Rex Tillerson începe un turneu în Orientul Mijlociu

Rex Tillerson, secretarul american de stat, va întreprinde începând de astăzi un turneu în orientul Mijlociu, prima sa oprire fiind la Cairo unde va avea o întâlnire cu omologul egipean, Sameh Chouki și cu președintele Abdel Fattah al-Sissi, informează Agerpres.

Foto: Facebook/ Departamentul de stat al SUA

Potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat al SUA, discuţiile de la Cairo se vor axa pe ”subiectele regionale de interes comun – Siria şi Libia”. Vor fi abordate, de asemenea, lupta antiteroristă şi dosarul israeliano-palestinian. 

Sosit duminică seara în capitala egipteană, Tillerson s-a întâlnit cu Choukri. Luni dimineaţa, Tillerson se întâlneşte cu membri ai personalului Ambasadei SUA la Cairo, apoi din nou cu Choukri, după care va fi primit de preşedintele Al-Sissi.

Vizita lui Tillerson la Cairo are loc la scurt timp după cea a vicepreşedintelui american Mike Pence, care a făcut o escală în capitala egipteană pe 20 ianuarie, pentru discuţii îndeosebi despre securitatea în regiune şi viitorul ajutorului SUA pentru Egipt.

După Cairo, Tillerson va merge în Kuweit, unde va participa la o reuniune ministerială a coaliţiei internaţionale împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria, coaliţie aflată sub comanda SUA.

Itinerariul lui Tillerson include şi o vizită în Turcia, unde se va întâlni cu oficiali importanţi turci pentru a discuta probleme regionale.

În Beirut, Secretarul de Stat se va întâlni cu preşedintele libanez Michel Auoun, cu prim-ministrul Saad Hariri şi cu reprezentantul Parlamentului Nabih Berri. Vizita va sublinia sprijinul SUA pentru populaţia libaneză şi pentru armata Libanului.

Citiți și Secretarul de Stat american Rex Tillerson va merge în Iordania, Turcia, Liban, Egipt și Kuweit săptămâna viitoare

Este a treia oară când Tillerson va organiza o întâlnire a Coaliţiei Globale şi este primul astfel de eveniment după înfrângerea grupării teroriste în Raqqa. Secretarul de Stat îşi va exprima aprecierea faţă de eforturile celor din Kuweit de a organiza aceste evenimente într-o perioadă extrem de importantă. Membrii Coaliţiei vor discuta despre modalităţile prin care se poate asigura înfrângerea pe termen lung a ISIS în Irak şi Siria precum şi stoparea ambiţiilor globale ale organizaţiei teroriste.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare