Connect with us

NATO

Premierul Nicolae Ciucă și conducerea MApN, întâlniri cu șeful Comandamentului Operațiilor Speciale SUA. Consolidarea capacităţii defensive aliate pe flancul estic al NATO, printre temele abordate

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit sâmbătă, la Palatul Victoria, pe comandantul Comandamentului Operațiilor Speciale SUA (US SOCOM), generalul Bryan P. Fenton.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană,ro, prim-ministrul a evidențiat, în timpul întrevederii, importanța forțelor pentru operații speciale, a modernizării și înzestrării acestora, mai ales în actualul context de securitate.

De asemenea, Nicolae Ciucă a subliniat relevanța prezenței forțelor SUA pe teritoriul României, a coeziunii NATO și a hotărârii de a proteja aliații.

Oficialul american a avut întâlniri și cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, dar și cu şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

La activitate au participat și comandantul Comandamentului pentru Operații Speciale din Europa (Special Operations Command Europe – SOCEUR), generalul-maior Steven G. Edwards, și comandantul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României, generalul-maior Dacian-Tiberiu Șerban.

Potrivit unui comunicat al MApN, Subiectele discutate au vizat situaţia de securitate din regiune, evoluțiile privind consolidarea capacităţii defensive aliate pe flancul estic al NATO, postura forţelor americane în țara noastră şi cooperarea dintre forțele pentru operații speciale din România și Statele Unite.

Ministrul Tîlvăr a subliniat că structurile de Forțe pentru Operații Speciale reprezintă a capabilitate esențială a Armatei României, cu un nivel rapid al reacției, la nivel strategic. “Prin evenimentele curente de instruire în comun cu forțele pentru operații speciale ale SUA, urmărim creșterea continuă a capacității proprii de acțiune și a interoperabilității structurilor de forțe pentru operații speciale ale armatei noastre cu cele din armata SUA și ale țărilor aliate”, a arătat ministrul Apărării. 

Relațiile solide de cooperare se întind pe aproape două decenii, atât în planul instruirii, cât și în cel al executării de misiuni în teatre multinaționale de operații, a afirmat șeful Statului Major al Apărării.

”Am transmis mulțumiri generalului Bryan P. Fenton pentru sprijinul constant pe care Comandamentul pentru Operaţii Speciale ale SUA l-a acordat pe această direcție.Expertiza partenerului american a contribuit la transformarea forțelor românești pentru operații speciale în structuri recunoscute în plan internațional, capabile să răspundă unor sarcini operative complexe și să îndeplinească obiective ambițioase de instruire”, a subliniat generalul Daniel Petrescu.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Mark Rutte: Exercițiul nuclear anual a demonstrat soliditatea forței de descurajare a NATO în fața amenințărilor Rusiei

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că exercițiul nuclear anual desfășurat cu succes la începutul acestei luni a oferit Alianței „o încredere absolută în credibilitatea propriei descurajări nucleare” în fața amenințărilor Rusiei, relatează Reuters, citat de Agerpres.

„Atunci când Rusia face uz de o retorică nucleară periculoasă și iresponsabilă, populațiile noastre trebuie să știe că nu este cazul să intre în panică, întrucât NATO dispune de o puternică forță de descurajare nucleară”, a declarat Mark Rutte într-un interviu acordat săptămânalului german Welt am Sonntag.

„Și Putin trebuie să știe că războiul nuclear nu poate fi câștigat niciodată și nu trebuie purtat niciodată”, a subliniat secretarul general al NATO în același interviu.

De la declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina de către Rusia în 2022, Putin și-a înmulțit amenințările la adresa Occidentului cu potențiale consecințe nucleare.

Liderul de la Kremlin a declarat luna trecută că Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă ar fi lovită cu rachete convenționale, iar Moscova ar considera orice atac asupra sa susținut de o putere nucleară drept un atac comun.

Ca răspuns, NATO și-a intensificat exercițiile de pregătire și și-a consolidat coordonarea strategică, în special pe flancul său estic. 

Amintim că secretarul general al NATO Mark Rutte a efectuat miercuri și joi prima vizită în România de la numirea sa în funcție. Înaltul oficial aliat s-a întâlnit miercuri cu președintele Nicușor Dan, cu premierul Ilie Bolojan și cu liderii celor două camere ale legislativului, iar joi a deschis împreună cu șeful statului român Forumul NATO pentru industria de apărare, găzduit de România și desfășurat sub patronajul secretarului general al Alianțe

Continue Reading

NATO

România are un nou vânător de mine intrat în dotarea Forțelor Navale Române de la Marina Regală Britanică, în baza unui acord guvernamental româno-britanic

Published

on

© MApN

Vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, recent intrat în dotarea Forțelor Navale Române din partea Marinei Regale Britanice, va contribui semnificativ la asigurarea libertății de navigație în Marea Neagră, într-un context de securitate maritimă tot mai complex, marcat de prezența minelor marine în derivă, a anunțat vineri Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Fost HMS PEMBROKE în Marina Regală Britanică, M 271 este cea de-a doua navă livrată României în baza acordului de tip Guvern la Guvern încheiat între România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Prezentarea navei și a echipajului a avut loc vineri, 7 noiembrie, în Portul militar Constanța. La activitate au participat și ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.

 

Ministrul apărării naționale a apreciat că nava crește semnificativ capacitatea de luptă a  Forțelor Navale Române. El a amintit că, din cele peste 70 de programe de înzestrare derulate astăzi de Armata României, circa 20 sunt destinate marinei militare, printre acestea numărându-se sistemele mobile de lansare rachete anti-navă, remorcherele maritime, elicopterele echipate cu capabilități de luptă la suprafață și vehiculele de asalt amfibiu pentru infanteria marină.

Șeful Statului Major al Apărării a apreciat că „marșul de peste 4.000 de mile marine al vânătorului de mine Căpitan Constantin Dumitrescu nu a fost doar o deplasare pe mare, ci o demonstrație de profesionalism, reziliență și spirit de echipă din partea militarilor români. Acești oameni reprezintă forța reală a Armatei României. Sosirea navei în Portul Constanța întărește capacitatea noastră de acțiune în Marea Neagră și contribuie la consolidarea posturii defensive a NATO pe flancul estic”.

Continue Reading

NATO

Erdogan, invitat de Nicușor Dan într-o vizită de stat în România anul viitor, la 15 ani de Parteneriat Strategic: Oana Țoiu și Hakan Fidan au discutat, la Ankara, consolidarea relațiilor economice și de securitate

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a efectuat vineri, 7 noiembrie 2025, o vizită oficială la Ankara, la invitația omologului său turc, Hakan Fidan, cu prilejul căreia au avut loc consultări politice privind consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Turcia, context în care  Țoiu i-a înmânat lui Fidan, invitația oficială adresată de președintele României, Nicușor Dan, președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, pentru efectuarea unei vizite oficiale de stat la București în cursul anului 2026.

Invitația a fost transmisă în contextul pregătirilor pentru cea de-a doua ediție a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România–Turcia, care va fi găzduită de România anul viitor, marcând totodată aniversarea a 15 ani de la operaționalizarea Parteneriatului Strategic bilateral.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, întrevederea a oferit prilejul unei evaluări asupra relațiilor bilaterale „solide și apropiate” dintre cele două state. Ministrul român a subliniat interesul Bucureștiului pentru dezvoltarea, în continuare, a Parteneriatului Strategic pe toate palierele sale și a anunțat pregătirea celei de-a doua ediții a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, instituit în mai 2024, care va fi găzduită de România anul viitor.

„Vizita de astăzi, de aici, reprezintă o continuare firească a dialogului nostru bilateral activ și o reconfirmare a voinței comune de a consolida și de a dezvolta și mai departe relația dintre România și Turcia”, a declarat ministrul Oana Țoiu, în cadrul conferinței de presă comune cu omologul său turc.

Șefa diplomației române a evidențiat faptul că anul 2026 va marca 15 ani de la operaționalizarea Parteneriatului Strategic bilateral, subliniind „obiectivul comun de aprofundare și eficientizare a cooperării în plan politic, economic și sectorial”.

Totodată, Oana Țoiu a anunțat că a înmânat ministrului Hakan Fidan invitația oficială din partea președintelui României, Nicușor Dan, adresată președintelui Recep Tayyip Erdoğan, pentru o vizită oficială de stat la București în cursul anului viitor.

„Am agreat, împreună cu omologul meu, importanța implementării obiectivelor stabilite în cadrul primei ședințe comune a guvernelor României și Turciei, în special pregătirea celei de-a doua ediții a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, pe care îl vom găzdui, anul viitor, la București”, a precizat Oana Țoiu.

Cooperare economică și investiții bilaterale

În cadrul discuțiilor, cei doi miniștri au salutat nivelul remarcabil al comerțului bilateral, care plasează Turcia drept principalul partener comercial al României din afara Uniunii Europene și prima destinație extracomunitară a exporturilor românești.

„Am salutat nivelul excepțional al comerțului bilateral, Turcia fiind în continuare principalul partener comercial al României din afara Uniunii Europene. Este prima destinație extracomunitară a exporturilor românești”, a declarat ministrul român.

Șefa diplomației române a subliniat importanța valorificării potențialului economic bilateral în domenii precum energia, transporturile, agricultura, industria de apărare, industria agroalimentară și cea prelucrătoare, inclusiv prin facilitarea accesului pe piață și echilibrarea balanței comerciale.

„Avem multiple domenii cu potențial de dezvoltare — energia, transporturile, agricultura, industria de apărare, industria agroalimentară, industria prelucrătoare — toate pot să aducă nu doar beneficii concrete din perspectiva creșterii economice, ci și locuri de muncă sigure și bine plătite”, a arătat Oana Țoiu.

Ministrul român a încurajat extinderea investițiilor turce în România și intensificarea dialogului între comunitățile de afaceri, anunțând relansarea Comisiei Mixte de Cooperare Economică și Comercială.

De asemenea, Oana Țoiu a apreciat sprijinul acordat de Turcia în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), subliniind obiectivul Guvernului de a finaliza procesul „la începutul anului 2026”.

Dimensiunea umană a relației româno-turce

Oana Țoiu a subliniat „puternica legătură umană” dintre cele două țări, evidențiind rolul comunităților turcă și tătară din România, precum și al comunității românești din Turcia, în consolidarea relației bilaterale.

„Apreciem foarte mult comunitățile turcă și tătară din România, modele remarcabile de integrare. Alături de comunitatea română din Turcia, au un rol-cheie în consolidarea legăturilor dintre țările noastre”, a declarat ministrul.

Cu ocazia vizitei, șefa diplomației române a avut o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Istanbul, în cadrul căreia a discutat despre „posibilitățile de a practica, exersa și învăța mai mult limba română”, precum și despre provocările și așteptările acestei comunități.

Securitate, Marea Neagră și NATO

O parte semnificativă a discuțiilor a fost dedicată cooperării în domeniul securității și apărării, în contextul deteriorării situației regionale.

„Am vorbit despre NATO și parteneriatul esențial pentru securitatea României și a Mării Negre. Am discutat despre potențiala intensificare a atacurilor Rusiei asupra Ucrainei, despre incidentele de încălcare a integrității spațiului aerian al statelor NATO de pe Flancul Estic și despre riscurile de destabilizare care planează asupra altor state din regiune”, a afirmat ministrul Oana Țoiu.

Aceasta a evidențiat relevanța cooperării cu Turcia și Bulgaria „atât în cadrul NATO, cât și la nivel regional”, pentru consolidarea posturii Alianței pe Flancul Estic și pentru securitatea Mării Negre.

„Colaborarea în cadrul Grupării navale pentru contracararea minelor este deja un succes recunoscut internațional al cooperării noastre — un model care poate fi extins și la alte domenii”, a adăugat șefa diplomației române.

De asemenea, Oana Țoiu a reiterat interesul României de a găzdui Hub-ul european de securitate la Marea Neagră, subliniind dorința de a asigura complementaritatea între eforturile NATO și cele ale Uniunii Europene.

Relațiile UE – Turcia și dosarele regionale

În cadrul consultărilor, a fost abordată și relația Turciei cu Uniunea Europeană. Ministrul român a reafirmat sprijinul României pentru continuarea unei „traiectorii ascendente, constructive a relației UE-Turcia, bazată pe dialog și cooperare”.

„Pentru România este extrem de important să accelerăm integrarea economică. Am pledat pentru continuarea acestei traiectorii ascendente, bazată pe dialog și cooperare în domenii de interes comun”, a spus Oana Țoiu, subliniind că Turcia „rămâne un stat candidat și un partener cheie al Uniunii Europene în domenii esențiale de colaborare”.

Un alt punct major al discuțiilor a vizat situația din Orientul Mijlociu. Ministrul român a salutat acordul privind încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor, inclusiv a „unui cetățean israelian de origine română”.

„Am apreciat rolul esențial jucat de Turcia, alături de SUA, Qatar și Egipt, în obținerea acestui progres. Consider că, în această etapă, este necesară intensificarea eforturilor diplomatice și a asistenței umanitare pentru Gaza”, a declarat Oana Țoiu, menționând că România a organizat „cel de-al zecelea zbor umanitar pentru copii cu nevoi medicale din Gaza, la finalul lunii octombrie”.

„Rămânem ferm angajați în susținerea unei păci juste și durabile, bazate pe soluția celor două state, Israel și Palestina, care să conviețuiască în pace și securitate”, a subliniat ministrul român.

Dialog și cooperare regională

În marja vizitei, Oana Țoiu a participat la dezbaterea „Partners in Resilience: Advancing Cooperation between Romania and Türkiye”, organizată de Fundația TEPAV și German Marshall Fund, dedicată perspectivelor de dezvoltare a cooperării bilaterale și regionale la Marea Neagră.

Discuțiile au vizat teme precum conectivitatea, energia, sursele regenerabile, transporturile, producția comună și cooperarea industrială — inclusiv în domeniul apărării —, precum și eforturile comune de deminare și securitate maritimă.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
SĂNĂTATE8 hours ago

Independența României în producția de medicamente esențiale, consolidată cu ajutorul fondurilor europene. Rogobete: Transformăm Antibiotice Iași într-un hub național de inovare farmaceutică

ROMÂNIA12 hours ago

Parchetul European trimite în judecată trei persoane din România pentru fraudă cu fonduri europene destinate modernizării sistemelor de irigații 

ROMÂNIA13 hours ago

Nicușor Dan: Onorantul statut al României de “pilon de stabilitate pe Flancul Estic al NATO” se datorează și veteranilor de teatrele de operații

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI13 hours ago

Europa antreprenorilor înseamnă mai puțină birocrație și mai multă încredere, subliniază vicepreședintele PE, Victor Negrescu

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

De la Chișinău, comisarul european pentru extindere felicită R. Moldova pentru progresele înregistrate și o îndemnă să accelereze „viteza reformelor” pentru ca „procesul de aderare să aibă succes”

ROMÂNIA13 hours ago

România compară cu un “roman de spionaj sovietic” acuzațiile Rusiei că Ucraina și Marea Britanie ar fi încercat să deturneze un avion rus spre Baza Mihail Kogălniceanu

ROMÂNIA14 hours ago

Președintele ASF, la evenimentul de listare a celor două ETF-uri lansate de InterCapital la Bursa de Valori București: „Vom continua să fim un partener activ al pieței de capital”

ROMÂNIA14 hours ago

Alexandru Rogobete anunță o creștere de peste 73% a investițiilor în sănătate, cu peste 2 mld. de lei plătite prin PNRR în perioada iunie-octombrie

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană salută hotărârea CJUE care confirmă că Directiva privind salariile minime adecvate are o bază juridică solidă: „O etapă importantă pentru europeni”

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Încă un produs tradițional românesc capătă recunoaștere și protecție la nivel european

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH6 days ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA2 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA2 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA2 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor

ROMÂNIA2 weeks ago

România își asumă „rolul de integrator și lider regional” pentru cooperare energetică. Bogdan Ivan apreciază deschiderea Comisiei Europene pentru găsirea unor soluții de reglementare și investiții pentru reducerea prețurilor record la energie

Trending