România a finalizat achiziția Portului Giurgiulești din R. Moldova: Prin această investiție, Portul Constanța își va consolida rolul strategic în regiunea Mării Negre

Guvernul României salută finalizarea cu succes a tranzacției de cumpărare de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a operatorului Portului Internațional Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Prin această investiție, Portul Constanța își va consolida rolul strategic în regiunea Mării Negre, cu obiectivul de a se transforma într-un hub regional, care să asigure interconectarea dintre Uniunea Europeană și regiunile învecinate, inclusiv în contextul trasării unor noi rute de transport în actualul context regional.

Prin preluarea Portului Giurgiulești, România, prin CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, și-a asumat  angajamentul de a asigura dezvoltarea și consolidarea poziției acestuia în noul context geopolitic.

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța va investi în dezvoltarea de lungă durată a Portului Internațional Giurgiulești, investiții care sunt destinate  creșterii capacității portului, modernizării infrastructurii și respectiv consolidării poziției acestuia în regiunea Mării Negre și a bazinului Dunării.

Rolul său strategic va crește prin această investiție, iar portul este bine poziționat pentru a servi și în procesul de reconstrucție viitoare a Ucrainei.

“Nu în ultimul rând, această tranzacție va contribui la consolidarea relațiilor economice și comerciale dintre România și Republica Moldova, la asigurarea lanțurilor de aprovizionare ale Republicii Moldova pentru multiple tipuri de mărfuri și va întări și mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state”, conchide sursa citată.

Portul Internațional Giurgiulești, situat la gurile Dunării, la doar câțiva kilometri de granița cu România și în apropierea graniței cu Ucraina, poate primi atât nave fluviale, cât și maritime. Infrastructura portuară include un terminal petrolier, două terminale de cereale, un terminal pentru alte mărfuri și un parc de afaceri.

Portul Internațional Giurgiulești gestionează peste 70% din importurile și exporturile realizate pe cale navigabilă ale Republicii Moldova.

La 31 decembrie 2025, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a semnat Acordul de Cumpărare Acțiuni pentru vânzarea a 100% din acțiunile sale deținute de ICS Danube Logistics, operatorul Portului Giurgiulești, către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

La 12 februarie 2026, acordul a fost aprobat de acționarii Portului Constanța.

La data de 26 martie 2026, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr. 39 pentru modificarea Legii nr. 8/2005 cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare