România are un nou guvern condus de Ilie Bolojan: Se cuvine să le cer scuze cetățenilor țării noastre pentru situația în care am adus România

Noul Guvern al României condus de Ilie Bolojan a fost învestit, luni, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, iar președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului României.

Au votat „pentru” învestirea noului executiv de la Palatul Victoria 301 parlamentari, iar 9 au votat „împotrivă”. Pentru învestirea noului Guvern condus de Ilie Bolojan erau necesare 233 de voturi, iar coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR-minorităţi are 311 parlamentari.

Premierul Ilie Bolojan și membrii guvernului depun luni seară, de la ora 20:00, jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.

La ora 21:00 este programată prima ședință de guvern la Palatul Victoria.

În discursul său de la tribuna Parlamentului prin care a cerut votul de învestitură, Bolojan a precizat că politica fiscală a României din ultimii ani a fost impredictibilă, contradictorie și, de multe ori, populistă și „ne-a adus în situația în care ne aflăm acum” și le-a cerut cetățenilor scuze pentru situația în care a fost adusă România.

„Pentru această stare de fapt sunt responsabile toate guvernările, mai ales cele din ultimii ani. Se cuvine să le cer scuze cetățenilor țării noastre pentru situația în care am adus România. Nu mai trebuie să repetăm greșelile trecutului”, a spus el.

 


Citiți și

Aderarea la OCDE în 2026, găzduirea Centrului UE de securitate la Marea Neagră, alăturarea României în Triunghiul de la Weimar, printre prioritățile de politică externă ale Guvernului Bolojan, a cărei bază rămâne “triada strategică SUA-NATO-UE”

Prioritățile guvernului Bolojan în domeniul apărării: Majorarea graduală a bugetului la 5% din PIB, modernizarea a patru baze militare, cooperarea cu SUA și achiziția de rachete franceze Mistral prin programul SAFE al UE


Noul Guvern al României are cinci vicepremieri, șase miniștri de la PSD, patru – PNL, patru – USR și doi – UDMR.

PSD, PNL, UDMR și USR au stabilit în acest sfârșit de săptămână propunerile de miniștri care vor face parte din Guvernul Bolojan, iar forurile de conducere ale fiecărei formațiuni politice parte a coaliției au validat nominalizările pentru ministerele care le revin.

Astfel, fiecare partid are câte un vicepremier (Marian Neacșu – PSD, Cătălin Predoiu – PNL, Ionuț Moșteanu – USR, Tanczos Barna – UDMR), iar cel de-al cincilea este propus de către premierul Ilie Bolojan, respectiv consilierul onorific al președintelui, Dragoș Anastasiu.

Totodată, în privința componenței politice a Consiliului Suprem de Apărare a Țării condus de președintele Nicușor Dan, PNL are trei membri (premierul Ilie Bolojan, ministrul afacerilor interne și ministrul finanțelor), USR tot trei (ministrul afacerilor externe, ministrul apărării naționale și ministrul economiei), iar PSD unul singur (ministrul justiției).

Componența noului Executiv de la Palatul Victoria este:

Ilie Bolojan (PNL) – prim-ministru;

Marian Neacșu (PSD) – viceprim-ministru;

Tánczos Barna (UDMR) – viceprim-ministru;

Dragoș Anastasiu (propus de prim-ministru) – viceprim-ministru pentru reformă;

Cătălin Predoiu (PNL) – ministrul afacerilor interne, viceprim-ministru;

Ionuț Moșteanu (USR) – ministrul apărării naționale, viceprim-ministru;

Alexandru Nazare (PNL) – ministrul finanțelor;

Radu Marinescu (PSD) – ministrul justiției;

Oana Țoiu (USR) – ministrul afacerilor externe;

Ciprian Șerban (PSD) – ministrul transporturilor și infrastructurii;

Radu Miruță (USR) – ministrul digitalizării și economiei;

Alexandru Rogobete (PSD) – ministrul sănătății;

Cseke Attila (UDMR) – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;

Florin Barbu (PSD) – ministrul agriculturii;

Florin Manole (PSD) – ministrul muncii;

Andras Demeter Istvan (PSD) – ministrul culturii;

Daniel David (propus de PNL) – ministrul educației;

Dragoș Pîslaru (propus de PNL) – ministrul investițiilor și fondurilor europene;

Bogdan Ivan (PSD) – ministrul energiei;

Diana Buzoianu (USR) – ministrul mediului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare