Connect with us

NEWS

Titus Corlățean a avut luni o întrevedere cu Secretarul General al NATO

Published

on

corlatean rasmussenMinistrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut luni, la Bruxelles, o întrevedere cu Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General al NATO, la Cartierul General al Alianţei.

Cu acest prilej, ministrul Titus Corlăţean a reafirmat sprijinul ferm al României faţă de poziţia comună adoptată la 2 martie 2014 de către Consiliul Nord-Atlantic, care condamnă acţiunea militară a Rusiei din regiunea ucraineană Crimeea, reiterează sprijinul Aliaţilor pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi face un apel la Rusia pentru respectarea angajamentele asumate în plan multilateral şi bilateral faţă de Ucraina.

Ministrul Afacerilor Externe a reiterat necesitatea respectării regimului juridic în vigoare, acceptat de către Ucraina, cu privire la staţionarea trupelor străine care se află în prezent pe teritoriul regiunii ucrainene Crimeea.

În discuţia cu Secretarul General al NATO, şeful diplomaţiei române a accentuat necesitatea respectării de către Rusia a prevederilor Cartei ONU, precum şi a normelor şi principiilor OSCE, subliniind că Ucraina rămâne un partener important pentru Alianţa Nord-Atlantică şi pentru România.

Exprimându-şi îngrijorarea cu privire la situaţia de securitate din imediata vecinătate a României, înaltul oficial român a evidenţiat necesitatea identificării cât mai rapide a unor soluţii negociate la actuala criză, cu respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Totodată, a precizat că, în vederea apropierii de structurile europene în conformitate cu aspiraţiile poporului ucrainean, noile autorităţi de la Kiev trebuie să depună eforturi susţinute pentru respectarea valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

La rândul său, înaltul oficial NATO, împărtăşind poziţia României, a condamnat acţiunea militară a Rusiei şi a evidenţiat preocuparea majoră a Alianţei pentru evoluţiile de securitate din ultimele zile din peninsula Crimeea, reamintind declaraţia adoptată de Consiliul Nord-Atlantic în ziua precedentă. A reiterat, cu acest prilej, determinarea NATO de a contribui la detensionarea situaţiei de securitate. Ambii oficiali au apreciat importanţa unei acţiuni conjugate şi coordonate a organizaţiilor  internaţionale pe acest subiect.

 

 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Norvegia plănuiește să construiască prima autostradă subacvatică din lume. Planul include cel mai adânc și mai lung tunel de rocă din lume

Published

on

Norvegia dorește să construiască până în 2050 prima autostradă subacvatică din lume, un proiect a cărui valoarea se ridică la 40 de miliarde de dolari, anunță CNN, citat de TVR.

Norvegia este renumită pentru peisajul său natural deosebit, terenul accidentat îngreunâd călătoriile.

Mai mult de 1.000 de fiorduri se găsesc pe coasta de vest a țării scandinave, unde locuiește o treime din populația țării de 5,3 milioane.

Pentru a face o călătorie de 1.100 de kilometri între orașul sudic Kristiansand și Trondheim, în nord, prin coasta de vest, de exemplu, durează în prezent 21 de ore și necesită șapte treceri de feribot.

Guvernul norvegian intenționează să reducă la jumătate acest timp, cu un proiect de infrastructură de 40 de miliarde de dolari, pentru a face ruta fără feribot.

Planul include poduri și cel mai adânc și mai lung tunel de rocă din lume.

Tunelul va fi construit prin fundația de stâncă, în subsolul marin, acesta fiind la o adâncime de 392 metri şi cu o lungime de 27 kilometri.

Cu toate acestea, cel mai ambițios element al proiectului este dezvoltarea unor tuneluri plutitoare, construite la o adâncime de 30 de metri sub apă.

Dacă Norvegia va reuși să ducă la bun final proiectul, aceasta ar putea deveni învingătoare în cursa globală, în contextul în care și China, Coreea de Sud sau Italia dezvoltă proiecte asemănătoare.

Continue Reading

NEWS

Premierul Spaniei Pedro Sanchez convoacă alegeri anticipate pentru 28 aprilie, după doar 8 luni de guvernare

Published

on

Premierul socialist spaniol, Pedro Sanchez, a anunțat vineri convocarea de alegeri legislative anticipate pentru data de 28 aprilie, după numai opt luni de guvernare, anunță Deutsche Welle.

”Am propus dizolvarea parlamentului şi convocarea de alegeri legislative pentru 28 aprilie”, a declarat Sanchez, după o şedinţă de guvern extraordinară, anunț care era așteptat după ce Parlamentul a respins bugetul propus de Guvernul socialist, declanșând o criză legislativă.

Pe 5 martie vor fi dizolvate camerele, iar campania electorală va începe pe 12 aprilie.

”Spania este a cetăţenilor. Decizia le aparţine. Ei vor decide viitorul ţării”, a mai spus prim-ministrul socialist.

”Nu voi renunţa niciodată la dialog. Aşa putem găsi drumul spre rezolvarea crizei. Nu îmi place să mă fac că nu văd, prefer să iau taurul de coarne”, a mai spus acesta, informează Adevărul.ro

Pentru ca bugetul să fi fost aprobat, era nevoie de sprijinul a două partide separatiste catalane, care au solicitat Spaniei să recunoască dreptul regiunii la autodeterminare în schimbul votului.

Procesul celor 12 lideri separatiști, care a început săptămâna trecută la Madrid a provocat nemulțumirile blocului catalan parlamentar. În cele din urmă, Partidul socialist aflat la guvernare a respins solicitările catalanilor, deznodământul fiind respingerea propunerii de buget.

Premierul Pedro Sanchez s-a aflat la conducerea Guvernului spaniol doar opt luni, după ce predecesorul său, conservatorul Mariano Rajoy, a părăsit funcția în urma unui vot de neîncredere.

Guvernul socialist minoritar beneficia de sprijinul partidului Podemos, de extremă stânga, parlamentarii naționaliști basci și 17 deputați catalani separatiști.

Sondajele arată că Pedro Sanchez ar putea obține o largă majoritate a voturilor, dar nici în acest caz socialiștii nu vor putea forma o majoritate în Parlament, chiar dacă vor beneficia de sprijinul Partidului Podemos.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Secretarul de Stat american Mike Pompeo s-a întâlnit cu militarii români din Grupul de luptă NATO din Polonia care asigură securitatea flancului nord-estic al Alianței

Published

on

Secretarul de Stat american Mike Pompeo s-a întâlnit cu militarii români din Grupul de luptă NATO din Polonia, anunță Ambasada Statelor Unite din România printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.

”Acesta le-a mulţumit militarilor americani, britanici, polonezi, croaţi şi români care asigură securitatea flancului Nord-Estic al NATO”, mai este precizat în cadrul postării amintite mai sus.

Militarii români participă în cadrul Grupului de Luptă din Polonia pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate în flancul Nord-Estic al Alianţei alături de partenerii americani, britanici, polonezi şi croați. Batalionul din Polonia, cu baza la Orzysz, la 100 de kilometri de granița cu enclava rusească Kaliningrad, se află sub comandă americană.

Întâlnirea dintre Mike Pompeo și militarii români a avut loc în contextul în care secretarul de Stat american se află la Varșovia, ultima oprire a turneului său diplomatic est-european care a cuprins escale la Budapesta și Bratislava, scopul fiind acela de a anunța revenirea și implicarea Statelor Unite în regiune, pe fondul unei influențe tot mai crescute a Rusiei și Chinei în regiune.

Totodată, acesta va participa la conferința privind “Promovarea unui viitor pașnic și sigur în Orientul Mijlociu”, unde se așteaptă să fie prezenți reprezentanți ai 60 de țări ale lumii, inclusiv reprezentanți ai UE și NATO.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending