Ambasadorii Franței și Germaniei la București, Laurence Auer, respectiv Peer Gebauer, au avut o discuție pe Skipe despre proiectele comune pentru anul acesta, în contextul în care cele două țări celebrează 59 de ani de la semnarea Tratatului de la Élysée, care a reprezentat piatra de temelie a prieteniei franco-germane.
”Sunt foarte încântată că vom putea lucra împreună. Îmi face mare plăcere, e o ocazie deosebită. Avem anul acesta președinția (n.r. franceză a Consiliului Uniunii Europene). După cum știi, este o mare responsabilitate la nivel european, dar contez pe tine să avem un program franco-german puternic, cum am făcut anul trecut la comemorarea victimelor violenței și războiului. Mi-ar face mare plăcere să călătorim împreună, să organizăm diferite activități”, i-a transmis Laurence Auer ambasadorului german.
La rândul său, acesta a amintit că anul trecut ”am avut programe comune minunate și mă bucur că avem și anul acesta aceste proiecte frumoase”.
”Mă bucur de cooperarea noastră. Cred că ideea de a face vizite comune e minunată. Putem vizita mai multe orașe împreună, vom avea mai multe evenimente culturale comune. Cred că va fi un semnal puternic că ne unim forțele și ne prezentăm împreună”, a anunțat Peer Gebauer.
Pentru a vedea ”cum putem lucra împreună cu echipele noastre” și pentru a consolida și mai mult legătura franco-germană, ambasadoarea Franței la București i-a propus colegului german să facă schimb de ambasade, idee primită cu entuziasm de Peer Gebauer.
”Își va plăcea clădirea superbă, dar și relația bună cu românii, de care ne leagă o prietenie istorică”, i-a spus Laurence Auer.
”Mulțumim prieteniei franco-germane”, a conchis ambasadoarea Franței.
Data de 22 ianuarie 1963 va rămâne în istorie drept debutul reconcilierii franco-germane.
Astfel, Tratatul de la Élysée, semnat de președintele francez de la acea vreme, Charles de Gaullle, și cancelarul german, Konrad Adenauer, a deschis un nou capitol în relațiile dintre cele două națiuni care, cu mai puțin de două decenii, fuseseră rivale în cel de-al Doilea Război Mondial.
”Am adus mai multă pace și prosperitate Europei, iar împreună cu România construim un viitor european comun”, amintea anul trecut ambasadoarea Franței, Laurence Auer, și ambasadorul Germaniei de la acea vreme, Cord Meier-Klodt, într-un interviu acordat CaleaEuropeană.ro.
Pentru a marca acest moment, dar și pentru a aborda chestiunile de securitate din Europa și tensiunile uc Rusia, cancelarul german, Olaf Scholz, îl va primi marți, la Berlin, pe președintele francez, Emmanuel Macron.




