Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că vor fi accelerate procedurile privind pre-poziționarea de echipamente militare ca parte a măsurilor NATO adoptate după invazia militară ilegală a Rusiei în Ucraina, subliniind că “România și cetățenii săi beneficiază acum de cel mai înalt grad de securitate și apărare din întreaga noastră istorie”.
Într-un discurs susținut la Palatul Cotroceni în fața șefilor de misiuni diplomatice și consulare întruniți pentru Reuniunea Anuală a Diplomației Române, șeful statului a trasat diplomaților români obiectivele de politică externă care vizează sprijinirea Ucrainei împotriva războiului de agresiune al Rusiei, susținerea fermă a Republicii Moldova și a parcursului său european, aderarea României la spațiul Schengen, securitatea Mării Negre și rolul de furnizor de securitate în cadrul NATO, formate regionale precum Inițiativa celor Trei Mări și formate trilaterale, parteneriatele strategice, îndeosebi cel cu Statele Unite, dar și cele din Europa și Asia și cu o atenție specială pentru relațiile cu America Latină și Africa, și aderarea la OCDE.
“În ceea ce privește rolul României în NATO, la Summitul de la Vilnius România şi-a atins toate obiectivele. Am marcat pași decisivi în consolidarea securității noastre colective, iar sarcina dumneavoastră este de a acționa hotărât pentru implementarea deciziilor Summitului. Pentru orice amenințare de securitate care ar putea afecta România, Alianța are, datorită adoptării noilor planuri de apărare, un răspuns pregătit, pe măsură. Este creat și cadrul necesar pentru aducerea grupurilor de luptă, inclusiv a celui din România, la nivel de brigadă, prin forțe de întărire, dacă situația o va impune. Totodată, vom accelera procesele legate de prepoziționarea de echipamente“, a spus președintele.
El a subliniat că România va continua să asigure îndeplinirea angajamentelor naționale, în strânsă coordonare cu aliați, inclusiv în cadrul Formatului București 9, care și-a dovedit utilitatea în asigurarea unei coordonări eficiente pe Flancul Estic.
Acesta a salutat reconfirmarea importanței strategice a Mării Negre și i-a încurajat pe diplomații români să continue eforturile pentru consolidarea locului acesteia pe agenda NATO.
Președintele a precizat că evoluții precum proeminența regiunii în eforturile globale de asigurare a transferului grânelor ucrainene către piețele internaționale pot facilita aceste eforturi.
“În același sens contribuie și finalizarea de către Statele Unite a Strategiei de Securitate la Marea Neagră, la care Ministerul Afacerilor Externe a contribuit substanțial. Implementarea acesteia va oferi și mai multă substanță cooperării noastre în regiune”, a mai spus Iohannis.
Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 29-30 august 2023, Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR 2023), sub tema „O politică externă fermă a României: gestionând provocările și maximizând oportunitățile”, ediția RADR din acest an având loc în format fizic, după ce ultimele trei ediții s-au derulat în mediul online.
Tensiunile acumulate timp de trei decenii, au provocat o criză profundă, 2023 fiind al doilea an de criză deschisă a sistemului relațiilor internaționale, cu o serie de polarizări periculoase: confruntarea parțial deschisă între comunitatea democrațiilor și „blocul revizionist”, care contestă „ordinea internațională bazată pe reguli”; clivajul grav, prin implicațiile potențiale, între statele „Occidentului generic” și statele așa-numitului „Sud Global”, cu precădere cele din Asia și Africa; persistența riscurilor și provocărilor transnaționale, cu efecte directe asupra infrastructurilor globale, cum sunt cea digitală, energetică/nucleară, sau alimentară. La nivelul diplomației române, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a impus un răspuns complex, asumarea de responsabilități concrete, imediate. Astfel, tema Reuniunii Anuale a Diplomației Române din 2023 este centrată pe reafirmarea priorităților de politică externă ale României, în sensul gestionării provocărilor și în perspectiva valorificării oportunităților generate de actualul mediu internațional.
Evenimentul, organizat conform tradiției în apropierea Zilei Diplomației Române – marcată anual la 1 septembrie – și găzduit de ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu, îi reuneşte pe şefii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare, precum și directorii institutelor culturale ale României din străinătate, alături de care participă oficiali români de rang înalt și membri ai Corpului Diplomatic acreditat în România. De asemenea, sunt invitați reprezentanți de prestigiu ai mediului academic și ai grupurilor de reflecție, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mass-media. Invitații speciali ai ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la această ediție a RADR sunt ministrul afacerilor externe al Republicii Chile, Alberto van Klaveren Stork, și ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis.