Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Superimunitatea parlamentarilor, criticată dur în raportul MCV

Published

on

sala plen parlamentRaportul pe Justiţie al Comisiei Europene va fi prezentat oficial pe 22 ianuarie. Draftul raportului consultat de gândul arată că raportul experţilor europeni va critica dur modificările privind Codul Penal privind introducerea superimunităţii pentru parlamentari şi dezincriminarea conflictelor de interese.

În concluziile draftului de raport se menţionează că există îngrijorări referitoare la independenţa sistemului judiciar rămân constante şi că există o rezistenţă la nivel politic şi administrativ privind măsurile anticorupţie.Viteza excesivă şi modul netransparent în care au fost votate amendamentele la Codul Penal în decembrie 2013 au fost văzute drept provocări fundamentale la adresa legislaţiei anticorupţie şi privind promovarea măsurilor de integritate, arată Gândul.

Potrivit draftului, raportul laudă activitatea DNA, ANI şi a Curţii Supreme. În draftul raportului se analizează şi modul în care au fost făcute numirile la Curtea Supremă, Parchetul General şi DNA.

Experţii CE notează că procedura de numire a preşedintelui Curţii Supreme şi a vicepreşedintelui instanţei a fost una clară şi fără influenţe politice.

În schimb în privinţa numirilor şefilor Parchetului General şi DNA experţii spun că mai potrivită ar fi fost o selecţie pe bază de concurs. Raportul notează totuşi că la DNA  a fost numit un şef cu un track-record în lupta anticorupţie.

În raport este menţionat şi subliniat episodul eliminării de la conducerea secţiei I a DNA a procurorului Lucian Papici.

COMISIA EUROPEANA

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL&PPE): ”Prestația ministrului Rovana Plumb, profund nesatisfăcătoare în Comisia pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European”

Published

on

Prestația Ministrului Rovana Plumb profund nesatisfăcătoare în Comisia pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European! Deși mi-aș fi dorit să mă pot declara mulțumit după dezbaterea REGI, unde doamna Rovana Plumb a prezentat prioritățile Președinției Române, însă prestația acesteia a fost departe de ceea ce ar fi trebuit să fie.”, a menționat eruoaprlamentarul Daniel Buda într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Această reacție a eurodeputatului survine după ce,  Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a prezentat marți 22 ianuarie, prioritățile Președinției române a Consiliului Uniunii Europene în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) a Parlamentului European.

Daniel Buda adaugă faptul că ,,dezbaterea din Comisia pentru Dezvoltare Regională a demonstrat încă o dată că rezervele exprimate asupra Președinției Rotative a Consiliului Uniunii Europene nu au fost fără suport. Deși mi-aș fi dorit să mă pot declara mulțumit după dezbaterea REGI, unde doamna Rovana Plumb a prezentat prioritățile Președinției Române, însă prestația acesteia a fost departe de ceea ce ar fi trebuit să fie.”

România a ratat șansa de a-și sublinia prioritățile dar, în același timp, și de a-și prezenta viziunea concretă asupra proiectului european. O prezentare plină de generalități și banalități în care am vorbit despre cum trebuie să facem “să fie bine ca să nu fie rău”, o prezentare lipsită de substanță și de asumări concrete asupra noilor provocări și nevoi ale Uniunii Europene. Ajustările financiare generate de BREXIT, care au dus la tăieri de fonduri din Politica de Coeziune, criza migrației, nevoile crescânde legate de cercetare, inovare, digitalizare, creșterea rolului autorităților locale în procesul de absorbție a fondurilor europene erau teme care aveau nevoie de răspunsuri ferme.

,,Atât eu, cât și colegii mei am adresat întrebări concrete legate de simplificarea procedurilor dar și de schimbarea regulilor în timpul jocului, așa cum a fost de exemplu în România când, prin Ordonanța 114/2018, s-au schimbat autoritățile de implementare, transferând competențe de la o autoritate la alta, fără a exista personalul necesar pentru implementarea corectă și la timp a acestor proiecte.” Fără răspuns au rămas și

Aspectele legate de opinia Președinției Române față de macrocondiționalități, ratele de cofinanțare sau regula N+3, care se dorește a fi dusă la N+2 de către Comisia Europeană ,,au râmas fără răspuns”.

În mod paradoxal, deși România a ales ca motto al Președinției “Coeziune, o valoare europeană”, Politica de Coeziune nu este tratată într-un capitol aparte și este menționată alături de alte priorități în cadrul “Europa convergenței: creștere, coeziune, comeptitivitate și conectivitate”, menționează eurodeputatul.

,,Deși îmi doresc o președinție de succes a României, rezervele sunt incomensurabile, în condițiile în care actuala guvernare nu reușește să atragă fonduri europene în proiectele majore de infrastructură ale României. Este greu să faci figură bună în exterior, câtă vreme la tine acasă mizeria economică, socială și morală este ridicată la rang de virtute.”

Citiți și:

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene și ministru intermar al Transporturilor, prezintă în comisiile REGI și TRAN ale PE prioritățile Președinției române a Consiliului UE

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Forumul Economic Mondial recunoaște Comisia Europeană drept campioană în economia circulară 2019

Published

on

Forumul Economic Mondial recunoaște Comisia Europeană drept campioană în economia circulară

Ieri seară la Davos, Comisia Europeană a primit premiul pentru Economie Circulară 2019 de în cadrul Forumului Economic Mondial și Forumul Tinerilor Globali, ca recunoaștere a muncii depuse pentru accelerarea tranziției către o economie circulară care protejează mediul și reduce emisiile de gaze cu efect de seră oferind în același timp oportunități pentru locuri de muncă, și creștere de investiții.

,,Suntem bucuroși să împărtășim acest premiu cu voi toți”, au transmis reprezentanții Comisiei Europene în cadrul forumu-lui de la Davos (Elveția).

În 2015, Comisia a stabilit o strategie globală unică, ,,Pachetul Economic Circular” care vizează închiderea bulei de resurse prin introducerea unor măsuri care acoperă întregul ciclu de viață al produselor și materialelor – de la producție și consum la gestionarea deșeurilor și reutilizarea acestora ca materii prime în economie. Măsurile sugerate abordează, de asemenea, schimbările climatice cu economii de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și includ prima strategie europeană pentru materiale plastice.

Comisia a emis mai mult de 90% din cele 54 de acțiuni planificate. O economie circulară face parte din modernizarea și transformarea necesară pentru ca UE să devină prima economie majoră din lume și să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, conform strategiei pe termen lung propusă de Comisie în noiembrie 2018. În plus, Comisia reflectă în prezent la măsuri necesare pentru a face o Europă mai durabilă.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Reacția oficială a Comisiei Europene cu privire la OUG anunțată de Tudorel Toader: Urmărim îndeaproape discuția din România despre o posibilă ordonanță de urgență privind contestația în anulare

Published

on

Comisia Europeană urmărește îndeapropae discuția din România cu privire la o posibilă ordonanță de urgență anunțată duminică de ministrul Justiției, Tudorel Toader, prin care cei comdamnați să poată depună contestații în anulare, a precizat marți purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, informează Agerpres.

Foto: Comisia Europeana/ Facebook

”Comisia urmăreşte îndeaproape discuţia din România cu privire la o eventuală ordonanţă de urgenţă privind căile extraordinare de atac pentru cauze penale în urma a două hotărâri recente ale Curţii Constituţionale. Comisia a luat act deja de prima hotărâre privind completurile de 5 judecători (8 noiembrie), în ultimul său raport în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). Mai general vorbind, doresc să vă amintesc faptul că preşedintele (Comisiei Europene Jean-Claude) Juncker a fost cât se poate de clar în problema unei posibile amnistii în cursul recentei sale vizite la Bucureşti. Aşa cum Comisia a mai spus în repetate rânduri, este esenţial ca România să revină pe drumul cel bun în lupta împotriva corupţiei, să asigure o justiţie independentă şi să evite orice noi paşi înapoi”, a declarat oficialul european.

O reacție fermă a venit și din partea vicepreședintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, care a scris într-o postare pe pagina sa de Twitter că ”poporul român merită un stat de drept”.

”Incredibile ştiri!! Poporul român merită un stat de drept”, a scris Katainen, comisar european responsabil pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate.

Oficialul european a distribuit în postarea sa o ştire a agenţiei de presă AP care anunţa că ministrul român al Justiţiei ”a pregătit o ordonanţă de urgenţă care ar putea invalida sute de cazuri de corupţie în care au fost implicaţi cei mai înalţi oficiali români”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat duminică seara că a redactat un proiect de ordonanţă de urgenţă, pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate de completuri ”nelegal constituite” şi care nu mai sunt în termen să poată depune contestaţii în anulare.

Continue Reading

Trending