Președintele israelian, Reuven Rivlin, va efectua o vizită în România anul acesta, la invitația lui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat omologului său israelian, Reuven Rivlin, o invitaţie de a efectua o vizită în România în acest an, iar el a acceptat.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere bilaterală cu preşedintele Statului Israel, în marja participării la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, care se desfăşoară, miercuri şi joi, la Ierusalim.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că va acorda în continuare o atenţie deosebită parteneriatului dintre România şi Statul Israel şi, în acest context, a adresat invitaţia ca preşedintele Statului Israel să efectueze o vizită în România, în acest an, invitaţie acceptată cu deosebită plăcere de preşedintele Rivlin“, precizează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele român a subliniat rolul important al organizării celei de-a treia şedinţe comune de guvern România-Israel, care va contribui la dezvoltarea cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali are loc în contextul în care cele două state împlinesc anul acesta 72 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte, bazate pe dialog politic şi bună colaborare, la care contribuie şi rolul deosebit al comunităţii israelienilor originari din România care trăiesc în Israel, arată Preşedinţia.

Conform sursei citate, subiectele abordate în cadrul întrevederii au vizat relaţia bilaterală dintre România şi Israel, demersurile ţării noastre în direcţia combaterii antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei, precum şi teme de interes comun de pe agenda regională şi internaţională.

“Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit omologului israelian pentru invitaţia de a participa la lucrările Forumului, reafirmând angajamentul ferm al României şi al său personal pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei. Preşedintele României a evidenţiat relaţiile excelente cu Israelul, stat cu care ţara noastră are o relaţie cu caracter strategic, precum şi relaţiile politice foarte bune şi perspectivele de creştere a dimensiunii economice bilaterale”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Citiți și Klaus Iohannis, primit la Ierusalim de Reuven Rivlin: Președintele Israelului apreciază participarea României la condamnarea Holocaustului

În ceea ce priveşte combaterea antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei, Klaus Iohannis a prezentat eforturile susţinute şi constante ale României în acest sens, inclusiv prin modificarea cadrului normativ, asigurând partea israeliană de faptul că ţara noastră îşi va menţine angajamentul pentru aplicarea cu rigoare a legislaţiei în domeniu.

Preşedintele Statului Israel a apreciat în mod deosebit relaţia apropiată de prietenie dintre cele două state şi popoare, bazată pe interese comune, manifestând apreciere pentru implicarea preşedintelui Iohannis în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, dar şi pentru demersurile întreprinse în direcţia combaterii antisemitismului şi pentru promovarea istoriei şi culturii comunităţii evreieşti.

În acest context, preşedintele Rivlin a mulţumit în mod deosebit omologului român pentru rolul ţării noastre, în calitate de preşedinte al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în negocierea şi adoptarea definiţiei de lucru a antisemitismului, menţionează Administraţia Prezidenţială.

În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din regiunea Orientului Mijlociu, subliniind necesitatea detensionării situaţiei de securitate din zonă.

Astfel, a fost abordat stadiul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, preşedintele Klaus Iohannis exprimând speranţa unor evoluţii pozitive şi sprijinul ţării noastre, pe baza poziţiilor de politică externă cunoscute şi consecvente, pentru avansarea acestui proces. În acest cadru, cei doi preşedinţi au evidenţiat importanţa construirii încrederii între cele două părţi direct implicate, ca bază a unei soluţii politice a Procesului de Pace.

De asemenea, au fost discutate şi alte teme de actualitate de pe agenda regională şi internaţională, inclusiv evoluţiile din dosarul iranian, Klaus Iohannis accentuând importanţa unei soluţii diplomatice şi exprimând deplina înţelegere pentru preocuparea Statului Israel de a-şi vedea asigurată securitatea, conchide Administrația Prezidențială.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare