Connect with us

ROMÂNIA

Secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz: Cuplul Orban-Iohannis va reprezenta abordarea europeană de care România are atât de multă nevoie

Published

on

© Sabin Malisevischi/EPP Group in the CoR- Flickr

Cuplul Orban-Iohannis va reprezenta abordarea europeană de care are atât de multă nevoie România, este declarația făcută de secretarul general al Partidului Popular European, Antonio López-Istúriz White, pentru corespondentul caleaeuropeana.ro la Bruxelles. 

Această declarație a fost făcută în contextul interviului acordat caleaeuropeana.ro, imediat după încheierea întâlnirii secretarului general al PPE cu premierul României, Ludovic Orban, în cea de-a treia și ultima zi a vizitei sale la instituțiile Uniunii Europene. 

Citiți și Secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz: România nu mai poate rămâne în afara Schengen. Este o situație inacceptabilă pe care PPE va lupta să o schimbe și vom susține orice măsuri ia premierul Orban în acest sens

„Lucrurile se schimbă și cred că este bine ca România să aibă un guvern care să fie în concordanță cu instituțiile europene. Aici, în PPE, suntem foarte bucuroși, îl cunoaștem pe Ludovic Orban, precum și pe președintele Klaus Iohannis și cred că acest cuplu va reprezenta abordarea europeană de care are atât de multă nevoie România”, a precizat Antonio López-Istúriz cu referire la perioada de guvernare social-democrată în care imaginea României la nivel european a fost compromisă.

De altfel, secretarul general al PPE a apreciat că vizita premierului la sediul instituțiilor UE „este o ocazie bună pentru ca un politician ca Ludovic Orban, pe care îl cunosc de câțiva ani, să-și construiască un profil aici la Bruxelles”. El a adăugat că șeful Guvernului „a fost primit nu numai ca prieten, ci și ca un reprezentant de încredere al României de către comisari, președintele Comisiei…”.

În acest context, Antonio López-Istúriz a citat cuvintele lui David Sassoli, președintele Parlamentului European care a spus despre vizită că „Ludovic Orban și noul guvern aduc o nouă speranță pentru relațiile dintre România și UE , din păcate, după episodul negativ de anul trecut, când comisarul român desemnat nu a trecut testul care a demonstrat că guvernul de atunci era nu în linie cu realitatea UE ”. 

Prim-ministrul Ludovic Orban se află, de marţi până joi, în vizită de lucru la Bruxelles, la instituțiile Uniunii Europene și ale NATO, pentru întâlniri cu președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European, cât și cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

NEWS

În România, doar unul din cinci lucrători beneficiază de prevederile unui contract colectiv de muncă (Cartel ALFA)

Published

on

© Confederatia Nationala Sindicala ”Cartel ALFA”/ Facebook

În România, doar unul din cinci lucrători beneficiază de prevederile unui contract colectiv de muncă, atrage atenția CNS ”Cartel ALFA”.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, ”acoperirea prin contracte colective a scăzut în 22 din cele 27 de state membre ale UE din 2000, ca urmare a politicilor deliberate implementate de statele membre și avizate de Comisia Europeană, deseori din cauza unei idei greșite că nivelurile ridicate ale negocierii colective ar avea un impact negativ asupra economiei.”

Citiți și:
Bogdan Hossu, președintele Cartel ALFA: Contractul Colectiv de Muncă este un instrument de blocare a dumpingului social, la care România este sursă principală în Europa

Astfel, milioane de lucrători sunt perdanți din cauză că statele membre ale Uniunii Europene nu reușesc să protejeze negocierile colective, mai spune sursa precizată anterior. 

În comunicatul amintit mai sus este precizat că cea mai mare scădere a procentului de lucrători acoperiți de prevederile unui contract colectiv a fost în România (de la 100%, procent înregistrat în perioada 2000-2002, la 23%, în intervalul 2016-2018), Grecia (de la 100% la 25%) și Bulgaria (de la 56% la 23%), potrivit datelor de la Universitatea din Amsterdam.

Există, de asemenea, o discrepanță în ceea ce privește acoperirea între țările din Uniunii Europeană: doar 7% din lucrători beneficiind de negocieri colective în Lituania, comparativ cu 98% în Austria.

© Confederatia Nationala Sindicala ”Cartel ALFA”/ Facebook

Avertismentul privind aceste statistici apare în contextul în care Comisia Europeană a lansat în luna ianuarie a acestui an o consultare cu privire la salariile minime juste.

Confederația Europeană a Sindicatelor, din care face parte și Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA” consideră că inițiativa Comisiei pentru stabilirea de salarii minime juste este o ocazie care trebuie utilizată pentru a proteja negocierile colective în cazul în care acoperirea prin contracte colective este deja ridicată și să le extindă în țările unde negocierile colective sunt la un nivel scăzut, pentru a reduce inegalitățile, pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și a crește productivitatea.

”Creșterea salariilor minime naționale este minimul necesar pentru a menține oamenii deasupra pragului sărăciei, dar negocierea colectivă este cea mai bună metodă de a permite lucrătorilor să primească în mod real salarii echitabile, precum și de a oferi condiții bune pentru lucrătorii atipici. Eșecul statelor membre de a acționa pentru a promova dreptul lucrătorilor și capacitatea de negociere colectivă ține salariile jos. Negocierea colectivă scăzută înseamnă și salarii minime mai mici: salarii minime corecte pot fi create doar acolo unde piața muncii include sisteme de negociere colectivă eficiente și care asigură un proces adecvat de acoperire.”, a precizat secretarul general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor, Esther Lynch.

Aceasta a salutat ”faptul că Comisia Europeană a recunoscut că negocierile colective sunt esențiale pentru o economie echitabilă”.

”Acum este logic ca aceasta să promoveze negocierile colective, în special în cazul în care numărul de lucrători acoperit de contracte colective este redus. Acest lucru poate începe cu cerința ca cele 2 trilioane de euro (14% din PIB) pe an care reprezintă cheltuielile publice pentru servicii, lucrări și achiziții să meargă către firme care au un contract de negociere colectivă.”, a completat secretarul general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București, primit de Majestatea Sa Margareta la Palatul Elisabeta

Published

on

© romaniaregala.ro

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA la București, a fost primit de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta, potrivit comunicatului familiei regale.

De asemenea, la întâlnire a participat Alteța Sa Regală Principele Radu.

Custodele Coroanei și Principele Radu au purtat cu ambasadorul SUA la București un dialog pe teme legate de cooperarea româno-americană în domeniul economiei și educației, științelor și artelor, precum și despre acțiunile și contribuția României în plan internațional.

România și Statele Unite ale Americii au stabilit relații diplomatice acum  140 de ani, la 14 iunie 1880, în vremea Principelui Suveran Carol I și a Președintelui Rutherford B. Hayes.

Familia Regală reamintește că Regele Mihai a primit la Palatul Elisabeta trimișii Statelor Unite ale Americii în anii 1944-1947.

În timpul întrevederii, Majestatea Sa Margareta a ținut să arate ambasadorului Zuckerman încăperile istorice ale palatului, cu precădere Biroul Regal, Salonul Alb și Sala Regilor unde, s-au defășurat întâlniri care au marcat destinul României în secolul XX.


Adrian Zuckerman a fost confirmat  la 21 noimebrie de Senatul american în funcția de ambasador în România, avocatul propus de președintele Statelor Unite Donald Trump pentru această funcție devenind astfel cel l-a succedat pe Hans Klemm.

Adrian Zuckerman, de profesie avocat, a fost admis în Baroul din New York în 1984, şi partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Acesta a ocupat în trecut funcția de co-președinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

În plus, acesta a fost, de asemenea, și judecător în cadrul Real Estate Board – New York. Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.

Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Mediului, despre containerele cu deșeuri ajunse în Portul Constanța: Nu concep ca România să ajungă groapa de gunoi a UE

Published

on

© CaleaEuroepana-Zaim Diana

În contextul în care au fost depistate în Portul Constanța mai multe containere cu deșeuri sosite din direcția Marea Britanie, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, subliniază ferm că România nu va fi groapa de gunoi a Uniunii Europene sau a lumii.

”Am declarat public că nu concep să ajungem groapa de gunoi a lumii sau a Uniunii Europene și mă bucur să văd astfel de cazuri de bună practică! Zi de zi trebuie să transmitem semnale ferme și fără interpretări că așa nu se mai poate”, a transmis ministrul.

Costel Alexe a felicitat modul în care autoritățile române au gestionat această problemă: ”Cu oameni profesioniști și integri, misiunea noastră pentru destructurarea rețelelor mafiote capată consistență și doar așa putem arăta românilor că instituțiile statului funcționează întradevăr în folosul cetățeanului”.

În urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, a fost identificată o societate comercială de pe raza municipiului București care efectua activități de import ilegal de deșeuri în România, ce erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind produse second hand, se arată în comunicatul oficial al Poliției de frontieră din România.

Astfel, s-a efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcția Marea Britanie, în Portul Constanța Sud Agigea.

Prin urmare, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deșeuri inutilizabile.

În cauză, sunt cercetați doi cetățeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani și un cetățean britanic, în vârstă de 34 de ani, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

© Poliția de Frontieră

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending