Romanian Digital Day. Victor Negrescu: România trebuie să treacă de la consumul de tehnologie la crearea tehnologiilor viitorului

România și Europa trebuie să facă trecerea de la statutul de consumatori de tehnologie la cel de creatori ai tehnologiilor viitorului, a transmis vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la finalul celei de-a patra ediții a Romanian Digital Day, eveniment organizat la Parlamentul European la inițiativa sa.

Ediția din acest an a reunit aproape 400 de participanți și peste 70 de speakeri din instituțiile europene, mediul de afaceri, sectorul public, universități, organizații profesionale și industria tehnologică din România, Uniunea Europeană și Statele Unite.

„Europa și România trebuie să treacă de la consumul de tehnologie la crearea tehnologiilor viitorului”, a subliniat Victor Negrescu, arătând că dezvoltarea inteligenței artificiale și competiția tehnologică globală impun investiții mai ambițioase în inovare și cercetare.

Pe parcursul celor cinci sesiuni ale Romanian Digital Day 2026 au fost abordate teme precum inteligența artificială, inovarea, securitatea cibernetică, robotica, competențele digitale și viitorul tehnologic al Europei. Participanții au avut totodată ocazia să descopere startup-uri și proiecte inovatoare, multe dintre acestea dezvoltate cu sprijin european.

Vicepreședintele Parlamentului European a avertizat că Uniunea Europeană riscă să piardă teren în competiția globală dacă nu accelerează investițiile în domeniile-cheie ale transformării digitale.

„Dacă ratăm revoluția tehnologică generată de inteligența artificială, riscăm să pierdem teren în competiția globală. Avem nevoie de investiții mai mari în cercetare, inovare, infrastructură digitală și competențe, dar și de politici europene care să transforme ambițiile în rezultate concrete”, a arătat acesta.

Potrivit lui Negrescu, România dispune de resursele necesare pentru a deveni un actor important al transformării digitale europene, iar succesul va depinde de capacitatea de a valorifica talentul și expertiza existente.

„România are talentul, expertiza și ambiția necesare pentru a deveni un actor important al transformării digitale europene. Depinde de noi să valorificăm această oportunitate și să construim viitorul, nu doar să îl consumăm”, a concluzionat vicepreședintele Parlamentului European.

În cadrul evenimentului, a fost adoptată o declarație care arată că România își asumă un rol mai activ în transformarea digitală a Uniunii Europene. Documentul identifică cinci priorități pentru următorii ani: dezvoltarea competențelor digitale și folosirea inteligenței artificiale, consolidarea rețelei European Digital Innovation Hubs, digitalizarea IMM-urilor, întărirea securității cibernetice și susținerea inovării deep-tech.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare