Republica Moldova a fost invitată să adere la Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, astfel că pompierii și salvatorii moldoveni intră în ultima fază de pregătire pentru a se alătura celei mai puternice rețele internaționale de cooperare în domeniul prevenirii dezastrelor, pregătirii și răspunsului la ele, informează Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Comisia Europeană prin comunicate.
”Ziua de astăzi marchează o etapă importantă pentru Moldova și pentru poporul său. În urmă cu un an, după atacul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova s-a dovedit a fi un vecin și un partener de încredere, găzduind și adăpostind mii de ucraineni care fugeau de război. Progresele înregistrate de Moldova în consolidarea capacităților sale de protecție civilă sunt evidente și inspiraționale. În timp ce mă aflu aici, la Chișinău, sunt mândru să-i înmânez ministrului (n.r. de interne Ana) Revenco documentul de parcurs al Comisiei Europene prin care invită Moldova să se alăture mecanismului. Aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE va reprezenta următorul pas crucial pentru țară și pentru reziliența întregului continent european în gestionarea dezastrelor. Devenind stat participant, Republica Moldova își va consolida și mai mult capacitatea de a răspunde eficient la urgențe și dezastre, beneficiind în același timp de sprijinul și solidaritatea Uniunii Europene”, a precizat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.
La rândul său, aceasta și-a amintit de vizita oficialului european efectuată la numai ”o săptămână de la declanșarea războiului din Ucraina”.
”Atunci ați intervenit cu suport pentru autoritățile din Moldova și ați pus la dispoziție o echipă de experți în protecție civilă, pentru a ne ajuta să facem față fluxului de refugiați. La un an distanță de la acea vizită, în care am discutat despre posibilitatea asistenței tehnice din partea UE, pentru managementul crizelor, migrației, frontierei, managementul lanțului de aprovizionare cu ajutoare și alte bunuri achiziționate, MAI a reușit să performeze în toate domeniile de activitate și în special în cel al protecției civile”, a completat Revenco.
Republica Moldova a beneficiat de mecanismul de protecție civilă al UE pentru a face față strămutărilor pe scară largă declanșate de invazia Rusiei în Ucraina.
Din cauza interdependenței sistemelor de energie electrică din Republica Moldova și Ucraina, bombardamentele intense ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina au provocat pene de curent ocazionale la nivelul întregii țări în Republica Moldova și au lăsat sistemul său energetic parțial expus la întreruperi suplimentare. În prezent, UE utilizează rezerva sa de energie rescEU pentru a trimite 36 de generatoare de energie electrică în această țară. Generatoarele vor fi distribuite între 30 de spitale din întreaga țară.
În cele din urmă, UE alocă peste 10 milioane de euro sub formă de finanțare umanitară pentru a sprijini refugiații ucraineni și familiile lor gazdă din Republica Moldova. În plus, partenerii umanitari finanțați de UE oferă servicii de urgență refugiaților ucraineni vulnerabili aflați în mișcare, inclusiv asistență medicală, sprijin psihosocial, materiale de igienă și servicii de protecție. Cu această contribuție, răspunsul umanitar total al UE în Republica Moldova se ridică la peste 48 de milioane de euro de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Se preconizează că, după negocierea și semnarea acordului administrativ, Republica Moldova va deveni oficial membră a Mecanismului de protecție civilă al UE. Acest nou statut va aduce cetățenilor țării servicii de protecție de cel mai înalt nivel, în cele mai complexe situații de criză. Astfel, va putea miza pe sprijin din partea celor 27 de țări ale UE și alte 9 state participante (Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Albania și, mai recent, Ucraina).
Totodată, atunci când o situație de urgență va depăși capacitățile de răspuns ale unei țări din Europa și nu numai, pompierii și salvatorii moldoveni vor fi chemați să ofere suport prin intermediul Mecanismului, alături de colegii lor europeni.




