Ministerul Afacerilor Externe salută eforturile diplomatice și de mediere care au condus la convenirea memorandumului de înțelegere dintre Statele Unite ale Americii și Iran, subliniind că reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz este esențială pentru stabilitatea regională și economia globală.
Potrivit unui comunicat transmis marți de MAE, reluarea neîntârziată a traficului maritim și comercial, fără taxe suplimentare, prin Strâmtoarea Ormuz este vitală atât pentru stabilitatea regională, cât și pentru economia globală, inclusiv pentru stabilizarea treptată a prețurilor la energie și asigurarea accesului la timp la îngrășămintele necesare agriculturii.
„În acest sens, România a subscris, alături de alte 25 de state, la declarația liderilor adoptată de Franța, Marea Britanie, Germania și Italia (E4), privind înțelegerea de pace la care au ajuns SUA și Iran, precum și mecanismele comune destinate asigurării tranzitului în condiții de siguranță și coordonării eforturilor diplomatice”, precizează sursa citată.
Acordul a fost anunțat pentru prima dată de prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, care a acționat ca mediator.
„În urma unor negocieri intense, avem plăcerea să anunțăm că acordul de pace dintre Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran a fost ÎNCHEIAT. Ambele părți au declarat încetarea imediată și permanentă a operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, a anunțat premierul pakistanez, pe X.
Ceremonia oficială de semnare va avea loc pe 19 iunie în Elveția, a adăugat Sharif. În context, Donald Trump a anunțat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă complet.




