ICI București a organizat un workshop privind industria de apărare în fața tehnologiilor dual-use și a cerințelor NATO

ICI București, în parteneriat cu Serviciul Comercial al SUA (U.S. Commercial Service), a organizat marți, 29 iulie 2025, workshopul cu tema „Industria de apărare în fața tehnologiilor dual-use și a cerințelor NATO”, un eveniment dedicat securității, cercetării și inovării în tehnologiile cu dublă utilizare, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, ai industriei de apărare, ai mediului academic, precum și experți în tehnologie, securitate cibernetică și conformitate cu standardele NATO.

În deschiderea workshopului, a vorbit vicepreședintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților a României, Andrei Baciu.

Totodată, Adrian-Victor Vevera, Directorul General al ICI București, a declarat că „este esențial ca România să își consolideze capacitatea de inovare în zona tehnologiilor cu dublă utilizare și să își alinieze resursele la cerințele NATO și ale partenerilor strategici.

“Parteneriatul cu U.S. Commercial Service subliniază importanța colaborării transatlantice și a transferului de know-how în domenii critice precum inteligența artificială, securitatea cibernetică sau comunicații”, a continuat Vevera.

Discuțiile au inclus studii de caz, bune practici internaționale și provocări legate de exportul și controlul tehnologiilor dual-use, precum și mecanismele de sprijin pentru entitățile care activează în domeniul apărării și al inovației tehnologice.

Evenimentul a fost menit să stimuleze colaborarea dintre sectorul public și cel privat în vederea dezvoltării capabilităților tehnologice compatibile cu standardele și cerințele NATO.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare