Connect with us

Daniel Buda

Scandalul ouălor contaminate, dezbătut în Parlamentul European

Published

on

Utilizarea ilegală a substanțelor care conțin fipronil în fermele de găini ouătoare și consecințele asupra lanțului alimentar este în atenţia Parlamentului European şi a Comisiei Europene, a declarat europarlamentarul clujean Daniel Buda.

Joi a avut loc o dezbatere pe această temă în cadrul şedinţei Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European. În cadrul dezbaterii a fost prezentă şi reprezentanta Comisiei pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentară (DG SANTE) care a vorbit despre incidentul alimentar care a afectat peste 22 de state membre ale UE.

“În data de 20 iulie am fost informaţi, prin sistemul de alertă, în legătură cu o companie care ar fi folosit fipronil. Aceste tratamente ilegale sunt interzise în UE pentru animalele ale căror produse ajung a fi comercializate pe piaţa alimentară. Fermele afectate sunt în Olanda. Aici au fost blocate 281 de ferme. Apoi mai avem Belgia cu 93 de ferme blocate, şi aici mă refer la ferme de găini ouătoare. Avem dovezi că aceste tratamente au fost folosite şi în 2016. Avem de asemenea şi un număr de 7 ferme din Germania şi o fermă din Franţa. Există bănuieli cu privire la ferme din Polonia, Ungaria, România şi Republica Cehă. O anchetă este în desfăşurare în acest moment iar fermele afectate vor fi deblocate doar dacă se demonstrează că ouăle şi carnea sunt conforme pentru consum. Produsele care au fost neconforme au fost retrase de pe piaţa europeană. Situaţia actuală este că ouăle contaminate şi carnea de pui au fost identificate în 22 de state membre iar cele mai multe produse au fost deja retrase de pe piaţă.

Posibilele riscuri pentru sănătate sunt foarte scăzute spre improbabile. La ouăle din Belgia şi Ţările de Jos s-au înregistrat valori peste media superioară ca efect ridicat asupra sănătăţii. Între timp, repet, aceste ouă nu mai sunt pe piaţă. Avem, aşa cum am spus, informaţii că această substanţă a fost folosită din luna septembrie a anului 2016. Ce se întămplă în momentul de față, este o reanalizare a produselor care au fost folosite înainte de incident. Ne așteptăm să se întreprindă acțiuni pentru identificarea altor produse. Există dovezi că s-au făcut tratamente ilegale cu alte substanțe neautorizate. Au fost testate mostre de ouă din Belgia și Țările de Jos, însă nu s-au găsit reziduuri din acele substanțe”, a afirmat reprezentanta Comisiei Europene, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.

Eurodeputatul clujean Daniel Buda, membru PPE şi preşedinte al PNL Cluj, a spus în cadrul discuţiilor că deşi Comisia Europeană a acţionat eficient în momentul în care a avut informaţii despre acest caz, totuşi statele membre au comunicat cu întârziere Comisiei problemele cu care se confruntă.

“În răspunsul primit, doamna director m-a asigurat că sănătatea publică nu a fost şi nu va fi periclitată de acest incident alimentar. Doar dacă un individ consumă în fiecare zi aceste ouă, sănătatea acestuia este în pericol. Vorbim aici mai degrabă de înşelăciunea companiilor care au folosit substanţa interzisă. Acesta este aspectul principal din întregul incident. Fipronilul nu este permis în mediile unde se produce hrană. Are alte utilizări permise, spre exemplu în zona câinilor şi a pisicilor. Sistemul de alarmare funcţionează bine însă întrebarea care se impune este dacă cei care introduc informaţii în sistem, adică statele membre, au folosit corect sistemul? Se va analiza această problemă iar Comisia ia in calcul îmbunătăţirea sistemului dacă va fi cazul. Trasabilitatea a funcţionat de asemenea foarte bine în acest incident. Au fost retrase în mod eficient de pe piaţă ouăle şi carnea cu probleme”, a mai declarat Daniel Buda.

 

.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda cere Comisiei Europene să ofere fermierilor finanțări adecvate pentru a ține pasul cu directivele europene privind combaterea schimbărilor climatice

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda i-a cerut comisarului european pentru agricultură finanțări adecvate pentru fermierii statelor membre pentru ca aceștia să facă față cheltuilelilor ce sunt prevăzute în directivele europene privind combaterea schimbărilor climatice. Un fermier este nevoit să facă investiții de 70.000-90.000 de euro pentru ca fermele să respecte noile norme de mediu, bani care nu sunt prevăzuți în finanțări europene, lucru pe care l-a semnalat Daniel Buda în timpul reuniunii Comisiei AGRI din Parlamentul European, care l-a avut invitat în dezbatere pe comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

„Domnule comisar, știți care este fractura de logică pe care o vedem noi, europarlamentarii, mai ales cei din Comisia AGRI, legat de toate aceste obiective asumate de Comisia Europeană? Și anume, lipsa de finanțare a acestor obiective asumate și mai ales a acestor sarcini pe care noi le impunem fermierilor. Săptămâna trecută am votat în Parlamentul European directiva privind reducerea emisiilor industriale. Această chestiune va impune obligativitatea pentru foarte mulți fermieri să facă investiții undeva între 70.000-90.000 de euro în propriile ferme ca să poată să satisfacă exigențele prevăzute în acea directivă. Faceți vă rog un exercițiu de imaginație și gândiți-vă că sunteți fermier în țara dumneavoastră și de mâine trebuie să faceți această investiție de 90.000 de euro în propria firmă pentru că altfel vin cei de la mediu și vă închid”, a precizat eurodeputatul liberal în intervenția sa.

De asemenea, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European a atenționat că securitatea alimentară poate fi pusă în pericol: „Vă întreb: Cum pot să reziste fermierii acestor obligații impuse de Comisia Europeană câtă vreme noi nu asigurăm finanțarea acestor obiective. Pentru că este foarte ușor, aici de la Parlamentul European, să stăm pe diverse scaune și să spunem fermierului că de mâine trebuie să faci chestiunea aceasta. Fără să îi spun și cum finanțez ceea ce trebuie să facă. Aici este marea problemă și v-ați pus vreodată întrebarea dacă acești fermieri își vor închide pur și simplu porțile fermei? De unde vom reuși să asigurăm securitatea alimentară. Pentru că este o chestiune care mi se pare că scapă din vedere uneori Comisiei Europene și din păcare nu se vine cu finanțări adecvate pentru a sprijini eforturile fermierilor și noi asta vă cerem. Dați bani pentru fermieri dacă vreți să fie parte din eforturile pentru combaterea schimbărilor climatice”.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul PPE Daniel Buda: Piața Unică rămâne un simbol al unității, progresului și prosperității comune

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

#singlemarket30

La treizeci de ani de la inaugurarea sa, Piața Unică Europeană rămâne una dintre cele mai semnificative realizări ale integrării europene, afirmă eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), membru al grupului Partidului Popular European din Parlamentul European.

Lansată în 1993, aceasta a redefinit dinamica economică și socială a continentului, eliminând barierele dintre statele membre și promovând libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. Un moment de reflecție și celebrare, această aniversare ne oferă oportunitatea de a privi înapoi la realizările remarcabile și provocările întâmpinate de-a lungul a trei decenii de integrare și cooperare economică.

“Piaţa Unică nu este doar o realizare economică, ci şi o mainistare a viziunii pentru o Europă unită. Într-o lume în continuă schimbare, Piaţa Unică rămâne un pilon central al prosprităţii şi stabilităţii noastre”, declară Daniel Buda, membru al Parlamentului European.

“Piaţa unică a stimulat colaborarea transfrontalieră în cercetare şi dezvoltare, accelerând progresul în domenii esenţiale precum tehnologia. Provocările precum schimbările climatice, digitalizarea şi inegalităţile economice necesită o abordare unită şi inovatoare. Nu în ultimul rând, Piaţa Unică oferă un cadru pentru a răspunde colectiv provocărilor actuale, promovând în acelaşi timp creşterea durabilă şi incluzivă în Europa”, mai susține Daniel Buda.

 La 30 de ani de la înființare, Piața Unică Europeană rămâne un pilon esențial al prosperității și stabilității în Europa. Cu toate provocările sale, PUE continuă să fie un motor de creștere și inovație, demonstrând importanța colaborării și integrării europene. Pe măsură ce ne îndreptăm spre viitor, adaptarea și consolidarea Pieței Unice va fi crucială pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor europeni într-un peisaj global în continuă schimbare.

 In contextul unei lumi globalizate, Piața Unică Europeană nu este doar un instrument al prosperității interne, ci și un actor cheie pe scena mondială. Cu toate acestea, drumul nu a fost lipsit de provocări. De la crize economice la incertitudinile politice și schimbările tehnologice rapide, Piața Unică a trebuit să se adapteze constant. Criza financiară globală, Brexitul, pandemia COVID-19 și tensiunile geopolitice recente au testat reziliența și flexibilitatea acestui proiect.

#singlemarket30

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Comisia AGRI a votat favorabil dosarul privind Regulamentul fitosanitar, în care am reprezentat viziunea PPE

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Mecanismul de reacție rapidă în cazul apariției bolilor plantelor a fost adoptat de către Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului European, iar contribuția lui Daniel Buda, europarlamentar PNL și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, a fost esențială în această inițiativă, având rolul de raportor din partea grupului PPE.

„Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European a votat favorabil dosarul privind Regulamentul fitosanitar, în care am reprezentat viziunea PPE. Acest Regulament stabilește regimul fitosanitar pentru protecția teritoriului UE împotriva introducerii și răspândirii organismelor dăunătoare plantelor, protejând culturile noastre și asigurând comerțul în condiții de siguranță prin prevenirea și gestionarea eficientă a focarelor”, a transmis eurodeputatul liberal într-un mesaj pe Facebook.

Prioritățile sale adoptate de altfel în cadrul Comisiei, au fost de a:

  • crea, pentru prima dată, un mecanism de reacție rapidă în caz de probleme într-un stat membru, prin stabilirea unei echipe fitosanitare de urgență a UE formată din specialiști din domeniu din diferite țări: Aceștia vor avea posibilitatea de a lucra rapid împreună pentru a gestiona diverse boli ale plantelor care pot afecta direct fermierii și producțiile acestora.
  • stimula o mai bună coordonare transfrontalieră în domeniul fitosanitar prin exerciții de simulare comune, la nivelul UE, privind planurile de urgență pentru dăunătorii prioritari;
  • evidenția rolul Regulamentului fitosanitar pentru securitatea alimentară și pentru a proteja fermierii și economia de posibile daune provocate de bolile plantelor;
  • reducerea sarcinii de raportare cu 25%, precum și digitalizarea transmiterii informațiilor;
  • evidenția necesitatea unei finanțări publice adecvate pentru cercetare, inovare și măsuri de gestionare a eventualelor focare.

Dosarul privind Regulamentul fitosanitar a fost votat cu 36 de voturi pentru, 1 împotrivă și 1 abținere. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană salută decizia țărilor membre de a interzice activitățile de difuzare în UE a patru noi canale mass-media asociate Rusiei: Măsurile ar trebui menținute până când vor înceta să mai dezinformeze

U.E.6 hours ago

”Scutul estic”. Polonia anunță o investiție de peste 2 miliarde de euro pentru întărirea frontierei sale estice: ”Va fi un element de descurajare”

REPUBLICA MOLDOVA7 hours ago

Cel de-al optulea Consiliu de asociere UE-R. Moldova ce va avea loc în 21 mai se va axa pe procesul de aderare a acestei țări la Uniunea Europeană și pe reformele pe care trebuie să le implementeze Chișinăul

U.E.9 hours ago

Cel puțin opt țări din UE susțin o repatriere a refugiaților sirieni, anunță Ciprul: Stabilitatea în această ţară nu a fost restabilită integral, dar trebuie să creăm condițiile care permit revenirea tuturor persoanelor în Siria

ROMÂNIA11 hours ago

Într-o eră marcată de o transformare digitală rapidă, misiunea ICI București este să dezvolte soluții inteligente care să răspundă nevoilor societății moderne, subliniază directorul general al institutului

ROMÂNIA12 hours ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

NATO13 hours ago

România și Olanda au organizat, la Haga, Conferința “NATO Cyber Defence Pledge”, Odobescu subliniind creșterea rolului securității cibernetice în apărarea NATO

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Franța își irită aliații invitând Rusia la marcarea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Parisul se apără afirmând: “Contrar Kremlinului, Franța nu face revizionism politic al istoriei”

ALEGERI EUROPENE 20241 day ago

“Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”: Clipul electoral lansat de Parlamentul European a fost vizionat de peste 190 de milioane de ori

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

De la Berlin, Maia Sandu confirmă negocierile pentru un acord de securitate UE – Republica Moldova

ROMÂNIA12 hours ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA1 day ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL3 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA5 days ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO2 weeks ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

Trending