Rubio, discuție telefonică cu secretarul general NATO: Fără “o cale clară către pace” în curând, SUA se vor retrage din rolul de mediator între Rusia și Ucraina

Secretarul de stat american Marco Rubio a discutat vineri la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, căruia i-a transmis că în lipsa unor progrese clare privind “o cale clară către pace, Statele Unite se vor retrage din eforturile de mediere a păcii” între Rusia și Ucraina.

Rubio a discutat cu Rutte pentru a-l informa despre propunerea de pace transmisă recent delegației ucrainene la Paris și oficialilor ruși prin convorbiri telefonice.

Inițiativa, susținută de președintele Donald Trump, vizează identificarea unei soluții diplomatice care să pună capăt conflictului din Ucraina.

“Secretarul și-a exprimat speranța președintelui Trump și a Statelor Unite ca această propunere să fie acceptată și să conducă la o pace durabilă și de lungă durată în Ucraina”, arată un comunicat al Departamentului de Stat consacrat convorbirii dintre șeful diplomației americane și secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Totodată, Marco Rubio a transmis că, în ciuda angajamentului ferm al Washingtonului pentru sprijinirea unui proces de pace, în lipsa unor progrese clare, Statele Unite sunt pregătite să se retragă din rolul de mediator.

“Deși națiunea noastră s-a angajat să contribuie la încheierea războiului, dacă nu va apărea în curând o cale clară către pace, Statele Unite se vor retrage din eforturile de mediere a păcii“, a punctat Rubio.

Și președintele americane Donald Trump a declarat că Statele Unite ar putea renunța la negocierile pentru a pune capăt războiului Rusia-Ucraina, reluând avertismentele secretarului de stat Marco Rubio, exprimate vineri la Paris.

“Dacă, din anumite motive, una dintre cele două părți îngreunează foarte mult situația, vom spune doar ‘sunteți proști, sunteți nebuni, sunteți niște oameni oribili’ și vom renunța”, a declarat Trump.

Rubio a avertizat anterior că administrația este pregătită să abandoneze discuțiile în zilele următoare dacă devine clar că un acord este imposibil. Potențiala încetare a focului între cele două țări s-a destrămat în mare parte, deoarece Moscova și-a reluat ofensiva în războiul pe care l-a început.

“Ajungem acum într-un punct în care trebuie să decidem și să determinăm dacă acest lucru este chiar posibil sau nu. Vorbesc despre o chestiune de zile, dacă acest lucru este fezabil sau nu în următoarele câteva săptămâni. Dacă este, suntem implicați. Dacă nu, atunci avem alte priorități pe care să ne concentrăm”, a declarat Rubio reporterilor la aeroport înainte de a părăsi Parisul, unde călătorise pentru a se coordona cu aliații.

Franța, prin președintele Emmanuel Macron, a găzduit joi discuții la nivel înalt pentru a discuta despre Ucraina și securitatea acesteia, prima dată de la învestirea președintelui Donald Trump când se știe că înalți oficiali americani, ucraineni și europeni s-au întâlnit pentru a discuta despre încetarea războiului. Întâlnirile au avut loc în timp ce preocupările europene cresc cu privire la disponibilitatea lui Trump de a se apropia de Rusia.

Remarcile lui Trump și ale lui Rubio sunt un alt semn al nerăbdării crescânde în cadrul administrației americane. În timpul campaniei sale electorale, Trump a promis să pună capăt rapid războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, însă discuțiile dintre Washington și Moscova au stagnat în ultimele săptămâni.

Moscova a refuzat efectiv să accepte o încetare a focului cuprinzătoare pe care Trump a promovat-o, iar Ucraina a aprobat-o. Rusia a condiționat-o de o încetare a eforturilor de mobilizare ale Ucrainei și de furnizarea de arme occidentale, cereri respinse de Ucraina. Totodată, Ucraina și Europa acuză Moscova că nu își dorește pacea, armata rusă lansând atacuri masive în orașele Krivoi Rog și Sumî.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare