Ministrul apărării, Radu Miruță, a avertizat marți, la reuniunea miniștrilor apărării din cadrul Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene desfășurată la Bruxelles, că statele de pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene se confruntă frecvent cu incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian aliat și a cerut o reorganizare a capabilităților europene de apărare pentru a răspunde acestei amenințări.
Reuniunea, prezidată de Kaja Kallas, este consacrată evaluării amenințărilor la adresa securității europene, sprijinului militar acordat Ucrainei, situației din Orientul Mijlociu în contextul războiului cu Iranul și consolidării pregătirii de apărare a Uniunii Europene.
Înaintea reuniunii CAE, miniștrii apărării din statele membre au participat și la o ședință a Comitetului director al Agenției Europene de Apărare, precum și la o întâlnire informală cu reprezentanți ai industriei europene de apărare și aerospațiale.
„În centrul continentului, acest tip de atacuri rusești nu este resimțit la fel ca în statele aflate la frontierele externe ale Uniunii Europene și ale NATO. Noi ne confruntăm de câteva ori pe lună cu drone care intră în spațiul aerian european, NATO și românesc”, a declarat ministrul român al apărării.
Potrivit lui Radu Miruță, încălcările repetate ale spațiului aerian de către drone rusești reprezintă o amenințare comună pentru întregul flanc estic al Alianței Nord-Atlantice.
„Este foarte important să înțelegem că aceasta este o amenințare comună. Nu se întâmplă doar în România, ci pe întreg flancul estic”, a afirmat ministrul.
Oficialul român a subliniat că actualele capabilități europene trebuie reorganizate și redistribuite pentru a răspunde mai eficient riscurilor de securitate de la frontierele estice ale UE și NATO.
„Este foarte clar că în interiorul Uniunii Europene ar trebui să ne reorganizăm capacitățile și capabilitățile pentru a reduce acest tip de încălcări”, a declarat Radu Miruță.
Ministrul român al apărării a precizat că, de la începutul acestui an, România a înregistrat 14 drone care au pătruns fără autorizație în spațiul aerian național.
„Acest lucru trebuie oprit”, a afirmat el.
Radu Miruță a avertizat că amenințările care afectează în prezent statele aflate la frontiera estică a NATO și UE s-ar putea extinde și către centrul continentului dacă nu sunt luate măsuri suplimentare.
„Este foarte important să realizăm că ceea ce se întâmplă acum la graniță s-ar putea întâmpla chiar și în centrul continentului dacă nu sunt luate măsuri”, a declarat ministrul român.
Potrivit acestuia, statele europene care nu se confruntă direct cu astfel de riscuri ar putea contribui prin redistribuirea unor capabilități către frontierele externe ale alianței și ale Uniunii Europene.
„Există capabilități în centrul continentului care ar putea fi redistribuite către frontierele externe pentru a contribui la protejarea întregului continent”, a afirmat Radu Miruță.




