SUA vor impune „cea mai mare tranșă de sancțiuni” de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Iranul, vizat, de asemenea, pentru ajutorul militar oferit Moscovei

Statele Unite intenționează să impună sancțiuni împotriva a peste 500 de entități implicate în războiul Rusiei din Ucraina, în contextul în care luptele continuă să se desfășoare la doi ani de la invazia Moscovei, a anunțat joi Departamentul Trezoreriei, informează AFP, preluat de Agerpres.

Acțiunea care va fi lansată vineri va lovi „Rusia, pe cei care o susțin și mașina sa de război”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Trezoreriei.

Oficialul a adăugat că aceste sancțiuni vor fi introduse atât de la Departamentul Trezoreriei, cât și de la Departamentul de Stat.

Aceasta va fi „cea mai mare tranșă unică de la începutul noii invazii a lui Putin în Ucraina”, a precizat Trezoreria, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin.

De când Rusia a invadat Ucraina vecină în februarie 2022, Washingtonul și aliații săi au impus o serie de sancțiuni, vizând veniturile și complexul militar industrial al Moscovei.

Printre eforturi s-a numărat un plafon de prețuri promulgat de Statele Unite și aliați, menit să taie veniturile Moscovei din exporturile de petrol și produse petroliere.

Pentru a reduce finanțarea războiului, asigurând în același timp aprovizionarea pieței globale, o coaliție care implică principalele economii ale G7, Uniunea Europeană și Australia stabilise un plafon de preț de 60 de dolari pe barilul de țiței rusesc.

Din cauza acestui plafon, Rusia a avut de ales între a vinde petrol la preț redus țărilor din coaliție sau a investi în construirea unui ecosistem alternativ.

În ultimele luni, coaliția a anunțat planuri de înăsprire a respectării plafonului de preț.

Noile sancțiuni care vor fi dezvăluite vineri survin după ce liderul opoziției de la Kremlin, Alexei Navalnîi, a murit săptămâna trecută într-o închisoare din Arctica.

Președintele SUA, Joe Biden, a reafirmat anterior planurile de sancțiuni, spunând că acestea vor fi „împotriva lui Putin, care este responsabil pentru moartea sa”.

Joi, Biden a declarat că s-a întâlnit în privat, în California, cu văduva și fiica lui Navalnîi.

El a declarat reporterilor, după întâlnirea cu Iulia și Dasha Navalnaya în San Francisco, că regretatul adversar al lui Putin a fost „un om cu un curaj incredibil”.

Autoritățile ruse au anunțat pe 16 februarie că Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit subit în arest.

De atunci, o serie de guverne europene au convocat, de asemenea, diplomați ruși.

Joi, guvernul american a marcat și el apropiata aniversare de doi ani de la invazia Rusiei, desecretizând acuzațiile împotriva unei serii de ruși bogați pentru a contribui la reducerea „fluxului de fonduri ilegale care alimentează” războiul Moscovei.

Procurorul general Merrick Garland a declarat că Departamentul de Justiție „este mai angajat ca niciodată” să taie aceste fonduri și să îi tragă la răspundere pe cei care continuă să permită războiul.

Casa Albă a declarat, de asemenea, că Washingtonul va impune în curând noi sancțiuni împotriva Iranului din cauza susținerii sale pentru invazia Rusiei.

„Ca răspuns la sprijinul continuu al Iranului pentru războiul brutal al Rusiei, vom impune sancțiuni suplimentare asupra Iranului în zilele următoare”, a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby.

El a precizat că autoritățile sunt pregătite să meargă și mai departe dacă Iranul vinde rachete balistice Rusiei.

Forțele ucrainene duc lipsă de muniție în lupta cu trupele rusești invadatoare, finanțarea suplimentară pentru Kiev fiind blocată în Congresul american.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare