Administrația Donald Trump a transmis guvernului ucrainean un avertisment oficial după ce un atac lansat la finalul anului trecut asupra unei facilități petroliere rusești de la Marea Neagră a afectat investiții americane derulate prin Kazahstan, a declarat marți ambasadoarea Ucrainei în SUA, Olha Stefanishyna, relatează CNN.
„Am fost informați că atacurile ucrainene asupra Novorossiysk au afectat unele investiții americane realizate prin Kazahstan. Și ni s-a transmis de la Departamentul de Stat că ar trebui să evităm orice acțiune care ar putea afecta interese americane”, a afirmat Stefanishyna, în cadrul unui briefing.
Ambasadoarea a precizat că a primit o notificare diplomatică formală din partea Departamentului de Stat în legătură cu acest subiect.
Informația a fost făcută publică la aniversarea a patru ani de la declanșarea invaziei ruse pe scară largă asupra Ucrainei, în condițiile în care negocierile de pace intermediate de SUA nu au produs un progres vizibil. Potrivit CNN, transmiterea unei astfel de notificări reflectă prioritățile actuale ale administrației și urmează deciziei lui Trump de anul trecut de a suspenda noi ajutoare militare pentru Kiev.
Stefanishyna a subliniat că Washingtonul nu a cerut Ucrainei să renunțe la atacarea infrastructurii militare sau energetice rusești în general. „A fost legat strict de faptul că acolo au fost afectate interese economice americane. Am luat act de acest lucru”, a spus ea.
La sfârșitul lunii noiembrie, drone ucrainene au lovit portul rusesc Novorossiysk, avariind inclusiv o conductă-cheie, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a exporturilor de petrol din Kazahstan. Chevron este unul dintre acționarii majoritari ai Caspian Pipeline Consortium, care transportă petrol din câmpurile kazahe către Marea Neagră pentru export.
Ambasadoarea a remarcat că mesajul Departamentului de Stat a evidențiat faptul că SUA nu au, în prezent, aceleași interese economice în Ucraina precum în Kazahstan.
„Îmi pare cu adevărat rău că, în 35 de ani de independență, deși am avut atâtea șanse, nu am ajuns în situația de a putea spune același lucru”, a declarat ea.
În același timp, Stefanishyna a criticat lipsa unei presiuni politice mai ferme asupra Moscovei și faptul că Ucraina nu a primit, la începutul războiului din 2022, sistemele militare grele solicitate.
„Din cauza lipsei de sancțiuni, a lipsei de presiune, a lipsei de angajament în ceea ce privește sistemele militare, am făcut suficient pentru ca Ucraina să supraviețuiască, dar nu am făcut suficient pentru ca Rusia să nu evolueze”, a spus ea.
Ambasadoarea a cerut legiuitorilor americani să adopte rapid un nou pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, avertizând că o eventuală întârziere ar fi percepută ca un câștig pentru Rusia.
„Ar trebui fie să fie adoptat acum, fie va trebui pur și simplu să recunoaștem că nu există voință pentru asta”, a afirmat Stefanishyna, adăugând că sancțiuni suplimentare ar reduce capacitatea Rusiei de a se retrage din negocieri.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru CNN că își dorește ca Trump „să rămână de partea noastră”.
„Dacă își doresc cu adevărat să-l oprească pe Putin, America este atât de puternică”, a spus Zelenski. Întrebat dacă liderul american exercită suficientă presiune asupra Moscovei, el a răspuns: „Nu.”




