Connect with us

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Președinții Comisiei Europene și BEI pledează pentru un pact ecologic global: Trebuie să ne unim forțele pentru a ”face față provocărilor climatice”. Europa are instrumentele și abilitățile de a conduce prin exemplu

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Băncii Europene de Investiții (BEI) Werner Hoyer, lansează un apel la liderii lumii pentru un pact ecologic global, Uniunea Europeană asumându-și astfel rolul de lider în atingerea neutralității climatice.

”În Europa, am dat ascultare avertismentelor privind schimbările climatice. Știm că există riscul să ne confruntăm în acest secol cu o creștere catastrofală de 3°C a temperaturii globale dacă nu schimbăm sistemele noastre industriale, de transport și alimentare. Pe măsură ce ne-am apropiat de finalul anului 2020, cel mai călduros din Europa de când se fac măsurători, noi, în Uniunea Europeană, am luat o decizie comună de a reduse emisiile de gaze cu efect de seră până la 55% până în 2030”, au menționat cei doi într-un editorial publicat de Project Syndicate în mai multe limbi, între care rusă, chineză și engleză, dovadă a dorinței de a înlesni transmiterea mesajului către liderii unor state ce se află în rândul principalilor poluatori la nivel global.

Astfel, von der Leyen și Hoyer au amintit că Executivul european a luat deja măsuri concrete în vederea atingerii obiectivelor mai sus amintite, beneficiind de sprijinul Băncii Europene de Investiții.

”Decada aceasta reprezintă ultima șansă pentru planeta noastră. Pentru a confrunta provocările imediate, instituțiile pe care le conducem convoacă guvernele, instituțiile internaționale și investitorii pe 24 martie pentru a participa la evenimentul intitulat <<Investiția în acțiunea climatică>> pentru a împărtăși planurile naționale de implementare a politicilor și pentru a asigura o coordonare internațională”, au anunțat cei doi lideri.

Apelul președinților Comisiei Europene și BEI vine în contextul în care Europa este responsabilă pentru mai puțin de 10% din emisiile cu efect de seră la nivel global, așadar ”doar acțiunea UE nu va fi suficientă pentru încetinirea încălzirii globale”.

Pentru a menține temperatura globală sub 1.5°C trebui să sprijinim procesul de decarbonizare dincolo de granițele noastre. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de un pact ecologic global”, au subliniat von der Leyen și Hoyer.

Cei doi au detaliat pașii procedurali pentru în vederea atingerii acestui deziderat.

În primul rând, este nevoie să ne asigurăm că cele mai avansate tehnologii verzi sunt folosite peste tot în lume. În pofida progreselor privind utilizarea energiei regenerabile, 40% din electricitatea produsă la nivel global este generată de cărbune, cea mai poluantă sursă de energie. Odată cu dezvoltarea economică, apare și o cerere mai mare pentru energie electrică, deci și responsabilitatea de a adopta soluții greentech și de a conecta lumea la rețele curate”, au explicat președinții celor două instituții.

Cea de-a doua prioritate detaliată în editorialul mai sus amintit este aceea de a investi în tehnologii ecologice inovatoare.

În acest sens, von der Leyen și Hoyer au dat drept exemplu de bune practici ”hidrogenul verde, energia regenerabilă offshore și soluții de stocare a energiei”, care pot deveni soluții vibrante ce pot fi importate și de alte state.

În cele din urmă, trebuie să îmbrățișăm ideea de <<economie circulară>>. Actualmente, luăm mai mult de la planeta noastră decât poate să ne ofere, iar efectele vor deveni din ce în ce mai distructive cu fiecare an care trece. Trebuie să reducem urgent amprenta de carbon asupra mediului înconjurător. Pentru a face acest lucru, trebuie să investim în tehnologii circulare care reutilizează resursele, decât să producem sau să importăm constant noi bunuri sau să folosim tot mai multe materii prime. Economia circulară are un potențial enorm de a reduce nu doar dependența de resursele limitate, dar și de a crea noi locuri de muncă. Europa continuă să arate că pactul ecologic nu este doar o politică de mediu, dar și o necesitate economică și geopolitică”, au subliniat președinții Comisiei Europene și Băncii Europene de Investiții.

În încheiere, cei doi au evocat necesitatea ca liderii lumii, companiile, orașele, instituțiile financiare și societatea civilă să-și unească forțele pentru ”a face față provocărilor climatice”.

”Europa are instrumentele, abilitățile și cunoștințele de a conduce prin exemplu. Trebuie să translatăm leadershipul nostru privind politicile climatice în leadership de piață pentru a obține un Pact ecologic global”, au conchis Ursula von der Leyen și Werner Hoyer.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Nicolae Ciucă: Acordul între BEI și Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare constituie un pas important pentru România în dezideratul său de a face tranziția către o economie verde

Published

on

© Guvernul României / Facebook

Acordul între Banca Europeană de Investiții și Societatea Națională Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare este un demers care se înscrie în obiectivele și nivelul de ambiție al Guvernului pentru realizarea tranziției către o economie verde, a trasmis luni premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat de presă.

“Semnarea acordului de consultanță între Banca Europeană de Investiții și Societatea Națională Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare constituie un pas important pentru România “în dezideratul său de a face tranziția către o economie verde. Strategia urmată de companii precum SNTGN Transgaz SA dovedește că tranziția se poate face progresiv și că atingerea obiectivelor trebuie acompaniată de resurse adecvate. Demersul companiei constituie un exemplu de bună practică și încurajez toate instituțiile, toate societățile comerciale să îl urmeze”, a declarat prim-ministrul României.

Mai mult, Nicolae Ciucă a precizat că acest proiect contribuie și  la îndeplinirea obiectivelor din PNRR, astfel încât “să menținem echilibrul între reforme și investiții”.

El a mulțumit Băncii Europene pentru Investiții pentru tot suportul pe care l-a acordat până acum și îl va acorda de aici înainte României.

De asemenea, prim-ministrul a precizat că Bancă Europeană de Investiții va asigura sprijin şi Ministerului Educației, finanțând o serie întreagă de proiecte în universitățile din România și va acorda sprijin tinerilor care provin din familiile cu venituri mici.

“Acest sprijin constituie o experiență care ne dă încrederea că putem continua şi de aici înainte și identifica oportunitățile create atât de situația de securitate în care ne găsim, cu specificul țărilor de graniță a Ucrainei, și, desigur, celelalte oportunități prin care căutăm să ne asigurăm sursele de energie și independența energetică față de Rusia. Mulțumindu-vă și felicitându-vă încă o dată, vă doresc succes în derularea programului”, a conchis premierul.

Continue Reading

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Global Gateway în acțiune: Comisia Europeană și BEI au semnat un acord care permite continuarea investițiilor la nivel mondial în domenii precum energia curată sau infrastructura digitală și de transport

Published

on

©️ European Union / EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat un ambițios acord de garantare prin care executivul european se angajează să sprijine operațiuni financiare ale BEI a căror valoare se poate ridica până la 26,7 miliarde de euro pentru a permite investiții publice esențiale în domenii precum energia curată, infrastructura digitală și de transport, sănătatea și educația în următorii șapte ani, punând astfel în aplicare Global Gateway.

”Acordul de garantare istoric încheiat astăzi cu Banca Europeană de Investiții va permite finanțarea punerii în aplicare a planurilor noastre economice și de investiții pentru Balcanii de Vest, vecinătatea sudică și cea estică. Am lansat aceste trei planuri de investiții substanțiale pentru a sprijini redresarea socio-economică post-COVID și pentru a accelera eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre aceste țări și UE. Am lucrat împreună cu regiunea pentru a identifica principalele blocaje în dezvoltarea lor. Deși fiecare plan de investiții este conceput în mod individual pentru regiune, acesta vizează construirea unor conexiuni rutiere, feroviare și digitale mai rapide și mai durabile, decarbonizarea economiilor, asigurarea unor surse de energie sigure, crearea de oportunități de afaceri sustenabile și crearea unor condiții care să determine generația tânără să rămână în regiune. În următorii ani, împreună cu BEI, vom putea realiza în Balcanii de Vest, în țările din vecinătatea sudică și în țările Parteneriatului estic aceste investiții atât de necesare și așteptate, aducând creștere economică și locuri de muncă în mod direct și la o scară mai mare decât oricând”, a punctat comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, potrivit unui comunicat al instituției. 

”Global Gateway ne va ajuta să conectăm Europa și partenerii din întreaga lume, prin investiții în infrastructuri sustenabile și de înaltă calitate. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de parteneriate mai puternice, susținute de instrumente financiare ambițioase, cum ar fi acordul de garantare de astăzi. Ne bazăm pe Banca Europeană de Investiții ca partener strategic cheie în cadrul implementării strategiei Global Gateway. Prin intermediul instrumentului nostru puternic, Fondul european pentru dezvoltare durabilă Plus, garanțiile noastre vor mobiliza miliarde de investiții – atât din sectorul public, cât și din cel privat. Aceasta este echipa Europa în acțiune, care lucrează împreună pentru a crea un impact transformațional pentru partenerii noștri”, a detaliat, la rândul său, comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen.

”Acordul semnat astăzi este un instrument esențial pentru punerea în aplicare a strategiei Global Gateway și pentru sprijinirea unei redresări ecologice, digitale și favorabile incluziunii la nivel mondial. Provocările actuale necesită niveluri de investiții fără precedent. Parteneriatele, cooperarea multilaterală și mobilizarea capitalului privat sunt condiții prealabile pentru a avea succes. Prin intermediul BEI Global, noua noastră ramură pentru parteneriate internaționale și finanțare pentru dezvoltare, ne propunem să sporim impactul investițiilor UE în întreaga lume, printr-o cooperare mai strânsă în cadrul unei abordări de tip <<Team Europe>>. Acest lucru ne va ajuta pe toți să sporim impactul eforturilor Europei în toate țările noastre partenere”, a explicat președintele BEI, Werner Hoyer.

Acest acord de garantare va fi cel mai mare acord de garantare semnat în cadrul noului Fond European pentru Dezvoltare Durabilă Plus (”EFSD+”), instituit prin regulamentul NDICI – Global Europe. Acesta va sprijini tranziția ecologică și digitală în țările partenere ale UE și punerea în aplicare a strategiei Global Gateway, inclusiv a pachetului de investiții Global Gateway Africa-Europa. 

Acest acord de garantare va permite BEI să finanțeze punerea în aplicare a investițiilor-cheie identificate în planurile economice și de investiții ale UE pentru Balcanii de Vest și pentru regiunile din vecinătatea sudică și estică. Mai mult de două treimi din această acoperire a garanției este planificată pentru investiții în țările implicate în procesul de extindere și în țările vecine. Aceasta va contribui, de asemenea, la finanțarea reconstrucției post-război a Ucrainei. Partea rămasă va fi utilizată pentru împrumuturi BEI pentru proiecte în Africa Subsahariană, Asia, Pacific, America Latină și Caraibe.

Acordul de garantare EFSD+ pentru împrumuturile suverane ale BEI reprezintă o parte importantă a punerii în aplicare a noului Fond European pentru Dezvoltare Durabilă Plus (”EFSD+”) instituit prin regulamentul privind Instrumentul de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională (”NDICI – Europa globală”), care a intrat în vigoare în iunie 2021. EFSD+ acoperă, de asemenea, țările în curs de preaderare.

EFSD+ este brațul financiar integrat al NDICI- Europa Globală care furnizează capacitate de finanțare sub formă de garanții bugetare, împrumuturi, capitaluri proprii, asistență tehnică și granturi la nivel mondial pentru a sprijini investițiile care susțin realizarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă și promovează reziliența socio-economică și de mediu în țările partenere, cu un accent deosebit pe eradicarea sărăciei.

Sprijinul pentru investiții prin intermediul FESI+ include o acoperire de până la 40 de miliarde de euro sub formă de garație din partea Garanției pentru acțiuni externe a UE. Din această sumă, 26,725 miliarde de euro reprezintă partea din garanția pentru acțiuni externe care acoperă investițiile realizate de BEI.

Rațiunea din spatele garanției bugetare a UE este aceea de acoperire a riscului împrumuturilor BEI în afara UE, permițând astfel băncii să finanțeze proiecte în sprijinul politicii UE în medii cu risc mai ridicat.

Garanția UE permite BEI să realizeze investiții în sectorul public, cum ar fi reabilitarea și construcția de căi ferate, drumuri, școli, spitale sau infrastructuri de apă și canalizare, în medii mai riscante din afara UE.

Cu ajutorul garanției UE, BEI va putea acorda împrumuturi cu perioade de rambursare mai lungi, perioade de grație și rate scăzute ale dobânzii.  Operațiunile de finanțare întreprinse de BEI cu ajutorul garanției UE vor răspunde politicilor UE și priorităților politice specifice ale cooperării UE cu țările partenere.

În plus față de această garanție rezervată în mod special BEI, Comisia va oferi, în cadrul arhitecturii deschise a FESI+, o garanție de până la 13 miliarde de euro până în 2027. Această garanție va fi utilizată de o serie de parteneri de implementare, și anume instituții financiare internaționale (inclusiv BEI) și instituții europene de finanțare a dezvoltării, cu scopul de a mobiliza investiții private în sprijinul țărilor noastre partenere în vederea realizării ODD-urilor.

Continue Reading

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Transelectrica și Banca Europeană de Investiții vor coopera pentru a consolida și accelera investițiile în rețeaua electrică din România

Published

on

© Transelectrica/ Facebook

Transelectrica și Banca Europeană de Investiții vor intensifica cooperarea pentru a consolida și accelera investițiile în rețeaua electrică din România.

Colaborarea tehnică de consultanță, al cărui rol este de a facilita și eficientiza procesele investiționale din domeniul energiei, a fost agreată miercuri, la București, de către Gabriel Andronache, președintele Directoratului Transelectrica, Florin Tătaru, membru al Directoratului Transelectrica și Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, responsabil pentru energie și operațiuni de creditare în România.

Potrivit unui comunicat al Transelectrica, cooperarea cu Banca Europeană de Investiții va pune în comun cele mai bune practici pentru a intensifica ritmul investițiilor viitoare în rețeaua electrică, a îmbunătăți parcursul licitațiilor și achizițiilor publice, precum și managementul proiectelor energetice.

”Banca Europeană de Investiții colaborează cu partenerii români din sectorul energetic în vederea consolidării investițiilor energetice de mare impact din toată țara. Suntem încântați să încheiem primul nostru acord de consultanță cu Transelectrica pentru a sprijini investițiile transformaționale pentru accelerarea proiectelor viitoare necesare în vederea creșterii capacității rețelei de energie electrică a României, astfel încât să poată fi acoperită cererea crescută de energie și să conducă la îmbunătățirea calității serviciului de transport al energiei electrice. Investițiile în energie sunt esențiale pentru îndeplinirea politicilor climatice și a obiectivelor privind decarbonizarea stabilite pe termen lung“, a declarat Christian Kettel-Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții responsabil pentru energie și operațiuni de creditare în România.

Transelectrica este Compania Națională de Transport al Energiei Electrice din România și operează linii de transport al energiei electrice de înaltă tensiune, gestionând o rețea de 8931 de kilometri, precum și 81 de stații electrice de transformare în toată țara.

”Acordul semnat cu Banca Europeană de Investiții va reprezenta un pas important în decongestionarea proceselor și accelerarea investițiilor pe care Transelectrica le are prevăzute în Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pe 10 ani. În acest moment, pentru a ne alinia țintelor europene, infrastructura sistemului de transport al energiei electrice necesită investiții majore, de impact, care pot face posibilă creșterea capacității de transport și integrarea energiei regenerabile. De aceea, Transelectrica va urmări îndeaproape noile abordări și oportunități care vor exista în baza Acordului de consultanță semnat cu Banca Europeană de Investiții” a declarat Gabriel Andronache, președintele Directoratului Transelectrica.

Banca Europeană de Investiții a furnizat peste 1,2 miliarde de euro către investiții în energetie în toată România încă din 1991.

Continue Reading

Facebook

NATO10 hours ago

Jens Stoltenberg a discutat cu Recep Tayyip Erdogan despre importanța politicii NATO a ”ușilor deschise”, în încercarea de a-l convinge să renunțe la opoziția față de aderarea Finlandei și Suediei la NATO

ROMÂNIA11 hours ago

România trimite Ucrainei măști chirurgicale, viziere și combinezoane

SUA12 hours ago

În fața ”provocărilor secolului XXI”, SUA și Coreea de Sud se angajează să ”aprofundeze cooperarea în domeniul tehnologiilor critice și emergente, precum și în cel al securității cibernetice”

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Canada interzice comerțul cu bunuri de lux cu Rusia și adaugă alte 14 persoane pe lista sancțiunilor

MAREA BRITANIE15 hours ago

Ministrul britanic de externe: Moldova ”ar trebui echipată conform standardelor NATO”

ROMÂNIA17 hours ago

MAE l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România după ce președinta Katalin Novak a declarat că își ”asumă calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc”

U.E.17 hours ago

Germania respinge ideea constituirii unei noi datorii comune europene pentru a finanța reconstrucția Ucrainei

ONU19 hours ago

Uniți pentru Ucraina: UE, România și alte 40 de țări, printre care SUA și Regatul Unit, sprijină Ucraina împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

U.E.2 days ago

Viktor Orban consideră că ”anul 2024 va fi unul decisiv, al marelui test”: Conservatorii trebuie ”să recucerească instituțiile” din Bruxelles și Washington

NATO2 days ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă salută prezența militarilor portughezi în România: Realitatea ne determină să consolidăm mai departe apărarea NATO în regiunea Mării Negre

Eugen Tomac3 days ago

Eugen Tomac, pledoarie pentru R. Moldova în Parlamentul European: Locul acesteia este în UE. Poporul său este unul european

ONU3 days ago

Bogdan Aurescu a propus, la ONU, realizarea unui coridor internațional de transport pentru facilitarea exporturilor de produse alimentare din Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Președinta Parlamentului European, mesaj către ”prietena” Maia Sandu: Republica Moldova își are locul în familia europeană. Nu putem să ne dezamăgim vecinii care privesc spre Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Maia Sandu, discurs istoric de la pupitrul Parlamentului European: Crimeea este Ucraina, Donbas este Ucraina, Kiev este Ucraina. Și vor fi întotdeauna

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

În aplauzele Parlamentului European, Maia Sandu a cerut o decizie politică pentru candidatura R. Moldova la UE: Este luminița de la capătul tunelului, farul care ne ghidează în această furtună cumplită

SUA4 days ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

Team2Share

Trending