Sorin Grindeanu a discutat cu patronatele și marile confederații sindicale despre problemele mediului de afaceri și ale angajaților din principalele zone economice

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a discutat miercuri cu patronatele și marile confederații sindicale despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri și angajații din principalele zone economice.

„Inflația de patru ori peste media europeană, scăderea producției industriale, cel mai mare colaps al puterii de cumpărare a românilor din ultimii 15 ani, 7 luni consecutive de prăbușire a consumului, 54.000 de salariați deveniți șomeri sunt câteva dintre marile dificultăți ce trebuie rezolvate rapid de un Guvern cu adevărat funcțional. Le-am transmis, alături de colegii mei, că PSD își dorește ca România să aibă cât mai repede un nou Guvern”, a transmis Grindeanu într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, confederațiile sindicale susțin necesitatea unei schimbări de viziune economică și a unei noi formule prin care România să revină la o coaliție pro-europeană, astfel încât să poată continua proiectele importante inițiate în domenii precum energia, agricultura, sănătatea și legislația muncii.

„Confederațiile patronale au atras atenția asupra proiectelor din PNRR și riscul de a pierde miliarde de euro. Pe acest subiect major dorim toți un consens politic pentru ca toate aceste proiecte să fie prioritizate. Le-am confirmat că PSD va susține în Parlament toate modificările legislative pentru a nu rata banii din PNRR, vitali pentru economia națională. De aceea, până când demisiile miniștrilor PSD sunt aprobate de președintele țării și apar în Monitorul Oficial, ei își vor duce la îndeplinire toate țintele asumate în aceste proiecte majore”, a adăugat Sorin Grindeanu.

De asemenea, Grindeanu a declarat că a convenit cu patronatele să dezvolte politici publice țintite pentru sprijinirea antreprenoriatului și a capitalului românesc.

„De aceea, cerem transparentizarea urgentă a programului SAFE, deoarece marile companii românești nu au informații despre cum pot accesa acest program, riscând să piardă orice competiție cu firmele străine”, a subliniat acesta.

Totodată, Sorin Grindeanu a declarat că a fost stabilită organizarea unor discuții în Parlament privind noul Cadru Financiar Multianual și Fondul de Competitivitate, subliniind necesitatea ca România să acorde prioritate creșterii firmelor locale, astfel încât acestea să devină campioni naționali, nu doar să urmărească ascensiunea celor europene.

„Lipsa dialogului social real dintre Guvern-sindicate-patronate a fost reclamată de toți reprezentanții confederațiilor prezente azi la Palatul Parlamentului. De aceea, încercăm să compensăm această situație aberantă și am decis ca seria întâlnirilor cu sindicatele și patronatele să continue cu regularitate lunară”, a conchis președintele PSD și al Camerei Deputaților.

Citiți și: Confederația Patronală Concordia, mesaj ferm către decidenți: „15 miliarde de euro de la UE nu pot aștepta după o criză politică”

La rândul său, Confederația Patronală Concordia a transmis, într-o postare pe Facebook, că a discutat, la Camera Deputaților, despre prioritățile reale ale economiei, în cadrul unei întâlniri cu Sorin Grindeanu, președintele instituției. La discuții au participat și Marian Neacșu, viceprim-ministru, Alexandru Rogobete, ministrul sănătății, Florin Barbu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Ștefan Radu Oprea, secretarul general al guvernului, și Ciprian Văcaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii.

„Am pus pe masă teme esențiale pentru mediul de afaceri: impactul crizelor politice asupra mediului economic și necesitatea depășirii rapide a contextului actual; necesitatea accelerării reformelor din PNRR pentru a atrage cele 10,5 miliarde € încă disponibile; costul energiei și efectele asupra competitivității companiilor; situația pieței carburanților și nevoia de reguli clare; soluții pentru finanțarea economiei și sprijinirea antreprenorilor români”, a transmis Concordia.

Concordia a fost reprezentată de Dan Șucu, alături de vicepreședinții Iulian Stanciu, Ondrej Safar, Radu Căprău și de directorul executiv Paul Aparaschivei.

„Mesajul Concordia este simplu: economia are nevoie de stabilitate, predictibilitate și decizii rapide. Companiile și-au făcut datoria. Acum este rândul decidenților”, subliniază Confederația.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare