Emilian Pavel
TaxEdu, proiect al Parlamentului European care promovează educația interactivă cu privire la taxe. Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D) va asigura implementarea și extinderea proiectului
Published
7 years agoon
Marți, 21 noiembrie, la biblioteca Solvay din Bruxelles, a avut loc lansarea proiectului TaxEdu – un proiect european pilot care susține educarea tinerilor europeni cu privire la importanța taxelor și a impozitelor.
Proiectul a fost promovat în Parlamentul European de către europarlamentarul Victor Negrescu – până la preluarea mandatului de ministru, și Emilian Pavel – care va asigura implementarea și extinderea proiectului din partea Parlamentului European, potrivit unui comunicat remis Calea Europeană.
În deschiderea evenimentului, comisarul european Pierre Moscovici a transmis o declarație în care a spus că taxele sunt prețul pe care îl plătim pentru a trăi într-o societate civilizată. Referitor la proiectul TaxEdu, Moscovici a spus că acesta este mai mult decât un simplu portal de e-learning și că își dorește ca el să promoveze o atitudine pozitivă asupra taxelor și impozitelor.
Europarlamentarul Emilian Pavel a salutat atât viziunea și obiectivul acestui proiect, acela de a îmbunătăți educația tinerilor europeni cu privire la taxe, dar și de a contribui la reducerea fenomenului de fraudă sau evaziune fiscală în Europa.
Conform lui Pavel (PSD), educația cu privire la taxe, dar și educația financiară în general, trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă și trebuie oferită tinerilor în modul cel mai practic posibil. Acest lucru va ajuta copiii și tinerii de azi să devină cetățeni activi și corecți care se pot îngriji de propriile finanțe și care știu să își facă datoria față de societate.
Lansarea acestui proiect nu putea veni într-o perioadă mai potrivită. Ne aflăm într-un context în care, mai ales în urma unor scandaluri globale precum Panama Papers sau Paradise Papers, Uniunea Europeană își întețește, alături de Statele membre – printre care și România, lupta împotriva indivizilor sau a companiilor care fug de plata taxelor și a impozitelor.
Victimele acestor fraude sunt cetățenii europeni, pentru că acei bani, sume imense conform europarlamentarului român dar și Comisarului Moscovici care a menționat suma de 1 trilion de euro, ar trebui să se regăsească în bugetele statelor și să contribuie la finanțarea unor politici sociale, ori de susținere a antreprenorilor onești, a educației, în programe de sănătate, de protecție e mediului și în multe altele. Comisarul european Pierre Moscovici este unul dintre cei mai virulenți critici ai fugii de la plata taxelor – fenomen practicat la scară globală.
Emilian Pavel recomandă tuturor vizitarea portalului Taxedu la adresa https://europa.eu/taxedu/. Acesta oferă în primul rând o serie de materiale interactive de e-learning, care se adresează atât copiilor, elevilor, tinerilor, cât și părinților sau profesorilor lor, cei care vor dori să accepte provocarea de a preda acest subiect, în această formă.
Fiind unul dintre deputații europeni foarte apropiați domeniului IT, Pavel apreciază de asemenea jocul Taxlandia – în care jucătorii trebuie să gestioneze finanțele publice ale unei țări, să ia decizii legate de colectarea taxelor, dar și de cheltuielile țării respective. Proiectul a fost realizat de către o firmă IT din România, care a câștigat licitația organizată de Comisia Europeană în acest sens.
.
You may like
Taxele de import și cotele la exporturile agricole din Ucraina pe piața UE vor fi suspendate încă un an
Consiliul UE și PE au convenit să prelungească cu un an suspendarea taxelor de import pentru produsele agricole ucrainene. Acordul cuprinde și mecanisme de salvgardare pentru protejarea pieței UE
Ucraina are în vedere un plan pentru a acoperi gaura din bugetul său cu bani de la FMI dacă ajutorul SUA nu este deblocat
Ministrul Finanțelor anunță îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura: A fost introdusă autofacturarea
Marcel Boloș: Implementarea e-Factura, un pas semnificativ către modernizarea sistemului financiar. Suntem hotărâți să depășim provocările tranziției împreună cu mediul de afaceri și contribuabilii
Marcel Boloș: Autoritatea Vamală Română trebuie să colecteze 25 mld. de lei în 2024, față de 18 mld. în 2023
Emilian Pavel
Fostul eurodeputat Emilian Pavel salută decizia Franței de a impozita companiile digitale care nu au sediul în această țară: Mă bucur că munca depusă este pusă în practică
Published
5 years agoon
July 15, 2019Fostul eurodeputat Emilian Pavel a salutat duminică, într-o postare pe Facebook, decizia Franței de a pune în practică recomandările Parlamentului European și ale Comisiei Europene cu privire la impozitarea companiilor din domeniul digital care nu au sediul pe teritoriul Franței.
”In 11 iulie, Franta a pus in practica recomandarile Parlamentului European si ale Comisiei Europene cu privire la impozitarea companiilor care ofera servicii digitale, dar care nu au sediu pe teritoriul Frantei! Ma bucur sa vad ca munca depusa in comisiile PANA si TAX3 este pusa in practica!”, a scris Pavel, pe pagina sa de Facebook.
În 2018, Comisia Europeană a propus o directivă europeană de stabilire a normelor privind impozitarea societăților cu o prezență digitală semnificativă. De asemenea, executivul european a propus și o directivă privind sistemul comun al impozitului pe servicii digitale aplicat asupra veniturilor rezultate din prestarea anumitor servicii digitale.
Membru al PSD, Emilian Pavel a fost eurodeputat în mandatul 2014-2019, perioadă în care a activat în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și a fost membru al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European.
Emilian Pavel
INTERVIU Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D): România a dovedit prin președinția la Consiliul Uniunii Europene că avem o preocupare cu privire la dezvoltarea proiectului european
Published
5 years agoon
May 20, 2019By
REDACTIARomânia a dovedit cu această președinție la Consiliul Uniunii Europene că avem o preocupare cu privire la dezvoltarea proiectului european, dând dovadă de asumare politică, a declarat europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D) într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro.
”Avem un rezultat de 90 de dosare finalizate în 100 de zile calendaristice. Avem un interes de a ne integra mai adânc în UE. Am aderare la UE, dar nu la tot ceea ce înseamnă structuri europene, fie că vorba de Schengen, Zona euro, viitoarea armată euroepană. Am scos dosare din sertare care zăceau”, a precizat eurodeputatul român.
Referindu-se la miza alegerilor europarlamentare, cruciale pentru viitorul Europei, Emilian Pavel a spus că este important să ”arătăm că suntem mai uniși ca aleși ai românilor. Cred că am putea avea români mai hotărâți și constructivi, români care să colaboreze mai mult unii cu alții”.
”O majoritate la nivelul Parlamentului European și o majoritate la nivelul oricărui stat membru, diferă foarte mult. La nivel european astăzi putem facem majoritatea cu popularii, verzii și liberalii și mâine facem o majoritate cu alte grupuri politice, fără populari. Va fi pentru prima dată când PPE și S&D nu vor avea o majoritate necesară pentru a instala Comisia Europeană sau pentru a trece anumite legi, însă nu este necesară o majoritate clasică, așa cum o știm noi. În statele membre, majoritatea parlamentară susține guvernul și trece legile acestuia, respingând, mai mult sau mai puțin, legile opoziției. Dar aici avem o majoritate volatilă, care își schimbă mereu culorile. Părerea mea este că vom avea o majoritate pro-europeană în proporție de 75%, ceea ce este încă un procent bun”, a explicat membrul Parlamentului European, făcând referire la modul în care va arăta viitoarea configurație a puterii după alegerile europene.
Făcând trimitere la obiectivele asumate pentru viitorul mandat în Parlamentul European, eurodeputatul român, membru al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Legislativul european, a menționat că ”un punct foarte important în programul PSD este introducerea unui salariu minim european” pe baza principiului ”muncă egală, plată egală”.
”(…) Oamenii își doresc un viitor mai bun aici, pentru copiii, nepoții lor sau chiar pentru ei înșiși. Pentru asta, trebuie să continuăm acest proces de recuperare a decalajelor la nivel european și nu să le adâncim. Încercăm să eliminăm barierele din Europa, care pot duce la o percepție greșită asupra proiectului euroepan și la un euroscepticism care nu poate fi benefic acestui proiect frumos”, a explicat europarlamentarul român.
În ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen, în viziunea eurodeputatului România ”ar trebui să pună pe agenda JAI aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Dacă nu mă înșel, următorul JAI este în 4-6 iunie. Noi îndeplinim toate criteriile tehnice”, a explicat acesta.
Din punctul de vedere al eurodeputatul român, pentru a menține spiritul pro-european, ”este nevoie de eliminarea dublului standard. ”Ne propunem să introducem laboratoare de testare pe lângă ANPC care, la sesizarea consumatorilor, să facă teste de calitate, iar dacă rezultatul iese nefavorabil, atunci producătorul sau comerciantul produsului respectiv să poată fi sancționat cu până la 4% din cifra de afaceri. Noua lege europeană a dublului standard va proteja consumatorii și se va aplica și în domenii precum cel al automobilelor, unde există dubii că mașinile din Estul UE au probleme de la ieșirea din fabrică, al protecției sociale”, a mai spus Emilian Pavel.
Referitor la percepția pe care o poate genera punerea la colț a partidelor din arcul guvernamental din România de către marile familii politice europene, în speță PES și ALDE, pentru nerespectarea statului de drept, eurodeputatul social-democrat a spus că există un dialog constant și civilizat atât cu formațiunea mamă de la nivel european, cât și cu prim vicepreședintele Comsiei Europene, Frans Timmermans, însă, ,,dialogul civilizat există atunci când se discută detalii tehnice, concrete refritoare la direcția sistemului de justiției din România, dar comunicarea externă este total diferită”.
În opinia lui Emilian Pavel, exprimarea de tipul ,,suntem îngrijorați că, ne temem că” arată, de fapt, reținerea oficialilor Comisiei Europene de a explica în mod public care este adevăratul conținut al discuțiilor cu partea română: ,,Dacă luăm articol cu articol, vom vedea că acele îngrijorări sunt complet nejustificate”.
În acest context, eurodeputatul este de părere că după alegerile europene nu se va mai putea continua pe același ,,ton de război” în cadrul familiilor europene, cu trimitere la suspendarea Fidesz din PPE și la intenția PES și ALDE de a exlude formațiunile politice din coaliția de guvernământ din România din rândurile lor, deoarece acest lucru nu ar face decât să ,,alimenteze extremele din Europa, fie că vorbim despre extrema stângă sau dreapta care doresc distrugerea proiectului european”.
Europarlamentarul Emilian Pavel a estimat, de asemenea, că viitorul președinte al Comisiei Europene ”nu va fi nici Timmermans, nici Weber. Cred că, după modul în care celelalte partide din PE s-au pronunțat” cu privire ca modul de desemnare a președintelui Comisiei Europene – Spitzenkandidat – nu este agreat de toate grupările politice din Parlamentul European. ”Cred că ne vom întoarce la o negociere în Consiliul European. Cred că în acea negociere nu are șanse” niciunul dintre cei doi amintiți mai sus, a spus eurodeputul român, arătându-și speranța că lucrurile nu vor sta așa.
Întrebat dacă acest lucru reprezintă o lovitură dată legăturii dintre cei care aleg și cei care sunt aleși, Pavel a punctat că ”este un pas înapoi. Mi-aș fi dorit pentru următorul mandat, poate reușim pentru celălalt, dar asta implică o modificare de tratat, o mai mare putere pentru Parlamentul European, iar noi am votat aceste aspecte în diferite amendamente la diferite rapoarte, cerând dreptul de inițiativă legislativă”.
Emilian Pavel (PSD, S&D) a primit titlul europarlamentarul anului pentru ”Ocuparea forței de muncă” și a fost nominalizat ca europarlamentarul anului pentru ”Promovarea drepturilor femeilor”. În cei aproape cinci ani de mandat, eurodeputatul Emilian Pavel a depus peste 2.300 de amendamente, a avut peste 50 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului European pe diferite teme, a fost raportor pentru peste 20 de dosare.
Este membru în mai multe comisii și delegații din Parlamentul European: Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Delegația pentru relațiile cu Israel, Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana, Grupul de lucru Schengen Scrutiny. Este membru supleant în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Serbia, PANAMA – Comisia de anchetă pentru examinarea fraudei de spălare de bani și evaziune fiscală. ( Mai multe informații despre activitatea acestuia AICI).
Emilian Pavel
Emilian Pavel, candidat PSD la europarlamentare, mesaj înainte de alegerile din 26 mai: Ne dorim o integrare mai adâncă în Uniunea Europeană, de aceea am propus integrarea României în zona euro până în 2024
Published
5 years agoon
May 19, 2019By
Diana ZaimEurodeputatul Emilian Pavel (PSD, S&D) candidează din partea PSD pentru un nou mandat în viitoarea legislatură a Parlamentului European, iar în contextul în care în mai puțin de 7 zile românii, împreună cu 500 de milioane de cetățeni europeni ar urma să voteze pentru alegerile eurparlamentare, acesta a transmis un mesaj electoral pe pagina sa oficială de Facebook.
„Să fii patriot în Europa înseamnă să recunoști meritele președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. România a reușit să finalizeze 90 de dosare în doar 100 de zile și mai avem multe de finalizat până terminăm această președinție. Partidul Social Democrat, atunci când este la guvernare duce România mai departe. A dus în 2004 la finalitatea negocierile celor 33 de capitole pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, în 2003, am reușit să aderăm la NATO, tot prin guvernarea PSD. Atunci când suntem la guvernare ne dorim o integrare mai adâncă în Uniunea Europeană, de aceea am propus o integrare în zona euro până în 2024. Partidul Social Democrat își dorește o Românie puternică în Uniunea Europeană.”
Emilian Pavel este deputat în Parlamentul European și activează, printre altele, ca membru cu drepturi depline al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European. La finele lunii februarie eurodeputatul a primit susținerea oficială a conducerii Tineretului Social-Democrat (TSD) în vederea depunerii unei noi candidaturi pentru un loc în Parlamentul European. Mai multe informații despre activitatea acestuia, aici.
Acesta candidează pe lista PSD pentru un nou mandat în Parlamentul European, unde ocupă locul 14.
Citiți și: Partidul Social Democrat și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Rovana Plumb deschide lista social-democraților. Cine se mai află pe listă
Concrete & Design Solutions
România și Turcia au înființat, la Ankara, Consiliul Cooperării Strategice la Nivel Înalt pentru a apropia cele două state “strategic, economic, militar, energetic și social”
Marcel Ciolacu, la Ankara: Forțele navale din România, Turcia și Bulgaria vor operaționaliza curând acțiunea de deminare în Marea Neagră
Mircea Abrudean: Investițiile strategice în rețeaua de distribuție a energiei și proiectele unice reprezintă soluția pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice și menținerea independenței energetice a României
Ministrul Bogdan Ivan, cu ocazia lansării platformei INSPIRE de către Universitatea Babeș-Bolyai: ”Un salt uriaș în imagistica biomedicală pentru România, pentru Europa de Est, dar și pentru întreaga lume”
Austria va face lobby în UE pentru un plan de gestionare a migrației ilegale inspirat din modelul britanic, prin care solicitanții de azil sunt trimiși în Africa
R. Moldova a devenit prima țară care a semnat un parteneriat de securitate și apărare cu UE. Documentul, parafat la Bruxelles de Josep Borrell și Dorin Recean
Țările UE au stabilit cursul politicii digitale europene în următorul mandat: Aplicarea legilor adoptate și o povară administrativă minimă pentru actorii publici și privați, principala prioritate
Consiliul înființează prima Academie Diplomatică a Uniunii Europene pentru a furniza educație și formare diplomaților statelor membre și UE
Alegeri europene: Consiliul UE pregătește terenul pentru desfășurarea echipelor de reacție rapidă la amenințările hibride și protejarea proceselor electorale de ingerința străină
Decizie majoră a țărilor UE: Veniturile din activele înghețate ale Rusiei vor fi direcționate către apărarea militară și reconstrucția Ucrainei
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
România și Turcia au înființat, la Ankara, Consiliul Cooperării Strategice la Nivel Înalt pentru a apropia cele două state “strategic, economic, militar, energetic și social”
Gaza: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale solicită mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului israelian al apărării pentru crime de război și crime împotriva umanității
Biden sprijină „protestele pașnice și non-violente” ale studenților față de criza umanitară din Gaza: „Știu că vă frânge inima. O frânge și pe a mea”
Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces
Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila
Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge
Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei
Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul
Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”
Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Marcel Ciolacu consideră că României îi vor fi ridicate vizele pentru SUA în acest an: Trebuie o mobilizare din partea românilor să își reînnoiască vizele
- NATO7 days ago
Marcel Ciolacu: O decizie a României de a trimite sistemul Patriot în Ucraina deranjează Moscova. Rusia nu-și permite să atace România
- ROMÂNIA1 week ago
ICI București organizează pe 17 mai workshopul „Comunicații pentru Viitor: Inovație și Cercetare în Era Digitală” pentru a marca Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
- ROMÂNIA1 week ago
Vila Minovici din București și Turnul Chindiei din Târgoviște, incluse în colecția paneuropeană de bunuri culturale 3D lansată de CE
- U.E.5 days ago
Comisarul european Nicolas Schmit și ministrul Muncii, vizită la Uzina Dacia: Susținerea industriei auto europeană, un obiectiv fundamental pentru Comisia Europeană