Președinta Parlamentului European așteaptă “cu nerăbdare decizia finală” privind aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen după acordul de la Budapesta

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a salutat vineri rezultatele pozitive ale negocierilor de la Budapesta cu privire la aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen de la data de 1 ianuarie 2025, cu o decizie formală așteptată la reuniunea miniștrilor de interne din UE de la 12 decembrie.

Parlamentul European a condus acest apel încă din prima zi. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică. Aștept cu interes o decizie finală în zilele următoare“, a scris Metsola, pe X.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat vineri rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta dintre Austria, Bulgaria și România privind aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen prin ridicarea veto-ului Austriei, precizând că urmează decizia oficială a Consiliului Uniunii Europene, programată pentru data de 12 decembrie 2024.

“România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. Eliminarea controalelor la frontierele terestre interne este ultimul obstacol. Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor informale de astăzi, la Budapesta. Urmează decizia oficială a Consiliului UE. Să vedem un Schengen mai puternic în 2025″, a scris von der Leyen, pe X, în limbile română, bulgară și maghiară.

România va reuși o aderare completă la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, prin eliminarea controalelor la frontierele terestre, a afirmat vineri, la Budapesta, și premierul Marcel Ciolacu, după acordul la care au ajuns miniștrii de interne din cele patru state implicate în negocieri, România și Bulgaria ca state aspirante la aderarea deplină, Austria ca stat care încă se opunea și Ungaria în calitate de președinție rotativă a Consiliului UE.

Miniștrii afacerilor interne din Austria, Bulgaria, România și Ungaria s-au întrunit joi și vineri la Budapesta, sub auspiciile președinției maghiare a Consiliului Uniunii Europene și împreună cu comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, pentru a avansa negocierile pentru integrarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen, singura țară care se mai opunea acestei decizii fiind Austria.

România a fost reprezentată de ministrul de interne Cătălin Predoiu, care s-a aflat luni la Viena pentru discuții cu omologul austriac, Gerhard Karner, și care a purtat discuții bilaterale și cu omologii bulgar și maghiar.

În același timp, premierul Marcel Ciolacu s-a aflat vineri la Budapesta pentru “reuniunea decisivă” pe tema intrării depline a României în Schengen, fiind primit de omologul maghiar Viktor Orban.

De altfel, premierul Marcel Ciolacu a avut marți o discuție telefonică cu Karl Nehammer, cancelarul austriac. Discuția a avut loc la o zi după ce preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă s-a întâlnit la Viena cu Nehammer, declarându-se încrezător că deciziile finale privind Schengen vor fi luate în curând la nivel tehnic.

Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene va pune subiectul ridicării controalelor la frontierele terestre Schengen pentru Bulgaria și România pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului Afaceri Interne din 12 decembrie, declarase ministrul ungar de interne, Sandor Pinter, în cadrul unei conferințe de presă, după întâlnirea cu omologii săi din UE care a avut loc la Luxemburg la începutul lunii octombrie.

România și Bulgaria au aderat, la 31 martie 2024, la spațiul Schengen, însă numai cu ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, conform unei decizii a Consiliului UE, luată la finalul anului 2023. Atunci s-a stabilit și că integrarea deplină, prin ridicarea controalelor și la frontierele terestre, necesită o decizie ulterioară.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare