Securitatea devine tot mai importantă în procesul de extindere, afirmă Marta Kos: „Trebuie să fim atenți ca noii membri ai UE să ne facă mai puternici, nu mai slabi”

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat luni că Uniunea Europeană va căuta să integreze doar noi state membre care îi consolidează securitatea, relatează agenția EFE, potrivit Agerpres.

„Securitatea devine tot mai importantă pentru UE, dar și în procesul de extindere. Nu ne putem permite să integrăm noi state membre care nu ne consolidează securitatea”, a declarat Marta Kos presei la sosirea la o reuniune a miniștrilor de externe din statele UE.

Pe agenda reuniunii se vor afla, printre altele, extinderea Uniunii Europene și modul în care țările candidate și potențial candidate pot contribui la consolidarea securității și apărării UE.

Marta Kos a subliniat importanța alinierii strategice a țărilor candidate la UE. „Alinierea strategică este tot mai importantă. Subliniem clar că numai acei candidați care sunt aliniați strategic cu noi ni se vor putea alătura”, a declarat comisarul european.

De asemenea, Marta Kos a precizat că această „aliniere” privește inclusiv sancțiunile și inițiativele privind energia și infrastructura, aluzie la Serbia, care refuză să se alăture sancțiunilor UE împotriva Rusiei.

„Trebuie să fim atenți ca, odată ce integrăm noii membri, aceștia ne fac mai puternici, nu mai slabi”, a susținut reprezentanta Comisiei Europene.

Marta Kos a subliniat că respectarea statului de drept și a valorilor europene este esențială. Ea a evidențiat și importanța respectării dreptului internațional, în special în Balcanii de Vest, „unde reapar tendințe naționaliste”.

În acest context, comisarul european și-a anulat luna trecută vizita în Serbia, acuzând autoritățile sârbe de „glorificarea” lui Ratko Mladić, fostul comandant militar al sârbilor bosniaci, care a murit în detenție la Haga la sfârșitul lunii august.

Totodată, ea a criticat și o inițiativa de revizuire a Camerelor Specializate pentru Kosovo, inițiativă despre care a spus că este „contrară obligațiilor fundamentale ale Kosovo față de UE, iar acest lucru este inacceptabil”, întrucât „schimbarea regulilor în timp ce un proces judiciar este în desfășurare contravine oricărei reguli de drept”.

Sub presiune internațională, guvernul kosovar de la Pristina a acceptat în 2015 crearea Camerelor Specializate pentru Kosovo, un tribunal internațional cu sediul la Haga, format din judecători și procurori internaționali. Acest tribunal judecă, în baza legislației kosovare, cazuri de crime de război comise de foști membri ai gherilei Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), în timpul și în perioada imediat următoare conflictului din anii 1998-1999, care a condus mai târziu la autoproclamarea independenței Kosovo față de Serbia, în 2008.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare