordului de asociere, care cuprinde un acord de liber schimb aprofundat și cuprinzător, pentru a evalua progresele înregistrate și a oferi orientări pentru următoarele măsuri care trebuie luate.
Ulterior, într-o rezoluție adoptată la 5 mai, Parlamentul a salutat cererea oficială de aderare la UE a Moldovei și a declarat că UE ar trebui să-i acorde statutul de candidat.
La 19 mai, deputații au adoptat o rezoluție prin care au cerut UE să ofere mai mult sprijin strategic Moldovei în urma cererii de aderare la UE.
Eurodeputatul Corina Crețu a discutat cu noul premier al Muntenegrului despre importanța realizării reformelor privind statul de drept, combaterea corupției și a crimei organizate
Eurodeputatul Corina Crețu, în calitate de membru al Delegației UE-Muntenegru a participat joi, la ședința Delegației unde a avut un schimb de păreri cu noul premier muntenegrean, Dritan Abazovic, referitor la parcursul european și la reformele care au loc în această țară.
„În cadrul intervenției mele, am menționat despre importanța de a realiza reformele propuse, mai ales cele legate de respectarea statului de drept, combaterea corupției și a crimei organizate, care vor avea un impact pozitiv asupra muntenegrenilor”, a scris deputatul european, pe Facebook.
De asemenea, Corina Crețu a mai accentuat și faptul că locul Muntenegrului este în Uniunea Europeană.
„Deși acest proces este unul de durată, acest obiectiv poate fi atins”, a spus ea.
În finalul mesajului său, europarlamentarul i-a urat mult succes noului prim-ministru Dritan Abazovic în realizarea obiectivelor pe care și le-a propus: dezvoltarea economică, implementarea statului de drept, lupta împotriva corupției și crimei organizate, libertatea presei.
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.