Connect with us

ROMÂNIA

Președintele Senatului propune înființarea, la nivel central, a unor structuri care să conțină instrumentele guvernamentale necesare participării României la reconstrucția Ucrainei și la sprijinirea R. Moldova

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a propus înființarea, la nivel central, a unei structuri care să conțină toate instrumentele guvernamentale necesare participării la reconstrucția Ucrainei și care să țină legătura cu societatea civilă și cu mediul de afaceri.

Acesta a participat miercuri la conferința ”Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”, care se desfășoară zilele acestea la Sinaia și care este organizată de New Strategy Center.

”Ajutorul acordat de România pentru reconstrucția Ucrainei trebuie depășească stadiul actual, printr-o nouă serie de acțiuni concrete. România are această capacitate, fiind de la bun început un adevărat hub de ajutorare a vecinilor noștri, Ucraina și Republica Moldova, atât în fața agresiunilor de orice fel ale Rusiei, cât și pe calea integrării europene pe care s-au înscris”, a menționat Ciucă.

În viziunea sa, acest hub ”trebuie să se concretizeze în două direcții foarte clare: una politică de coagulare a tuturor actorilor implicați în acest demers și una a investitorilor care pot fructifica oportunități și stimula activitatea economică ucraineană”.

Președintele Senatului a evocat și problemele cu care se confruntă Republica Moldova pentru a argumenta nevoia de a ajuta și această țară.

”Este necesară și o asemenea structură axată pe direcția ajutării Republicii Moldova. Chiar dacă nu traversează aceeași tragedie prin care trece Ucraina, Moldova este afectată economic și social de războiul din țara vecină. Am propus ca aceste structuri să fie înființate cât mai rapid, fără a mai fi nevoie să așteptăm terminarea războiului”, a mai spus Ciucă.

El a evidențiat că ”această pre-poziționare este esențială pentru crearea unei baze concrete prin care România – în viitorul apropiat – va putea participa activ la reconstrucția Ucrainei și la susținerea eficientă a Republicii Moldova”.

În contextul acestui eveniment pe care l-a descris drept ”un adevărat Davos al Europei de Est”, președintele Senatului a avut ”un dialog foarte bun și consistent cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova”, cu care a abordat ”provocările situației geopolitice actuale, atât pentru București, cât și pentru Chișinău”.

”Am speranța că astfel de dezbateri vor deveni din ce în ce mai cunoscute, pentru a se stimula creativitatea și inovația în direcții utile României”, a conchis Nicolae Ciucă.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Ministerul Apărării Naționale lansează o nouă campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari. Sunt disponibile aproape 5.000 de locuri

Published

on

© MApN

Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 20 mai – 27 iunie, o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Sunt disponibile 4936 de locuri de rezervişti voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați) în unităţi militare de pe întregul teritoriu național.

Procesul de recrutare şi selecţie se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, republicată, şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Cetățenii interesați se pot informa la centrele militare despre etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii, precum şi despre avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.

Candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.

Detalii suplimentare pot fi obținute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Adresele poştale şi datele de contact ale acestora sunt disponibile aici și aici.

Continue Reading

ROMÂNIA

România și Qatar semnează un memorandum de înțelegere pentru cooperare în domeniul comunicațiilor electronice. Marcel Ciolacu: Acest sector are rol strategic pentru țara noastră

Published

on

© Guvernul României

Sectorul comunicațiilor electronice are rol strategic pentru România și este între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea cu președintele Autorității de Reglementare în Comunicații (CRA) a Statului Qatar, Ahmad Abdulla AlMuslemani.

Prim-ministrul a găzduit luni și ceremonia de semnare a Memorandumului de Înțelegere pentru cooperare în domeniul comunicațiilor electronice între România și Qatar, parafat de președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Ștefan Zgonea, și președintele Autorității de Reglementare în Comunicații (CRA) a Statului Qatar, Ahmad Abdulla AlMuslemani.

”Semnarea Memorandumului de Înțelegere într-un domeniu atât de important cum este cel al telecomunicațiilor este un semnal puternic privind cooperarea noastră bilaterală, care, iată, se concretizează la scurt timp după vizita de lucru în Qatar. Am încredere că vom continua colaborarea în același ritm alert pentru ca relațiile noastre economice să își atingă potențialul”, a subliniat premierul Marcel Ciolacu.

Întrevederea și semnarea documentului bilateral au avut loc luni la Palatul Victoria, la o lună după întâlnirea de lucru de la Doha a prim-ministrului României cu A.S.R. Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, Emirul Statului Qatar, conform unui comunicat al Guvernului.

Amintim că la acel moment, premierul Marcel Ciolacu anunța că va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți.

De asemenea, s-a discutat despre reactivarea Comisiei mixte de cooperare economică, ca o platforma potrivită pentru explorarea variantelor de diversificare a cooperării bilaterale, și despre organizarea unui Forum de afaceri bilateral.

Continue Reading

POLITICĂ

Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunțat că își lansează cartea “Un ostaș în slujba țării” în contextul tranziției sale de la om de armată la om politic

Published

on

© nicolaeciuca.ro

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat luni pe site-ul său personal că în luna iunie își va lansa cartea “Un ostaș în slujba țării”, volumul urmând să apară la editura RAO, iar toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Anunțul publicării acestui volum vine în contextul lansării site-ului nicolaeciuca.ro, dedicat promovării cărții președintelui PNL, “Un ostaș în slujba țării”.

Cartea este despre povestea lui Nicolae Ciucă, în contextul tranziției sale de la om de armată la om politic, mai menționează sursa citată.

“Veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om cât se poate de simplu, cu credință și frică de Dumnezeu. Îmi iubesc țara și nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaș în slujba României, e să îmi apăr patria. Și asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată și cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde am fi și oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim”, a declarat, în context, Nicolae Ciucă.

Nicolae Ionel Ciucănăscut la , la Plenița, în județul Dolj, este un general român de armată în rezervă și om politic, ocupând de-a lungul timpului poziții precum cea de șef al Statului Major al Apărării, ministru al apărării naționale și prim-ministru.

De la 1 ianuarie 2015 până pe 29 octombrie 2019 a fost Șeful Statului Major General, fiindu-i prelungit mandatul cu un an în urma unei decizii a președintelui Klaus Iohannis.

În data de 28 octombrie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Ciucă. În data de 4 noiembrie 2019 a preluat mandatul de ministru în cadrul Ministerului Apărării. În luna octombrie 2020, Nicolae Ciucă s-a înscris PNL și a fost cap de listă al liberalilor la Senat în județul Dolj la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 și a devenit senator în Parlamentul României. A fost, la finalul lui 2020, pentru puțin timp, prim-ministru interimar al Guvernului României, perioadă în care a primit, din partea Statelor Unite ale Americii, Legiunea de Merit, cea mai înaltă distincție de acest tip pe care un militar străin o poate primi.

În noiembrie 2021, a devenit prim-ministru al României la conducerea unui guvern de coaliție PNL-PSD, după destrămarea coaliției PNL-USR, fiind ales ulterior și în funcția de președinte al Partidului Național Liberal. A renunțat la această poziție în iunie 2023 ca parte a acordului politic privind rotativa la guvernare între PNL și PSD, fiind ales președinte al Senatului României.

Ciucă este un militar de carieră care s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia. Nicolae Ciucă a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii) pe care l-a condus în Afganistan și apoi în Irak.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL3 hours ago

Gaza: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale solicită mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului israelian al apărării pentru crime de război și crime împotriva umanității

NATO3 hours ago

Ministerul Apărării Naționale lansează o nouă campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari. Sunt disponibile aproape 5.000 de locuri

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Premierul Greciei îi cere președintei Comisiei Europene ”să adoptate măsuri curajoase pentru a garanta că piaţa unică funcţionează cu mai multă concurenţă şi transparenţă, în beneficiul consumatorilor”

COMUNICATE DE PRESĂ6 hours ago

ICI București a participat la conferinţa dedicată Zilei Internaţionale a Telecomunicaţiilor și Societăţii Informaţionale

ROMÂNIA6 hours ago

România și Qatar semnează un memorandum de înțelegere pentru cooperare în domeniul comunicațiilor electronice. Marcel Ciolacu: Acest sector are rol strategic pentru țara noastră

COMUNICATE DE PRESĂ7 hours ago

Universitatea din București lansează rezultatele cercetării „Atitudinea românilor față de voluntariat”

MAREA BRITANIE7 hours ago

”Doar standarde globale pentru AI pot opri o cursă spre abis”, subliniază premierul britanic și președintele sud-coreean în preambulul summitului global privind inteligența artificială

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Ajutorul acordat Iranului de către Comisia Europeană pentru găsirea elicopterului prezidențial nu a avut în spate „motivații politice”

POLITICĂ7 hours ago

Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunțat că își lansează cartea “Un ostaș în slujba țării” în contextul tranziției sale de la om de armată la om politic

SUA8 hours ago

Biden sprijină „protestele pașnice și non-violente” ale studenților față de criza umanitară din Gaza: „Știu că vă frânge inima. O frânge și pe a mea”

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Gaza: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale solicită mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului israelian al apărării pentru crime de război și crime împotriva umanității

SUA8 hours ago

Biden sprijină „protestele pașnice și non-violente” ale studenților față de criza umanitară din Gaza: „Știu că vă frânge inima. O frânge și pe a mea”

ROMÂNIA2 days ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA3 days ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL5 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA1 week ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO2 weeks ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

Trending