Connect with us

#RO2019EU

Președintele Klaus Iohannis anunță că va răspunde repede nominalizării lui George Ciamba la Afaceri Europene

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, marţi, că va răspunde repede nominalizării lui George Ciamba pentru funcţia de ministru delegat al Afacerilor Europene.

FOTO: Administrația Prezidențială

„Parcă acum câteva săptămâni se făcea mare tam-tam cu remanierea Guvernului. Văd că au lăsat-o mai moale şi acum se face o remaniere cu ţârâita, adică unul câte unul este convins să plece şi este înlocuit cu cineva propus de partid. Se pare că voi primi două propuneri, dintre care una va fi analizată foarte repede şi mă voi strădui să dau un răspuns rapid. Este vorba de ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Totuşi, ne pregătim pentru a prelua preşedinţia UE şi nu avem un ministru care gestionează aceste afaceri. Nu ştiu de ce a demisionat ministrul Negrescu, nici nu a dat explicaţii foarte clare”, a afirmat preşedintele.

În opinia sa, propunerea care a fost făcută e una pe care o va citi „într-o notă pozitivă”.

„Ne pregătim la 1 decembrie să preluăm președinția UE, dar cert e că nu avem ministru al Afacerilor Europene în ajunul președinției. Propunerea făcută este una pe care o voi citi într-o nouă pozitivă. Cu dl. Ciamba am mai colaborat bine până acum. Cred că e important să dăm repede o rezoluție pe această temă. Eu am criticat Guvernul ca să-i impulsionez, doar-doar se întoarce cineva din Arabia”, a afirmat Klaus Iohannis.

Secretarul de stat George Ciamba, a fost propus pentru funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene, după ce Victor Negrescu a demisionat vineri.  George Ciamba lucrează în Ministerul Afacerilor Externe al României din decembrie 1990.

 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

#RO2019EU

Președintele Klaus Iohannis, reuniuni bilaterale la München cu Manfred Weber, Michel Barnier și Andrej Plenkovic

Published

on

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis avut sâmbătă la München, în marja participării sale la Conferința de Securitate, cinci reuniuni bilaterale, cu vicepreședintele SUA Mike Pence, cu liderul grupului PPE în Parlamentul European și candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, cu negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, cu premierul Croației, Andrej Plenkovic, și cu președintele Comitetului Evreiesc American, David Harris.

Prima întrevedere bilaterală a avut loc cu Manfred Weber, cu care șeful statului a discutat despre principalele provocări de pe agenda Președinției României a Consiliului UE, precum și pe viitoarele alegeri europarlamentare, din luna mai a acestui an.

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis ”a asigurat că țara noastră va continua să depună eforturi pentru a avansa agenda europeană într-o manieră consensuală și incluzivă, acționând ca mediator imparțial”.

Pe agenda discuțiile s-au mai aflat schimburi de opinii cu privire la obiectivele Summitului informal de la Sibiu din 9 mai, care va fi esențial pentru consolidarea proiectului european, și Cadrul Financiar Multianual, fiind subliniat de către cei doi interlocutori caracterul esențial al politicii de coeziune și al alocării de fonduri corespunzătoare pentru reducerea decalajului de dezvoltare dintre statele membre.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Comitetului Evreiesc American, organizație din partea căreia șeful statului a primit în 2017, la Washington, distincția ”Light Unto Nations”.

Întrevederea cu Michel Barnier, negociatorul șef al UE pentru Brexit, a avut loc în condițiile în care Klaus Iohannis a afirmat, în cadrul sesiunii la care a participat la Conferința de Securitate, că lucrurile au devenit mai complicate decât UE s-ar fi așteptat în privința Brexit-ului și a unei retrageri ordonate a Regatului Unit din marea familie europeană.

Reuniunile bilaterale ale lui Klaus Iohannis au culminat cu întâlnirea avută cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, aceasta fiind prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump. În cadrul ei, vicepreședintele american și-a exprimat aprecierea față de modul în care președintele Klaus Iohannis susține Parteneriatul cu SUA și față de ”leadership-ul puternic” al șefului statului.

© Administrația Prezidențială

Discuțiile bilaterale de la München s-au încheiat cu o întrevedere cu Andrej Plenkovic, premierul Croației, țara care va închide trio-ul de președinții ale Consiliului UE deschis de România și din care mai face parte Finlanda.

Șeful statului a participat, alături de președintele Egiptului și cancelarul Germaniei, la sesiunea de deschidere a celei de-a doua zi a Conferinței de Securitate de la München, în calitate de reprezentant al președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis a luat parte la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care sunt prezenți peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Continue Reading

#RO2019EU

Cu ajutorul RO2019EU, UE va dispune în curând de un cadru mai solid de reglementare și supraveghere a băncilor

Published

on

Foto: RO2019EU

În curând, UE va dispune de un cadru mai solid de reglementare și supraveghere a băncilor, în data de 15 februarie, ambasadorii la UE au aprobat un acord la care președinția română și Parlamentul European au ajuns cu privire la o serie de norme revizuite care urmăresc reducerea riscurilor în sectorul bancar din UE.


„Măsurile de reducere a riscurilor convenite astăzi vor asigura că sectorul bancar dispune de capital suficient pentru a acorda împrumuturi persoanelor fizice și juridice în condiții de siguranță. Totodată, contribuabilii sunt protejați împotriva eventualelor dificultăți cu care s-ar putea confrunta băncile”.

 Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor din România


Pachetul convenit de către Consiliu și Parlament cuprinde două regulamente și două directive, referitoare la:

  • cerințele de capital impuse băncilor (modificări aduse Regulamentului nr. 575/2013 și Directivei 2013/36/UE);
  • redresarea și rezoluția băncilor aflate în dificultate (modificări aduse Directivei 2014/59/UE și Regulamentului nr. 806/2014).

Decizia încheie un proces de negociere început în noiembrie 2016. Un prim acord a fost obținut cu privire la principalele elemente ale pachetului bancar și a fost confirmat de către Consiliu la 4 decembrie 2018. Acum, ambasadorii la UE au aprobat acordul referitor la toate măsurile de reducere a riscurilor.

Pachetul de reducere a riscurilor vizează punerea în aplicare a reformelor convenite la nivel internațional în urma crizei financiare din 2007-2008 în vederea consolidării sectorului bancar și a soluționării provocărilor care au rămas de abordat în privința stabilității financiare. Prezentate în noiembrie 2016, acestea includ elemente convenite de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară și de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF).

Una dintre principalele măsuri convenite pentru reducerea riscurilor în sistemul bancar este consolidarea cadrului pentru rezoluția instituțiilor bancare. Acesta le impune instituțiilor de importanță sistemică globală („G-SII”) să aibă o mai mare capacitate de absorbție a pierderilor și de recapitalizare prin stabilirea de cerințe în ceea ce privește valoarea și calitatea fondurilor proprii și a pasivelor eligibile (MREL) pentru a asigura un proces eficace și ordonat de „recapitalizare internă”. Acesta oferă, de asemenea, garanții provizorii și posibile măsuri suplimentare pentru autoritățile de rezoluție.

Pachetul consolidează și cerințele de capital impuse băncilor în vederea reducerii stimulentelor pentru asumarea excesivă de riscuri, incluzând un indicator obligatoriu al efectului de levier, un indicator obligatoriu de finanțare stabilă netă și stabilirea de norme sensibile la risc pentru tranzacțiile cu titluri de valoare și instrumente derivate.

În plus, pachetul bancar conține măsuri pentru a îmbunătăți capacitatea de creditare a băncilor și pentru a facilita un rol mai important al băncilor pe piețele de capital, cum ar fi:

  • reducerea sarcinilor administrative pentru băncile mai mici și mai puțin complexe, legate în special de cerințele de raportare și de informare;
  • consolidarea capacității băncilor de a acorda împrumuturi IMM-urilor și de a finanța proiecte de infrastructură;

Pachetul bancar conține, de asemenea, un cadru pentru cooperare și schimb de informații între diferitele autorități implicate în supravegherea și rezoluția grupurilor bancare transfrontaliere. Măsurile convenite mențin echilibrul obținut prin poziția Consiliului între competențele autorităților de supraveghere din țara de origine și din țara gazdă pentru a facilita fluxurile transfrontaliere de capital și lichiditate, asigurând, în același timp, un nivel adecvat de protecție a deponenților și creditorilor și stabilitatea financiară în toate statele membre. De asemenea, acordul introduce modificări pentru a îmbunătăți cooperarea între autoritățile competente cu privire la aspecte legate de supravegherea activităților de combatere a spălării banilor.

Etapele următoare

Textul va face obiectul revizuirii de către experții juriști-lingviști. Parlamentul și Consiliul vor fi invitate apoi să adopte în primă lectură regulamentul propus.

Continue Reading

#RO2019EU

#RO2019EU: Ministrul George Ciamba a evidențiat la Conferinţa de Securitate de la München rolul Inițiativei celor Trei Mări în consolidarea UE și a parteneriatului transatlantic

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Corespondență de la München

Viziunea Preşedinţiei române la Consiliul UE asupra proiectului european, structurată în jurul ideii de coeziune, a fost prezentată vineri de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, la Conferinţa de Securitate de la München.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, în cadrul primei zile a Conferinţei de Securitate de la München ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a avut o intervenţie în cadrul panelului dedicat Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) “Răspunsul Europei Centrale la competiţia de putere în plan global”, organizat de Atlantic Council. Printre participanţii la panel s-au numărat Borut Pahor – preşedintele Republicii Slovenia, Andrej Plenkovic – prim-ministrul Croaţiei, Ana Palacio – membru al Consiliul de stat al Regatului Spaniei şi Frederick Kempe – preşedintele Atlantic Council.

“Oficialul român a evidenţiat rolul pe care Iniţiativa îl poate juca în consolidarea Uniunii Europene şi a parteneriatului transatlantic, îndeosebi în actualul context global, marcat de transformări şi incertitudini. A subliniat că I3M are potenţialul de a facilita creşterea coeziunii UE, prin impulsionarea dezvoltării economice a regiunii circumscrise celor trei mări şi a ţărilor învecinate şi, implicit, creşterea convergenţei în cadrul UE. În acelaşi timp, I3M poate contribui la aprofundarea şi diversificarea relaţiilor transatlantice, prin încurajarea prezenţei economice a SUA în Europa. El a evidenţiat că accentul pus de Iniţiativă pe creşterea interconectivităţii în domeniile infrastructurii, al energiei şi digital, precum şi pe conectarea comunităţilor de afaceri din regiune transformă acest format de cooperare într-un instrument extrem de util pentru impulsionarea creşterii economice pe termen mediu şi lung”, se arată în comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, Ciamba a prezentat viziunea preşedinţiei României la Consiliul UE asupra proiectului european, aceasta fiind “structurată în jurul ideii de coeziune, declinată în conectivitate şi convergenţă, în vederea reducerii decalajelor de dezvoltare între statele membre şi între regiuni”.

În marja conferinţei, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a avut mai multe întâlniri bilaterale.

Oficialul român a discutat cu Kristalina Georgieva, preşedintele interimar al Grupului Băncii Mondiale şi director executiv al Băncii Mondiale. Ciamba a apreciat sprijinul Băncii Mondiale oferit prin programele de convergenţă reală desfăşurate în România şi a mulţumit Biroului de la Bucureşti pentru interesul de a participa la o serie de evenimente care vor avea loc în timpul preşedinţiei României la Consiliul UE. Temele acestor evenimente sunt relevante atât pentru UE, cât şi la nivel global: agenda digitală, conectivitate, convergenţa economică, cooperarea pentru dezvoltare, consolidarea rezistenţei la dezastre naturale, Balcanii de Vest, arată MAE.

Cu această ocazie, George Ciamba a reiterat preşedintelui interimar al Grupului Băncii Mondiale invitaţia de a participa în calitate de vorbitor la Conferinţa privind egalitatea de gen care va avea loc la Bucureşti pe 30 şi 31 mai, eveniment organizat sub patronajul prim-ministrului României, fiind cunoscută implicarea organizaţiei internaţionale în promovarea acestui subiect.

De asemenea, ministrul delegat pentru Afaceri Europene s-a întâlnit cu Gunther Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane. Cei doi au discutat despre eforturile depuse de preşedinţia României la Consiliul UE în avansarea dosarului privind Cadrul Financiar Multianual, unul dintre principalele subiecte de pe agenda Consiliului Afaceri Generale de săptămâna viitoare. Preşedinţia României la Consiliul UE a primit, la Consiliul European din decembrie 2018, mandatul de a continua negocierile şi de a elabora orientări pentru următoarea etapă a acestora, în perspectiva unui acord politic în acest dosar în toamna anului 2019.

George Ciamba a avut un schimb de opinii şi cu Brian Hook, reprezentantul special al Statelor Unite ale Americii pentru Iran, pe teme legate de securitatea cibernetică, regimul sancţiunilor şi combaterea dezinformării, informează MAE. Oficialul român a arătat că subiectul combaterii dezinformării se numără printre priorităţile preşedinţiei României la Consiliul UE. Totodată, el a reafirmat angajamentul ţării noastre faţă de consolidarea legăturii transatlantice.

Tot în contextul Conferinţei de Securitate de la Munchen, ministrul delegat George Ciamba a avut o întrevedere cu Jean Asselborn, ministrul afacerilor externe, afacerilor europene, imigraţiei şi azilului al Marelui Ducat al Luxemburgului. Cei doi miniştri şi-au exprimat satisfacţia pentru nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale.

În ultima parte a zilei, oficialul român a avut o întrevedere cu Ian Bremmer, preşedinte al Eurasia Grup şi editorialist Time, cu care a discutat despre priorităţile României la Preşedinţia Consiliului UE.

Conferinţa internaţională de la München (Munich Security Conference/MSC 2019) reprezintă unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, care reuneşte lideri şi factori de decizie importanţi în materie de securitate şi apărare. De la prima sa ediţie – în 1963, ca “Internationale Wehrkunde Begegnung” – Conferinţa s-a constituit ca un reper important al dezbaterilor din domeniul securităţii la nivel european şi euroatlantic. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending