Connect with us

NATO

Șeful Statului Major al Apărării a discutat la Atena cu omologii din NATO pe tema războiului hibrid, a dezinformării și a atacurilor cibernetice

Published

on

© NATO/ Flickr

Șeful Statului Major al Apărării a discutat la Atena cu omologii din NATO pe tema războiului hibrid, a dezinformării și a atacurilor cibernetice, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, remis caleaeuropeana.ro.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a participat la Reuniunea șefilor Apărării din Comitetul Militar al NATO, care a avut loc în Atena, Grecia, în perioada 17-19 septembrie.

Discuțiile celor 30 de șefi ai Apărării din NATO s-au concentrat pe subiecte privind operațiile, misiunile și activitățile aliate. De asemenea, au fost abordate principalele provocări pe timp de pace la care Alianța trebuie să răspundă – terorismul, schimbarea naturii conflictului ca urmare a emergenței noilor tehnologii, războiul hibrid, inclusiv prin utilizarea la scară largă a dezinformării, schimbările climatice și atacurile cibernetice. Șefii Apărării au reliefat tendința de modificare a mediului geopolitic, subliniind că linia de demarcație dintre pace și criză a devenit din ce în ce mai difuză. Comitetul Militar a abordat subiectul schimbării naturii războiului și a discutat despre necesitatea ca NATO să mențină pasul cu viteza dezvoltării tehnologice.

Comitetul Militar a fost informat de comandanții de nivel strategic ai NATO, respectiv Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Tod D. Wolters, și comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), generalul André Lanata, despre modalitățile de implementare a conceptului de descurajare și apărare în zona euro-atlantică („Deterrence and Defence of the Euro-Atlantic Area”) și a conceptului fundamental al NATO de ducere a războiului („NATO’s Warfighting Capstone Concept”). De asemenea, șefii Apărării au analizat inițiativa „NATO 2030” și implicațiile militare ale acesteia. Șefii Apărării vor contribui și la elaborarea noului Concept Strategic al NATO („NATO Strategic Concept”).

În marja reuniunii Comitetului Militar al NATO de la Atena, șeful Apărării din România, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a avut întâlniri bilaterale cu omologii din Franța, Germania și Marea Britanie. În cadrul acestor întâlniri au fost abordate subiecte privind situația de securitate din Europa Centrală și de Est, cooperarea militară bilaterală și viitoarea participare a detașamentului românesc în misiunea Takuba din Sahel, Africa, sub comandă franceză.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

NATO

Stoltenberg iese la rampă în ajunul noii epoci Trump: Putin respectă forța. Europa trebuie să susțină politica de forță a lui Trump, dovedind că este partener adevărat, nu călăreț liber

Published

on

© NATO/ Flickr

Realitatea temerilor Europei cu privire la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă depinde mai mult de europeni decât de fostul și viitorul președinte american, este de părere fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, unul dintre liderii care a jucat un rol crucial în menținerea unității transatlantice în timpul primei administrații Trump.

Poporul american a vorbit. Peste Atlantic, mulți sunt îngrijorați de angajamentul SUA față de securitatea europeană. Nu ar trebui să disperăm. Întoarcerea președintelui Trump ne provoacă să dovedim că suntem parteneri adevărați, nu călăreți liberi“, scrie Stoltenberg, într-un articol de opinie pentru Financial Times.

Fără constrângerile limbajului diplomatic cu care a acționat ca un depanator al relațiilor dintre Europa și SUA în turbulentul prim mandat Trump, Jens Stoltenberg argumentează că dacă liderii europeni își respectă partea lor din înțelegerea transatlantică și administrația americană va face la fel. Mai mulți lideri europeni au reacționat la revenirea lui Trump la Casa Albă, pozițiile cu cel mai puternic contur fiind ale președintelui francez Emmanuel Macron și premierului polonez Donald Tusk. Liderul de la Elysee li s-a adresat omologilor europeni cu care s-a reunit la Budapesta că Europa nu își poate încredința securitatea în mâinile SUA pentru eternitate, iar Tusk afirmase înainte de alegerile europene că indiferent de cine va câștiga “epoca externalizării geopolitice s-a încheiat”.

Al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria NATO, Stoltenberg va deveni noul președinte al Conferinței de Securitate de la München în februarie 2025.

La trei zile distanță după ce l-a felicitat pe Trump, norvegianul abordează preocupările europene cu privire la o eventuală a doua administrație Trump și implicațiile pentru NATO și securitatea transatlantică.

El recunoaște scepticismul trecut al lui Trump față de NATO, menționând că Trump a considerat Alianța ca fiind dezechilibrată, având în vedere dependența excesivă a Europei de SUA și angajamentele slabe în materie de apărare. În ciuda acestui fapt, Stoltenberg susține că mandatul lui Trump a consolidat în cele din urmă NATO, împingând Europa să construiască reziliență și independență energetică, în special având în vedere provocările reprezentate de agresiunea Rusiei.

“În momentul în care Trump a preluat funcția în 2017, mulți politicieni europeni erau, de asemenea, neliniștiți cu privire la ceea ce ar însemna alegerea sa pentru viitorul parteneriatului transatlantic. (…) Deși în cele din urmă a acceptat avantajele incontestabile ale faptului de a avea aliați, el avea dreptate: Europa își lăsase într-adevăr forțele să se atrofieze, iar mai multe națiuni deveniseră periculos de dependente de gazul rusesc. (…) Când Trump a părăsit funcția, NATO devenise mai puternică – și este și mai puternică astăzi. După cum a demonstrat răspunsul nostru colectiv la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, NATO de astăzi nu este nici învechită, nici fără creier. Asta este bine, dar nu este suficient de bine”, a rememorat Stoltenberg.

El subliniază că Europa trebuie să continue să majoreze cheltuielile de apărare dincolo de obiectivul de 2% din PIB, mai ales că amenințările la adresa securității s-au înrăutățit de la angajamentul NATO din 2014. Cu un angajament european suficient, Stoltenberg crede că orice nouă administrație americană își va respecta obligațiile față de NATO.

“În 2014, aliații NATO au convenit să vizeze un obiectiv de 2 % din PIB pentru cheltuielile de apărare până în 2024. Acest obiectiv a fost atins de majoritatea. Însă obiectivul din 2014 este pur și simplu insuficient în mediul de securitate din 2024 – este un prag, nu un plafon. Liderii europeni știu că trebuie să facă mai mult. Revenirea lui Trump la Casa Albă nu face decât să întărească acest mesaj. Dacă Europa își respectă partea sa de înțelegere, sunt încrezător că noua administrație americană își va respecta partea sa de înțelegere“, a mai spus el.

Referindu-se la Ucraina, Stoltenberg sugerează că, în timp ce Trump ar putea fi critic față de nivelurile actuale de sprijin, el înțelege, de asemenea, că puterea și forța sunt esențiale pentru descurajarea lui Putin. El sugerează că “scepticismul lui Trump cu privire la strategia noastră actuală de sprijinire a Ucrainei poate conține, de asemenea, un sâmbure de adevăr”.

“SUA și Europa au oferit Ucrainei un sprijin militar semnificativ, dar, în cele din urmă, insuficient – suficient pentru a supraviețui, dar nu suficient pentru a pune capăt războiului în condiții favorabile. (…) Acesta este paradoxul de bază: cu cât livrăm mai multe arme, cu atât este mai probabil să putem ajunge la pace“, a continuat el, amintind că Trump a susținut deja o politică de forță în primul său mandat și fiind primul care a decis să livreze arme letale Ucrainei.

Actualul secretar general al NATO, Mark Rutte, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski i s-au adresat lui Trump în mesajele și discuțiile de felicitare cu trimitere la principiul “pace prin forță”, apelând la acest concept pe care strategii din jurul republicanului l-au promovat ca parte a gândirii de politică externă a președintelui ales. Un articol publicat în vara acestui an în revista Foreign Affairs de fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump, Robert O’Brian, prezintă “revenirea păcii prin forță” ca argumente și principiu definitoriu pentru politica externă a lui Trump.

Dacă Trump dorește să pună capăt acestui război, așa cum a promis, el trebuie să-i demonstreze lui Putin că agresiunea continuă este lipsită de sensPutin recunoaște slăbiciunea, dar respectă forță. Aliații europeni ar trebui să fie pregătiți să sprijine o astfel de strategie, colaborând cu Trump pentru a ajunge la o soluție negociată care să fie acceptabilă pentru Ucraina și care să nu recompenseze agresiunea“, a indicat fostul înalt oficial aliat, Jens Stoltenberg.

În plus, Stoltenberg sugerează că Europa ar trebui, de asemenea, să ofere SUA un sprijin sporit în regiunea Indo-Pacific, în conformitate cu accentul pus anterior de Trump pe această regiune. El subliniază că, într-un context global marcat de alianțe autoritare în creștere, NATO și cooperarea americano-europeană reprezintă puncte forte unice.

“Deși Trump ar trebui să înțeleagă că angajamentul continuu al SUA față de Europa pentru a preveni un alt război costisitor este în interesul Americii, Europa poate face mai mult pentru a sprijini SUA în alte domenii. În conformitate cu președinții anteriori, Trump a susținut că SUA ar trebui să se concentreze asupra provocărilor din regiunea Indo-Pacific. Aliații europeni și-ar putea dovedi valoarea ajutându-l să facă acest lucru, de exemplu, oferindu-se să compenseze capacitățile specifice de care SUA ar putea avea nevoie acolo.  Într-o lume în care puterile autoritare sunt mai aliniate și din ce în ce mai capabile, alianțele nu sunt o datorie, ci sunt cel mai mare multiplicator de forță al Washingtonului. Axa emergentă a autocraților poate avea parteneriate de conveniență, dar SUA are o rețea puternică de alianțe puternic instituționalizate, susținute de prieteni din întreaga lume”, a mai punctat fostul secretar general al NATO.

Stoltenberg încheie prin a îndemna Europa să privească revenirea lui Trump ca pe o oportunitate de a-și consolida rolul de partener de încredere, asigurând puterea continuă a NATO într-o ordine mondială competitivă. “Departe de a fi o povară, relația transatlantică este un avantaj strategic esențial în această eră a competiției dintre marile puteri”, a conchis el.

Continue Reading

NATO

”Ne aflăm oare în pragul a ceva mult mai întunecat decât devastarea care s-a abătut deja asupra oamenilor din Ucraina?”, se întreabă Mark Rutte într-o referire la prezența trupelor nord-coreene în Rusia

Published

on

© NATO

Prezența ”istorică” a trupelor nord-coreene pe teritoriul european ”demonstrează că securitatea noastră nu este regională, ci globală”, a subliniat secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-un articol de opinie publicat pe Politico Europe în care critică ”legăturile militare și economice tot mai strânse dintre o Rusie nesăbuită și o Coree de Nord impulsionată”, relații care ”nu amenință doar securitatea euro-atlantică și indo-pacifică, ci sunt profund periculoase pentru securitatea globală”.

”Săptămâna trecută, o delegație a șefilor serviciilor de informații și ai apărării din Coreea de Sud i- au informat pe cei 32 de aliați NATO și pe partenerii noștri din Indo-Pacific cu privire la desfășurarea a mii de trupe nord-coreene în regiunea Kursk din Rusia, cu intenția de a participa la războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Cu siguranță, prezența trupelor nord-coreene pe teritoriul european este istorică – și din toate motivele greșite. Aceasta este prima dată într-un secol când Rusia invită trupe străine în țară. Iar acest lucru ar trebui să ne dea tuturor de gândit. Ne aflăm oare în pragul a ceva mult mai întunecat decât devastarea care s-a abătut deja asupra oamenilor din Ucraina?”, se întreabă Rutte.

El a remarcat disperarea în creștere a lui Putin care l-a împins spre o dependență din ce în ce mai mare față de ”prietenii săi autoritari din Asia, China, Iran și Coreea de Nord,” pentru că, pe toate fronturile, ”nu reușește să își atingă obiectivele strategice prin acest război de agresiune ilegal și prost judecat”.

”În timp ce noi căutăm un sfârșit just și durabil al conflictului, el nu face decât să îl prelungească și să îl extindă. Acest lucru are un cost incredibil. Se estimează că Rusia suferă 1 200 de pierderi pe zi – mai mult de 600 000 din februarie 2022. Și, incapabil să facă față costurilor politice ale recrutării în masă, Putin a ales acum să recruteze soldați și din Coreea de Nord. Această extindere periculoasă a conflictului intensifică războiul și demonstrează că securitatea noastră nu este regională, ci globală. Putin cu siguranță nu primește acest sprijin pe gratis. În schimb, președintele rus sprijină regimul lipsit de bani al lui Kim Jong Un, furnizând Phenianului tehnologie militară pe care dictatorul său o va folosi pentru a-și amenința vecinii, sporind astfel instabilitatea Peninsulei Coreene. În plus, nord-coreenii, care nu au mai purtat un război de peste 70 de ani, vor dobândi acum o experiență valoroasă pe câmpul de luptă și o perspectivă asupra conflictelor moderne. Săptămâna trecută, țara a efectuat cel mai lung test cu rachete balistice intercontinentale – primul din ultimul an – încălcând încă o dată rezoluțiile multiple ale Consiliului de Securitate al ONU”, a arătat Rutte.

Această dinamică îl determină pe secretarul general al NATO să puncteze că legăturile militare și economice dintre Rusia și Coreea de Nord ”nu amenință doar securitatea euro-atlantică și indo-pacifică, ci sunt profund periculoase pentru securitatea globală”.

El aduce în atenție nevoia de a respecta o serie de directive pentru a garanta pacea și securitatea globale și pentru a ajuta Ucraina să se apere în fața forțelor ruse invadatoare.

”De la începutul invaziei în toată regula a Rusiei, aliații NATO au furnizat Ucrainei peste 99 % din întregul sprijin militar. Și suntem pe cale să respectăm promisiunea financiară de 40 de miliarde de euro sub formă de ajutor militar pentru Ucraina în acest an. Ceea ce ne trebuie acum este angajamentul politic de a menține cursul pe termen lung. Până în prezent, sprijinul nostru a menținut Ucraina în luptă. Dar trebuie să facem mult mai mult pentru a schimba traiectoria conflictului. Trebuie să creștem costurile pentru Putin și prietenii săi autoritari.  De asemenea, trebuie să investim mai mult în relația noastră cu partenerii noștri din Indo-Pacific. Aceasta înseamnă mai multe consultări, mai mult schimb de informații – așa cum am făcut săptămâna trecută – și mai multă cooperare practică și politică, inclusiv în ceea ce privește producția de apărare”, conchide oficialul NATO.

Armata Ucrainei s-a ciocnit cu trupele nord-coreene pentru prima dată de când Phenianul și-a trimis forțele pentru a ajuta Rusia, a confirmat marți ministrul ucrainean al apărării, informează Politico Europe.

Rustem Umerov a declarat că au existat „ciocniri la scară mică” între forțele Kievului și soldații nord-coreeni, într-un interviu acordat presei sud-coreene. El nu a furnizat detalii suplimentare.

Peste 10 000 de soldați nord-coreeni se află acum în regiunea Kursk pentru a sprijini invazia Moscovei în Ucraina, a declarat luni Pentagonul.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă aliaților Kievului să ridice interdicția privind loviturile cu rachete cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei, astfel încât Ucraina să poată lovi trupele nord-coreene.

Continue Reading

NATO

Germania trebuie să continue creșterea investițiilor în apărare, subliniază secretarul general al NATO

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat, luni, Germania să-și crească investițiile în apărare, subliniind că acest efort este esențial pentru securitatea colectivă a Alianței, relatează dpa, preluat de Agerpres.

„Toți aliații NATO trebuie să investească mai mult și eu am încredere că Germania va continua să-și majoreze cheltuielile pentru apărare,” a declarat Rutte, aflat alături de cancelarul german Olaf Scholz.

Germania se află pe punctul de a atinge pentru prima dată pragul de 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile de apărare în 2024, conform cerințelor NATO, după aproape trei decenii de subfinanțare în acest domeniu. Scholz a calificat această creștere a bugetului apărării drept un „punct de cotitură,” decizia fiind influențată de invazia Rusiei în Ucraina, declanșată în 2022.

Fondul de 100 de miliarde de euro destinat apărării pe termen lung, creat de Germania, a fost apreciat de Rutte drept o măsură care face „mare diferență” pentru securitatea NATO. Cu toate acestea, oficialul NATO a subliniat necesitatea unor investiții suplimentare.

„Ca fost premier, știu că nu este mereu ușor pentru guverne să aloce fonduri pentru apărarea națională și pentru ajutor pentru Ucraina, însă ambele sunt cruciale pentru securitatea noastră colectivă,” a spus Rutte.

În același context, Rutte a avertizat că președintele rus Vladimir Putin nu se va opri dacă va reuși să câștige în Ucraina. Rusia desfășoară o „campanie intensivă” de atacuri hibride în toate statele NATO, implicând violență, sabotaj și interferență în democrațiile alianței.

„Aceasta arată că frontul din acest război nu se mai află doar în Ucraina,” a afirmat Rutte, menționând activitățile ruse în Europa de Est, în țările baltice și în Arctica.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

POLITICĂ11 hours ago

Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă îi îndeamnă pe români să îl voteze președinte pe Nicolae Ciucă (P)

U.E.15 hours ago

Bugetul UE pentru 2025. Parlamentul Eropean și Consiliul UE continuă negocierile pentru un acord final

U.E.17 hours ago

La o lună de la alegerile legislative din Lituania, populiștii se alătură coaliției de guvernare. SUA critică alianța

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Eurodeputatul Victor Negrescu, întâlnire cu CEO-ul Raiffeisen din România: Continuăm demersurile pentru aderarea completă a României la spațiul Schengen

U.E.19 hours ago

Josep Borrell, mesaj din cea de-a cincea vizită la Kiev: Ucraina nu are nevoie de aplauze. În război ai nevoie de muniție 

U.E.2 days ago

Consiliul a prelungit cu doi ani mandatul misiunii de asistență militară a UE în sprijinul Ucrainei, cu un buget de peste 400 mil. euro

INTERNAȚIONAL2 days ago

Înflația globală în rândul țărilor OCDE încetinește pe fondul scăderii prețurilor la energie

U.E.2 days ago

Josep Borrell efectuează ultima vizită la Kiev în calitate de șef al diplomației UE: Sprijinul pentru Ucraina, prioritatea mea personală în timpul mandatului

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu reafirmă angajamentul ferm al Guvernului României pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și extremismului

NATO2 days ago

Stoltenberg iese la rampă în ajunul noii epoci Trump: Putin respectă forța. Europa trebuie să susțină politica de forță a lui Trump, dovedind că este partener adevărat, nu călăreț liber

INTERNAȚIONAL3 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA6 days ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA6 days ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA6 days ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA7 days ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA7 days ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

PARLAMENTUL EUROPEAN7 days ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

ROMÂNIA7 days ago

Ministrul Economiei evidențiază avantajul competitiv pe care îl poate avea România în industria dispozitivelor medicale: Să avem mai multă proprietate intelectuală înregistrată în țara noastră

ROMÂNIA7 days ago

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu provocări semnificative. Punerea în aplicare la timp a investițiilor din PNRR este esențială

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE7 days ago

Luca Niculescu: Pentru România, aderarea la OCDE va însemna o ocazie extraordinară de a avea un sistem de sănătate mai modern, axat pe inovare, cercetare, adaptat la provocările lumii moderne

Advertisement

Trending