Consolidarea relațiilor dintre România și Republica Moldova trebuie să se bazeze pe proiecte concrete, iar tehnologia oferă numeroase oportunități în această direcție, a subliniat directorul general al ICI București, Adrian-Victor Vevera.
Acesta a participat la cea de-a doua a Forumului Economic România–Republica Moldova, desfășurată joi, 17 septembrie 2026, la Chișinău, alături de reprezentanți ai administrației publice și ai sectorului financiar-bancar din România și Republica Moldova.
„Suntem aici pentru că ne dorim să ducem parteneriatele pe care le avem la un alt nivel. Tehnologia ne oferă suficient potențial pentru a merge mai departe. Dacă în urmă cu peste 30 de ani vorbeam despre Podul de Flori, astăzi putem vorbi despre un pod digital între România și Republica Moldova, dar și între noi și celelalte țări ale lumii”, a declarat directorul general al ICI București.
În intervenția sa, Adrian-Victor Vevera a arătat că securitatea cibernetică, inteligența artificială și tehnologiile distribuite se numără printre domeniile în care cooperarea bilaterală poate fi extinsă. Directorul general a subliniat și rolul pe care noile tehnologii îl pot avea în dezvoltarea companiilor, atunci când sunt aplicate în acord cu nevoile acestora.
ICI București este hosting-entity pentru RO AI Factory, prima fabrică de inteligență artificială din România. Prin această infrastructură, institutul poate dezvolta colaborări cu organizațiile interesate să adopte soluții bazate pe inteligență artificială și să își consolideze capacitatea tehnologică.
Cea de-a doua ediție a Forumului Economic România–Republica Moldova a fost organizată de Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA, sub egida Băncii Naționale a Moldovei și în parteneriat strategic cu Ambasada României în Republica Moldova.
Agenda a inclus discuții despre accesul la finanțare, investițiile transfrontaliere, dezvoltarea IMM-urilor și rolul parteneriatelor public-private




