România, pe ultimul loc în UE la alocările bugetare pentru cercetare, cu doar 19,1 euro per locuitor în 2024 (Eurostat)

România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (R&D), potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat.

În anul 2024, statul român a alocat în medie doar 19,1 euro per locuitor pentru acest domeniu, de aproape 40 de ori mai puțin decât Luxemburg (759,2 euro), țara cu cele mai mari alocări per capita.

Media europeană în 2024 a fost de 284,7 euro per persoană, marcând o creștere de 57% față de 2014 (181,3 euro), în timp ce România rămâne mult sub acest prag. Doar Bulgaria (38,3 euro) și Ungaria (58,7 euro) se mai află în coada clasamentului.

La nivelul întregii Uniuni, bugetele publice pentru cercetare au atins în 2024 un total estimat de 127,9 miliarde euro, reprezentând 0,71% din PIB-ul UE – o creștere de 3,4% față de 2023 și de aproape 60% față de 2014.

Cea mai mare parte a fondurilor europene pentru cercetare (35,7%) a fost direcționată către fondurile generale ale universităților publice, urmate de alocări pentru dezvoltarea cunoașterii din alte surse (16,6%), producție industrială și tehnologie (9,4%), sănătate (7%) și explorarea spațiului (6,1%).

Prin comparație, țări precum Letonia, Slovenia și Lituania au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale ale alocărilor în ultimul deceniu. Letonia, spre exemplu, și-a crescut bugetul pentru cercetare cu 313% între 2014 și 2024.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare