Connect with us

U.E.

Summitul apărării europene: De la flexibilizarea regulilor bugetare pentru cheltuieli militare la discordie cu SUA și la primul summit UE-UK post-Brexit consacrat apărării în luna mai, la Londra

Published

on

© European Union 2025

Primul summit al apărării europene desfășurat luni la Palatul Egmont din Bruxelles, care i-a adus laolaltă pe liderii celor 27 de state membre ale UE, pe secretarul general al NATO și pe prim-ministrul Marii Britanii, țară care a părăsit Uniunea în urmă cu cinci ani, s-a încheiat cu estimarea unei nevoi de investiții comune europene de 500 de miliarde de euro în domeniul apărării, cu disponibilitatea flexibilizării regulilor din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere și cu un accent pe consolidarea parteneriatelor strategice, plecând de la relațiile transatlantice cu Statele Unite și cu Regatul Unit, Bruxelles-ul și Londra urmând să organizeze un summit comun în primăvara acestui an, în capitala britanică, pentru resetarea relațiilor post-Brexit, pornind de la sectorul apărării. Deciziile majore sunt așteptate la summitul european din luna iunie, care se va desfășura în aceeași perioadă cu summitul NATO de la Haga și care vor avea ca pilon Carta Albă a Apărării Europene pe care Comisia și-a asumat să o prezinte în luna martie.

“Nu mai discutăm despre dacă”, ci despre cum”, a spus președintele Consiliului European, Antonio Costa, la finalul summitului, într-o conferință de presă unde a fost flancat de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de premierul polonez Donald Tusk, a cărui țară asigură președinția Consiliului UE.

În vremuri extraordinare, ar trebui să fie posibil să se ia măsuri extraordinare”, a spus și președinta Comisiei Europene, concentrându-se pe trei dimensiuni: dezvoltarea capacităților colective, modul optim de utilizare a bugetului UE și de mobilizare a finanțării private și modul de consolidare a parteneriatelor strategice.

 

Capabilități de apărare

În fața provocărilor de securitate precum războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, amenințările nucleare, atacurile cibernetice și hibride și instabilitatea din Orientul Mijlociu, liderii au stabilit că UE trebuie să își consolideze capacitățile de apărare și autonomia strategică.

Pornind de la activitatea desfășurată de Agenția Europeană de Apărare, liderii europeni au discutat despre lacunele critice și domeniile în care există o valoare adăugată clară a UE, inclusiv: apărarea aeriană și antirachetă, rachete și muniție, mobilitatea militară și stimulentele strategice.

“Trebuie să producem mai multe dintre capacitățile de care avem nevoie și să o facem mai rapid”, a spus António Costa.

© European Union 2025

Finanțări necesare estimate la cel puțin 500 de miliarde de euro. Comisia, dispusă la flexibilități în cadrul Pactului de stabilitate și creștere, unde România este vizată de procedura de deficit excesiv

Comisia Europeană estimează că UE trebuie să investească 500 de miliarde de euro în acest sector în următorul deceniu pentru a putea continua să sprijine Ucraina, dar și pentru a se asigura că aceasta este în măsură să se apere după decenii de investiții insuficiente.

La summitul de luni, liderii europeni nu au părut să întrunească un consens în jurul opțiunilor-cheie de creștere a cheltuielilor comune în domeniul apărării, solicitând Comisiei Europene să analizeze mai întâi modalitățile prin care ar putea crește propriile investiții naționale în acest sector.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat reporterilor, după reuniunea informală de la Bruxelles, că liderii au îndemnat Comisia să analizeze flexibilitățile pe care Pactul de stabilitate și creștere le-ar putea oferi pentru a permite creșterea cheltuielilor naționale în domeniul apărării.

© European Union 2025

Sunt dispusă să explorez și voi utiliza întreaga gamă de flexibilități de care dispunem în noul Pact de stabilitate și creștere pentru a permite o creștere semnificativă a cheltuielilor pentru apărare“, a spus ea.

În temeiul Pactului de stabilitate și creștere, statele membre sunt obligate să pună în aplicare o politică fiscală care vizează menținerea deficitului public sub 3% din PIB și a datoriei sub 60% din PIB. În caz contrar, Comisia Europeană poate iniția o procedură privind deficitul excesiv (PDE) și poate aplica sancțiuni, inclusiv amenzi. Opt state membre – Belgia, Franța, Ungaria, Italia, Malta, Polonia, România și Slovacia – sunt vizate în prezent de o astfel de procedură. În ceea ce o privește, România a obținut acordul Comisiei Europene și al statelor membre pentru un plan fiscal pe 7 ani pentru reducerea deficitului bugetar la 3% din PIB.

În continuare, Ursula von der Leyen s-a îndreptat și către cheltuielile curente ale statelor membre ale UE în domeniul apărării, aflate la o medie de 1,9% din PIB, în timp ce administrația republicană a președintelui Donald Trump cere aliaților europeni ai SUA să ajungă la 5% din PIB pentru apărare.

Recunoscând sub-investițiile în domeniul apărării, președinta Comisiei Europene a subliniat că “există o mare urgență de a crește cheltuielile pentru apărare cu o magnitudine mare”, referindu-se atât la fonduri publice, cât și private.

Ursula von der Leyen a dat astfel curs solicitărilor a 19 state membre, inclusiv România, pentru a obține flexibilitatea practicilor de creditare ale Băncii Europene de Investiții. O modificare a mandatului BEI, a spus von der Leyen, ar “facilita sectorul bancar privat să urmeze exemplul”.

Parteneriate strategice și cooperare transatlantică. Discordie cu SUA, energie pozitivă cu UK

Devenind mai rezilientă și mai autonomă, UE va deveni un actor de securitate și apărare mai fiabil și un partener transatlantic mai puternic.

© European Union 2025

În acest sens, liderii UE au discutat despre modalitățile de consolidare și aprofundare a parteneriatelor existente, inclusiv cooperarea cu NATO cu privire la cele mai presante aspecte legate de apărare, cum ar fi continuarea sprijinului pentru Ucraina, precum și cooperarea cu Statele Unite și Regatul Unit.

“Statele Unite sunt prietenul nostru, aliatul nostru și partenerul nostru. Aceasta este o relație care are rădăcini adânci și care va dăinui în timp”, a spus președintele Consiliului European, António Costa, în timp ce UE se pregătește pentru un potențial război comercial cu Statele Unite ca urmare a amenințărilor lui Donald Trump că va impune tarife pentru produsele care provin din Uniune.

În fața acestei realități nu a fost de mirare că președinta Comisiei Europene și-a dedicat intervenția inițială din conferința de presă relației cu Statele Unite, avertizând că Europa este pregătită pentru provocări, într-o prelungire a avertismentelor liderilor europeni către Casa Albă cu privire la reacția potențială a UE dacă SUA impun tarife.

“Există în mod clar noi provocări și incertitudini în creștere, astfel încât Uniunea Europeană este pregătită pentru un dialog robust, dar constructiv cu Statele Unite. Dar recunoaștem, de asemenea, potențiale provocări în relația cu Statele Unite și suntem pregătiți pentru acestea. Atunci când este vizată, în mod nedrept sau arbitrar, Uniunea Europeană va răspunde cu fermitate”, a promis von der Leyen.

Însă, atât Costa, cât și von der Leyen, au subliniat că există o nouă energie pozitivă în relația UE-Regatul Unit și că cei doi parteneri pot face multe împreună în ceea ce privește apărarea și abordarea provocărilor globale.

Liderii instituțiilor UE, invitați la Londra de premierul britanic la un summit pentru apărare post-Brexit

La cinci ani după Brexit, noul premier britanic Keir Starmer a readus Regatul Unit la masa apărării și securității europene la un summit al “operației pe cord deschis” pentru a promova un parteneriat de securitate.

Keir Starmer îi va găzdui pe liderii UE la un summit privind Brexitul, care va avea loc în Regatul Unit la 19 mai, pentru a discuta despre planurile sale de a reseta relația Marii Britanii cu blocul continental.

Președintele Consiliului European, António Costa, a declarat că summitul se va concentra pe conceperea „celei mai strânse relații pe care va fi posibil să o construim împreună”.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat, de asemenea, că reuniunea va avea loc în mai și se va desfășura în Marea Britanie.

“Securitatea europeană ne privește pe toți, în interiorul și în afara Uniunii Europene. Avem deja o cooperare solidă în vigoare. Bilateral, ca membri ai G7 și ca parte a Alianței. Acum suntem pregătiți să discutăm despre o cooperare mai aprofundată, în special în domeniul securității și apărării. Vom discuta structura și formatul unei astfel de cooperări aprofundate, precum și alte subiecte, în cadrul summitului nostru comun privind apărarea, care va avea loc în luna mai în Regatul Unit”, a spus ea.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Politicile lui Trump provoacă mai multă incertitudine pentru economie decât era în perioada pandemiei de COVID-19, evaluează vicepreședintele Băncii Centrale Europene

Published

on

© Official White House Photo by Molly Riley

Politicile președintelui american Donald Trump provoacă mai multă incertitudine pentru economie decât era în perioada pandemiei de COVID-19, a menționat vicepreședintele Băncii Centrale Europeane, Luis de Guindos, pentru publicația Sunday Times, anunță Bloomberg, citat de Agerpres.

”Trebuie să ținem cont de incertitudinea contextului actual, care este mai mare decât era în perioada pandemiei. Ceea ce vedem este că noua administrație americană nu este foarte deschisă la continuarea multilateralismului, care este despre cooperarea între jurisdicții și găsirea de soluții comune la probleme comune. Aceasta este o schimbare foarte importantă, și o sursă importantă de incertitudine”, a spus Guindos.

Președintele american Donald Trump a declanșat un război comercial prin impunerea de tarife suplimentare de 25% asupra importurilor de oțel și de aluminiu.

Uniunea Europeană, în persoana președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat la aceste taxe suplimentare care afectează comerțul liber și a dezvăluit un pachet de retorsiune ce va viza produse americane precum băuturi alcoolice, motociclete și ambarcațiuni.

Într-un gest de escaladare a conflictului pe care el l-a pornit, Donald Trump a amenințat că va impune taxe de 200% pentru vinul și șampania din țările UE.

Între timp, comisarul european pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, a avut o discuție telefonică cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick în încercarea de a înțelege mai bine partenerul american.

”Este încă mult de muncă, dar să rămânem concentrați și să explorăm cele mai bune căi de a avansa în direcția corectă”, a menționat Sefcovic într-un mesaj publicat pe platforma X.

Continue Reading

U.E.

Comisia Europeană ia în considerare extinderea capacităților sale satelitare pentru a consolida serviciile de informații militare, pe fondul îndoielilor legate de sprijinul din partea SUA

Published

on

© European Union, 2025/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană ia în considerare o nouă rețea de sateliți pentru a consolida serviciile de informații militare, pe fondul îndoielilor cu privire la sprijinul susținut din partea Statelor Unite, a declarat comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, într-un interviu acordat Financial Times, citat de Politico Europe.

”Având în vedere schimbările din situația geopolitică, Comisia Europeană ia în considerare extinderea capacităților sale de sateliți pentru a îmbunătăți sprijinul în materie de informații geospațiale pentru securitate”, a declarat Kubilius pentru FT.

Rețeaua de sateliți ar putea fi utilizată, de exemplu, pentru a urmări mișcările militare, ceea ce necesită actualizări mai frecvente decât serviciul prin satelit Copernicus al UE.

Comisarul lituanian a declarat, de asemenea, că va ridica ideea unei „abordări comerciale temporare” cu țările UE, deoarece proiectul ar necesita mult timp și ar fi costisitor.

UE ia deja măsuri pentru a dezvolta o nouă constelație de sateliți de comunicații securizate care să poată rivaliza cu Starlink al lui Elon Musk, denumită IRIS².

Observațiile lui Kubilius vin după ce președintele SUA, Donald Trump, a întrerupt temporar schimbul de informații militare cu Ucraina pentru a face presiuni asupra acesteia în vederea negocierilor de pace, punând în evidență dependența Europei de SUA.

Kubilius urmează să prezinte săptămâna viitoare un plan de ”investiții masive” pentru a construi industria de apărare a UE, pentru a sprijini Ucraina și a descuraja Rusia, deoarece ”Europa nu poate considera garanția de securitate a SUA ca fiind de la sine înțeleasă”, potrivit unui proiect obținut de Politico.

Proiectul de document include prevederi pentru a favoriza producția de arme în cadrul blocului și de către ”companii similare din țări terțe”, pentru a încuraja achizițiile comune de arme, pentru a facilita finanțarea proiectelor de apărare și pentru a se concentra asupra domeniilor-cheie în care blocul are un deficit de capacitate, cum ar fi apărarea aeriană și mobilitatea militară.

Continue Reading

U.E.

Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva lui Viktor Orban, în timp ce premierul a promis reprimarea ”armatei din umbră” a oponenților politici

Published

on

© Péter Magyar/ Facebook

Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta pentru a protesta împotriva premierului Viktor Orban, fluturând drapelul național, în timp ce liderul partidului de opoziție Tisza, aflat în plină ascensiune, a promis să facă Ungaria parte dintr-o Europă puternică și să pună capăt celor 15 ani de guvernare ai lui Orban, informează Reuters, Radio Free Europe , AP și Agerpres.

Peter Magyar, un fost membru al guvernului, și-a lansat mișcarea în urmă cu un an, iar partidul său Tisza – numit după al doilea râu ca mărime din Ungaria – detronează partidului lui Orban, Fidesz, în majoritatea sondajelor, cu un an înainte de alegerile din 2026 și în timp ce economia se confruntă cu dificultăți.

Peste 50.000 de opozanți ai săi au înfruntat vremea rece și ploioasă pentru a se aduna la Budapesta, strigând ”Fidesz mizerabil” și ”Tisza se inundă”.

”Cei care își înșală propria națiune ar trebui să ajungă în coșul de gunoi al istoriei. Timpul nostru a sosit”, a declarat Magyar mulțimii.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că va lua măsuri drastice împotriva ”armatei din umbră” formată din opozanți politici, jurnaliști, judecători și activiști din țară, despre care a spus că lucrează pentru puteri străine, informează Politico Europe.

Într-un discurs incendiar rostit la un miting de partid din Budapesta, care a marcat revoluția de la 1848 din Ungaria împotriva dominației austriece, Orban și-a comparat adversarii politici cu ”insecte” care au „supraviețuit prea mult timp”.

El i-a acuzat pe ”politicieni, judecători, jurnaliști, pseudo-ONG-uri și activiști politici” că iau ”dolari corupți” în detrimentul propriei lor țări și a promis să ”elimine întreaga armată a umbrelor”.

Liderul maghiar a adoptat o poziție dură în cadrul discuțiilor UE pentru sprijinirea Ucrainei – și o poziție mult mai blândă față de Rusia lui Vladimir Putin – exprimând opoziția la începutul acestei luni, în cadrul summitului Consiliului European, față de o inițiativă europeană privind acordarea garanțiilor de securitate pentru Ucraina, liderii UE reuniți la Bruxelles fiind nevoiți să adopte concluziile fără Budapesta.

”Conducătorii Europei au decis că Ucraina trebuie să continue războiul cu orice preț, iar în schimb va obține o aderare rapidă la UE, folosind banii noștri. Nu putem avea decât un singur răspuns la asta: o Uniune, dar fără Ucraina”, a spus el.

Comentariul a reluat o listă a lucrurilor pe care maghiarii le doresc de la Bruxelles, pe care Orbán a publicat-o mai devreme sâmbătă. Lista includea un ”veto puternic” pentru guvernele naționale, oprirea migrației, eliminarea a ceea ce el a numit ”agenții Soros” din Comisia Europeană și pacea în Europa, precum și o ”Uniune fără Ucraina”.

Ungaria urmează să organizeze alegeri generale anul viitor, iar comentariile incendiare ale lui Orban ar putea fi alimentate de emoțiile electorale. Partidul Tisza al aliatului lui Orban, devenit rival, Peter Magyar, ar putea reprezenta o amenințare reală pentru partidul Fidesz al lui Orban, după o ascensiune abruptă în sondaje pentru partidul intrat în opoziție.

Deși Fidesz a rămas cel mai mare partid în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European de anul trecut, acesta a înregistrat cel mai slab rezultat din istoria sa în cadrul alegerilor europene, Tisza obținând 30 % din voturi. Anul acesta, ambele partide au fost cotate la aproximativ 40 %, cu Tisza conducând în sondajele recente.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
SUA5 hours ago

Emmanuel Macron lansează o campanie de convingere a țărilor UE, tot mai dependente de SUA, să cumpere echipamente militare europene: Celor care achiziționează F-35 ar trebui să li se propună Rafale

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ6 hours ago

Politicile lui Trump provoacă mai multă incertitudine pentru economie decât era în perioada pandemiei de COVID-19, evaluează vicepreședintele Băncii Centrale Europene

U.E.7 hours ago

Comisia Europeană ia în considerare extinderea capacităților sale satelitare pentru a consolida serviciile de informații militare, pe fondul îndoielilor legate de sprijinul din partea SUA

ROMÂNIA8 hours ago

”România este solidară cu poporul Macedoniei de Nord în aceste momente tragice”, transmite Ilie Bolojan după ce mai mulți tineri au pierit într-un incendiu izbucnit într-un club

ROMÂNIA9 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu transmite condoleanțe în urma ”tragicului incendiu” dintr-un club din Macedonia de Nord: Suntem pregătiți să oferim sprijin în aceste momente dificile

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Italia nu intenționează să trimită soldați în Ucraina, declară premierul Giorgia Meloni

U.E.11 hours ago

Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva lui Viktor Orban, în timp ce premierul a promis reprimarea ”armatei din umbră” a oponenților politici

RUSIA12 hours ago

Secretarul de stat american și ministrul rus de externe au discutat telefonic despre ”pașii următori” în negocierile care vizează pacea în Ucraina

EVENIMENTE1 day ago

“EuRo Manifest”: Peste 10.000 de români au manifestat pașnic în Piața Victoriei, formând o inimă care bate pentru Europa pe acordurile imnului UE

MAREA BRITANIE1 day ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

MAREA BRITANIE1 day ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL3 days ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ5 days ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII1 week ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

NATO1 week ago

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Ilie Bolojan, după primul său Consiliu European: Am stabilit ca prioritară întărirea flancului estic, de la Baltică la Marea Neagră. Prioritățile militare ale României vor fi stabilite în comun cu NATO

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Ilie Bolojan: România nu va trimite trupe în Ucraina, ci poate fi un hub logistic pentru alte trupe; România va participa la reuniunea șefilor apărării de la Paris

Trending