Connect with us

U.E.

Protest de amploare la Berlin. Peste 200 de mii de persoane au demonstrat în capitala Germaniei împotriva urii, rasismului și discriminării

Published

on

Aproape 250.000 de persoane au ieșit în stradă, sâmbătă, la Berlin, pentru a lua parte la un marș împotriva rasismului și xenofobiei, dar și împotriva ascensiunii extremei drepte și a populismului în Europa. Protestatarii au solicitat mai multă solidaritate cu grupurile marginalizate, anunță Deutsche Welle.

Marșul a fost organizat de o alianță de grupuri reunite sub numele de ”Unteilbar” (indivizibili).

Protestul a fost îndreptat împotriva urii și discriminării. Oamenii, care au ieșit în stradă, au vrut să tragă un semnal de alarmă și în privința soartei refugiaților care încearcă să ajungă în Europa prin traversarea Mării Mediterane.

Din Alexanderplatz până în parcul Tiergarten din Berlin, manifestanții au mărșăluit pe o distanță de cinci kilometri.

La protest au luat parte o multitudine de organizații, inclusiv sindicate, ONG-uri, partide politice, grupuri pentru drepturile homosexualilor, școli și teatre, toate purtând o varietate de bannere, fiecare militând pentru propia cauză, dar toate unite sub umbrela sloganului ”Solidaritate, nu marginalizare”.

Oamenii au afișat bannere cu mesaje precum ”Solidaritate cu victimele violenţei extremei drepte, antisemite şi rasiste”.

Înaintea protestului de amploare din Berlin, ministrul german de Externe, Heiko Maas a descris această demonstraţie drept un semnal important.

”Nu ne vom lăsa divizaţi, mai ales nu de către populiştii de extremă dreapta”, a declarat Maas, membru al Partidului Social-Democrat (SPD), aflat la guvernare alături de blocul conservator.

Ministrul a precizat, de asemenea, că majoritatea germanilor susțin toleranța, iar noul naționalism nu va rezolva nicio problemă.

Discursurile împotriva imigranților și sprijinul pentru partidul naționalist Alternativa pentru Germania (AfD) s-au intensificat după ce în Germania au sosit peste un milion de refugiați, începând din 2015.

De altfel, un sondaj realizat la finalul lunii trecute a arătat că Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta, antimigraţie) a depşit pentru prima oară Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga, la putere).

Potrivit acestui sondaj, AfD era creditat cu 17% din intenţiile de vot, iar SPD cu 16%. Cei 1.902 de respondenţi au fost întrebaţi, în perioada 20-26 septembrie, cu care partid ar vota în alegeri, dacă ar avea loc duminică.

Uniunea Creştin Democrată (CDU, centru-drepta, la putere) a cancelarului Angela Merkel şi aliata sa bavareză Uniunea Creştin Socială (CSU, dreapta, la putere) au obţinut de asemenea un scor prost, de 27% împreună – cel mai prost rezultat pe care l-au obţinut de când face sondaje Enmid.

Potrivit altui sondaj, realizat tot de Emnid, 48% dintre persoanele chestionate au declarat că nu o mai consideră pe Angela Merkel cea mai bună persoană în funcţia de cancelar.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Răzvan Popa, vizită în Austria: Le transmit românilor de la Viena că PSD va continua să le asculte solicitările

Published

on

Foto: Calea Europeană

Eurodeputatul Răzvan Popa s-a aflat ieri, 18 mai, în Austria, la Viena, unde participat la o serie de întâlniri cu o parte a comunității românești și cu membrii nou înființatei organizații PSD Austria, care din 2014 până recent rămăsese inactivă. În aceeași zi, vicecancelarul austriac, liderul extremei drepte din coaliția de guvernare și-a dat demisia după ce a fost implicat într-un scandal de corupție, mai multe detalii despre criza guvernamentală din Austria, aici.

„Conaționalii de aici au înțeles că guvernarea actuală a adoptat măsuri care să vină în ajutorul diasporei dar și măsuri care îmbunătățesc traiul românilor.”, transmite Răzvan Popa pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că în timpul mandatului său, Răzvan Popa în calitate de eurodeputat, împreună cu colegii din delegația social-democraților, a apărat interesele românilor din străinătate de fiecare dată și a cerut sancționarea măsurilor discriminatorii luate de Guvernul austriac in privinta alocațiilor pentru copii.

Citiți și: Europarlamentarul Răzvan Popa ( PSD, S&D) cere Comisiei Europene ”să ia măsurile care se impun” în cazul legislației referitoare la alocațiile pentru copiii muncitorilor români din Austria

Eurodeputatul Răzvan Popa a salutat prima măsură a Comisiei Europene împotriva Austriei pentru discriminarea în privința alocațiilor pentru copii, ”Atâta timp cât muncitorii români și de alta nationalitate plătesc impozite la nivelul statului austriac, și nu la nivelul țării din care provin, este normal ca și copiii acestora să beneficieze de alocații ca toți cetățenii austrieci. Dublul standard nu poate să fie acceptat între statele membre UE”, a scris Popa pe Facebook, reamintind solicitările sale către președintele Comisiei Europene și către comisarul european pentru muncă și afaceri sociale, precum și discuția avută la Viena cu cancelarul Austriei.

 

Le-am transmis românilor de la Viena că PSD va continua să guverneze bine și să le asculte solicitările, așa cum a făcut-o și până acum, fie prin sprijinul oferit de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, fie prin serviciile consulare sau alte ministere de resort. De asemenea, PSD Diaspora le este un partener permanent de dialog celor aflați în afara granițelor.”, a adăugat eurodeputatul în mesajul postat pe pagina sa oficială de Facebook.

Răzvan Popa este membru al Comisiei pentru Bugete, dar și membru supleant în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, Comisia pentru afaceri juridice, Comisia specială privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale. De asemenea, Răzvan Popa face parte din Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE și Delegația pentru relațiile cu Canada.

Acesta cadidează din partea PSD pentru un nou mandat în Parlamentul European, aflându-se pe locul 18.

Citiți și: Partidul Social Democrat și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Rovana Plumb deschide lista social-democraților. Cine se mai află pe listă

Continue Reading

Alegeri Europene 2019

Emilian Pavel, candidat PSD la europarlamentare, mesaj înainte de alegerile din 26 mai: Ne dorim o integrare mai adâncă în Uniunea Europeană, de aceea am propus integrarea României în zona euro până în 2024

Published

on

@theparliamentmagazine.eu

Eurodeputatul Emilian Pavel (PSD, S&D) candidează din partea PSD pentru un nou mandat în viitoarea legislatură a Parlamentului European, iar în contextul în care în mai puțin de 7 zile românii, împreună cu 500 de milioane de cetățeni europeni ar urma să voteze pentru alegerile eurparlamentare, acesta a transmis un mesaj electoral pe pagina sa oficială de Facebook.

„Să fii patriot în Europa înseamnă să recunoști meritele președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. România a reușit să finalizeze 90 de dosare în doar 100 de zile și mai avem multe de finalizat până terminăm această președinție. Partidul Social Democrat, atunci când este la guvernare duce România mai departe. A dus în 2004 la finalitatea negocierile celor 33 de capitole pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, în 2003, am reușit să aderăm la NATO, tot prin guvernarea PSD. Atunci când suntem la guvernare ne dorim o integrare mai adâncă în Uniunea Europeană, de aceea am propus o integrare în zona euro până în 2024. Partidul Social Democrat își dorește o Românie puternică în Uniunea Europeană.”

Emilian Pavel este deputat în Parlamentul European și activează, printre altele, ca membru cu drepturi depline al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European. La finele lunii februarie eurodeputatul a primit susținerea oficială a conducerii Tineretului Social-Democrat (TSD) în vederea depunerii unei noi candidaturi pentru un loc în Parlamentul European. Mai multe informații despre activitatea acestuia, aici.

Acesta candidează pe lista PSD pentru un nou mandat în Parlamentul European, unde ocupă locul 14.

Citiți și: Partidul Social Democrat și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Rovana Plumb deschide lista social-democraților. Cine se mai află pe listă

Continue Reading

U.E.

Cancelarul conservator, Sebastian Kurz, a anunțat alegeri anticipate în Austria după scandalul de corupție în care a fost implicat vicecancelarul Heinz-Christian Strache: ”Prea mult este prea mult”

Published

on

Foto: www.eu2018.at

După destrămarea coaliţiei de guvernare formate din conservatori şi extrema-dreaptă în urma demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, Sebastian Kurs, cancelarul conservator a anunțat sâmbătă că vor fi convocate alegeri anticipate, anunță agențiile Reuters și EFE, potrivit Agerpres.

”I-am propus preşedintelui (Alexander Van der Bellen) convocarea alegerilor anticipate cât mai curând posibil”, a anunţat Sebastian Kurz în faţa presei. ”Prea mult este prea mult”, a mai spus el, amintind de mai multe scandaluri în care a fost implicată formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), cu care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), s-a aliat la guvernare după alegerile din 2017. Kurz a pus acum capăt coaliţiei dintre aceste două partide.

Preşedintele Van der Bellen a acceptat convocarea alegerilor legislative anticipate, apreciind chiar că acestea sunt necesare în noul context politic. După declaraţia cancelarului Kurz a apărut şi el în faţa presei, afirmând că ei vor discuta duminică paşii următori. Data alegerilor nu este încă stabilită, o variantă vehiculată neoficial fiind jumătatea lunii septembrie.

Vicecancelarul austric, lideul extremei drepte austriece Heinz-Christian Strache, şi-a anunţat sâmbătă demisia din funcţie în urma difuzării unei înregistrări video compromiţătoare în care Strache oferă contracte guvernamentale în schimbul sprijinului politic.

Citiți și: Liderul extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, demisionează înaintea alegerilor europene, în urma unui scandal de corupție. Acesta guverna alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending