UE nu recunoaște legitimitatea alegerilor locale organizate de Rusia în Crimeea

UE nu recunoaște legitimitatea alegerilor locale organizate de Rusia în Crimeea, și nici a reprezentanților aleși ai peninsulei anexate ilegal în 2014, a transmis purtătorul de cuvânt al șefului diplomației europene, Peter Stano.

În perioada 9-11 septembrie, au avut loc alegeri regionale și locale în Rusia, precum și în Republica Autonomă Ucraineană Crimeea, anexată ilegal, și în orașul Sevastopol.

„UE nu recunoaște desfășurarea acestor alegeri și rezultatul acestora în Peninsula Crimeea. UE nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă, care reprezintă o încălcare a dreptului internațional. Crimeea este Ucraina. Prin urmare, nicio persoană <<aleasă>> la aceste alegeri în peninsula Crimeea anexată ilegal, care pretinde că <<reprezintă>> populațiile din Crimeea și Sevastopol, nu are nicio legitimitate și nu va fi recunoscută ca reprezentant al acestor teritorii”, a afirmat purtătorul de cuvânt. 

De asemenea, Stano a transmis că Uniunea Europeană își menține angajamentul de a sprijini integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și de a pune în aplicare politica sa de nerecunoaștere.

În plus, Uniunea Europeană cere Rusiei „să înceteze imediat și necondiționat agresiunea militară ilegală, neprovocată și nejustificată împotriva Ucrainei și să își retragă toate forțele și echipamentele militare de pe întregul teritoriu al Ucrainei din cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional”.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare