Șefa BCE afirmă că procesul de reducere a inflației nu s-a încheiat, iar instituția urmărește evoluțiile din Orientul Mijlociu

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri că procesul de reducere a inflației nu s-a încheiat, dar s-a arătat încrezătoare că aceasta va reveni în timp util la ținta de 2%, informează Bloomberg, preluat de Agerpres.

„Nu am terminat”, a conchis șefa instituției europene într-un interviu acordat presei elene ‘Antenna TV’. În acest sens, Lagarde a reiterat angajamentul instituției de a reuși să o controleze pe termen mediu, deoarece stabilitatea prețurilor este o „misiune” a BCE.

„Trebuie să monitorizăm prețurile și salariile, precum și profitabilitatea și așa mai departe, pentru a ști unde sunt riscurile”, a explicat acesta. „Dar, deocamdată, sunt sigură de faptul că suntem pe cale să readucem inflația la 2%”, a asigurat șefa BCE.

Lagarde a mai spus că cei responsabili de politica monetară ar trebui să acorde “o atenție deosebită” riscurilor potențiale pentru stabilitatea financiară, inclusiv posibilei escaladări a războiului dintre Israel și Hamas din 7 octombrie.

În acest sens, fostul ministru francez al Economiei a declarat la postul de televiziune “ERT TV” că impactul instabilității din Orientul Mijlociu se regăsește în prețul energiei, deoarece această regiune este un important producător de petrol și o zonă de tranzit. Acest lucru, „direct sau indirect”, afectează încrederea generală a economiei. Lagarde a reamintit că tranziția energetică va fi “principalul motor” al inflației în 2022, cu costurile care vor rezulta pentru activitate și familii, însă, în acest caz, motivul este invazia Rusiei în Ucraina.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare