PARLAMENTUL EUROPEAN
Un grup de eurodeputați solicită sancțiuni UE contra platformelor online acuzate de ingerințe electorale, amintind și de alegerile din România
Published
1 month agoon

Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare șefei diplomației europene, Kaja Kallas, ca Uniunea Europeană să își extindă cadrul de sancțiuni împotriva platformelor digitale pe care le acuză de interferențe în procesele democratice și să conducă o coaliție globală împotriva unor astfel de încercări, citând în scrisoarea lor inclusiv situația din România, dar și acțiunile lui Elon Musk pe rețelele sociale în raport cu susținerea AfD în Germania.
Scrisoarea, impulsionată de eurodeputata socialistă spaniolă Hana Jalloul, vicepreședintă a Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, a mai fost semnată de europarlamentari din grupul ei socialist, precum și din grupurile popularilor europeni (PPE), liberalilor (Renew), Verzilor și stângii.
Aceștia își manifestă “îngrijorarea profundă față de influența platformelor digitale asupra proceselor electorale atât în interiorul, cât și în afara UE’ și cer ca UE “să își consolideze setul de instrumente de politică externă pentru a face față acestei amenințări emergente”.
Ei se referă în mod special la Elon Musk, magnatul american al tehnologiei, pe care îl acuză că prin controlul său asupra rețelei de socializare X a “întreprins acțiuni ce ar putea submina în mod semnificativ integritatea procesului democratic”.
Respectivii eurodeputați cer astfel ca UE să examineze elaborarea unei “strategii cuprinzătoare” care ar putea include noi instrumente și sancțiuni, precum și consolidarea cooperării globale pentru combaterea interferențelor în procesele democratice.
În primul rând, ei pledează pentru extinderea cadrului actual de măsuri restrictive menite să combată interferențele străine în procesele electorale cu instrumente actualizate în fața “amenințărilor emergente din partea platformelor online precum X” și a acțiunilor unor “figuri precum Elon Musk”.
În al doilea rând, acești europarlamentari doresc ca UE să conducă formarea unei coaliții internaționale angajate să apere integritatea electorală și să tragă la răspundere platformele online pentru rolul lor în răspândirea de conținuturi nocive.
Ei își motivează aceste cereri dând ca exemplu dezbaterea pe care Elon Musk a avut-o pe X cu lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, întrucât se tem că această dezbatere are potențialul de a ‘schimba opțiunile opiniei publice’ germane înaintea alegerilor anticipate din 23 februarie. Elon Musk, un apropiat al viitorului președinte american Donald Trump, și-a manifestat susținerea față de AfD, poziție considerată de politicienii germani pro-europeni drept o ingerință electorală.
Respectivii eurodeputați au reamintit, de asemenea, anularea rezultatelor recentelor alegeri prezidențiale din România în urma unor acuzații de interferențe rusești prin rețelele de socializare și faptul că Comisia Europeană investighează deja platforma X în baza Legii Serviciilor Digitale a UE (Digital Services Act – DSA).
În orice caz, în opinia semnatarilor scrisorii, situația necesită în plus și “un răspuns în cadrul Politicii Externe și de Securitate Comune” a UE. Ei invocă în acest sens așa-numita “Busolă Strategică”, actuala strategie de apărare și securitate a UE, ce recunoaște manipularea și interferența din exterior drept “o amenințare în creștere la adresa securității și a stabilității globale”.
De partea cealaltă, patronul rețelei de socializare Meta, Mark Zuckerberg, a deplâns săptămâna trecută faptul că “numărul legilor care instituționalizează cenzura (în UE) nu încetează să crească și, prin urmare, este dificil să se construiască acolo ceva inovator”, declarație criticată de Comisia Europeană, după ce Meta a decis eliminarea în SUA a programului său de “verificare a faptelor” (fact-checking) și diminuarea cenzurii cu privire la unele teme conflictuale precum imigrația sau identitatea de gen, teme asupra cărora această rețea de socializare a fost acuzată că cenzurează opiniile conservatoare.
Schimbarea privește însă numai SUA, în timp ce în UE compania lui Zuckerberg trebuie să se supună în continuare normelor DSA.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Ilie Bolojan a discutat cu liderii PPE despre situația din Ucraina și despre coordonarea la nivel european pentru asigurarea securității continentului pe termen lung
Politica externă a României își menține “cursul firesc”, asigură Bolojan: Credem ferm în viitorul UE, rămânem pro-atlantici. Parteneriatul Strategic cu SUA – pilon al politicii externe
Emisarul lui Trump pentru Ucraina și Rusia, întâlnire cu ambasadorul român la NATO: Discuții despre Parteneriatul România – SUA, investițiile urgente în apărare ale Europei și garanții pentru ca agresiunea Rusiei să nu se repete
Ilie Bolojan afirmă că rolul vecinilor Ucrainei va fi esențial în asigurarea păcii: Agresiunea Rusiei trebuie să înceteze. Pacea nu va fi durabilă fără garanții de securitate cuprinzătoare pentru Ucraina
Ilie Bolojan, către ambasadorii străini: Decizia anulării alegerilor prezidențiale, pe fondul ingerințelor externe, a fost “gestionată cu instrumente democratice”
Premierul Marcel Ciolacu solicită pertenerilor de coaliție să mențină ritmul în procesul României de aderare la OCDE
PARLAMENTUL EUROPEAN
România a absorbit o treime din fondurile PNRR. Ce măsuri propune eurodeputatul Siegfried Mureșan pentru creșterea absorbției
Published
3 hours agoon
February 18, 2025By
Diana Zaim
Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că pentru o mai bună absorbție a fondurile europene din PNRR, trebuie accelerată implementarea reformelor. Astfel, deputatul european propune cinci măsuri „clare și concrete” pentru ca țara noastră să aibă șasa să valorifice la maximum banii europeni și să nu mai înregistreze întârzieri.
„Până acum, România a absorbit 9,44 miliarde de euro din totalul de 28,5 miliarde de euro alocate, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din fonduri. România se află ușor sub media UE din acest punct de vedere. Până acum, în total, au fost absorbite de statele membre peste 300 de miliarde de euro din alocările totale de 722 de miliarde de euro, adică în jur de 40% din sumele totale”, a reamintit europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Potrivit acestuia, există state membre care au întârzieri și mai mari ca România: „Austria, Belgia, Bulgaria, Finlanda, Irlanda, Luxembourg, Olanda, care au primit doar o tranșă, sau Ungaria și Suedia, care nu au primit încă nicio tranșă.”
Țările cu o mai bună implementare: Italia, Croația, Portugalia, Grecia, Cehia, Slovacia sau Spania, care au primit deja până la patru, cinci sau șase tranșe.
„Pentru a crește absorbția fondurilor și a evita pierderea unor sume esențiale pentru dezvoltare, România trebuie să ia măsuri clare și concrete:
- Utilizarea la maximum a asistenței tehnice oferite de Comisia Europeană – Aceasta poate ajuta la depășirea blocajelor administrative și la optimizarea procesului de implementare.
- Întărirea rolului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) ca principal coordonator – MIPE trebuie să aibă capacitatea și resursele necesare pentru a accelera reformele și investițiile prevăzute în PNRR. O mai bună coordonare între ministere și instituțiile implicate este esențială.
- Reformarea administrației publice pentru mai multă eficiență și decizii rapide – Implementarea proiectelor din PNRR depinde de capacitatea administrației de a lua decizii clare și de a reduce birocrația. Este necesară o prioritizare a proiectelor și o mai bună monitorizare a implementării.
- Sprijin pentru restul ministerelor de resort și autorități locale – Pe lângă MIPE, ministerele și autoritățile locale au un rol esențial în derularea proiectelor. O mai bună colaborare între administrația centrală și cea locală poate accelera semnificativ implementarea.
- Transparență și comunicare mai bună cu mediul privat și societatea civilă – Investițiile PNRR trebuie să fie înțelese și susținute de toți actorii implicați. Parteneriatele cu mediul privat și un dialog constant cu societatea civilă pot contribui la implementare mai eficientă.
„PNRR este șansa României de a moderniza infrastructura, digitaliza administrația și îmbunătăți servicii esențiale precum educația și sănătatea. Avem la dispoziție fonduri semnificative, dar trebuie să ne asigurăm că le folosim eficient. Implementarea reformelor și accelerarea proiectelor sunt esențiale pentru a nu pierde această oportunitate”, a conchis deputatul european în mesajul său.
PARLAMENTUL EUROPEAN
35 de ani de la înființarea Liceului „Aurel Lazăr” din Oradea. Roberta Metsola, mesaj pentru elevi: PE vă ascultă, suntem aici pentru a ne asigura că prioritățile voastre influențează deciziile pe care le luăm
Published
9 hours agoon
February 18, 2025By
Andreea Radu
La Filarmonica de Stat din Oradea a avut loc evenimentul aniversar dedicat celor 35 de ani de existență ai Liceului „Aurel Lazăr”. Evenimentul a debutat cu un moment special: proiecția unui mesaj video transmis de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a felicitat elevii și profesorii liceului pentru această aniversare importantă.
La ceremonie au participat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, city managerul Mihai Jurca și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan, potrivit unui comunicat de presă.
„Dragi elevi ai Liceului Aurel Lazăr, vă vorbesc astăzi din Parlamentul European de la Bruxelles și nu puteam rata ocazia de a vă trimite un mesaj special, cu prilejul aniversării a 35 de ani de excelență a școlii voastre. Liceul vostru poartă numele lui Aurel Lazăr, un lider care a contribuit la conturarea drumului european al României, iar astăzi, școala voastră îi continuă moștenirea prin pregătirea următoarei generații de lideri, iar aceștia sunteți voi! Nu există nimic mai inspirator decât să vorbesc cu tineri ca voi, pentru că voi sunteți viitorul României! Și voi sunteți viitorul Europei! Știu că lumea se simte uneori copleșitoare: război, schimbări climatice, știri false, creșterea costului vieții și multe altele și sunt sigură că există momente în care vă întrebați: Ce pot face cu adevărat cu toate acestea? Dar Europa are nevoie de voi mai mult ca oricând. Avem nevoie de creativitatea, curajul și energia voastră pentru a ajuta la construirea unei Europe mai puternice și mai bune”, a transmis Roberta Metsola.
Ea a subliniat că leadership-ul poate îmbrăca diverse forme, indiferent dacă tinerii sunt pasionați de politică, afaceri, știință, arte sau orice alt domeniu și că totul pornește de la a vorbi deschis despre ceea ce este important pentru ei.
„Uniunea Europeană are deja porțile deschise pentru toți tinerii, oferindu-vă oportunități de a călători, studia și lucra oriunde în Europa. Acum, avem nevoie de ideile și energia voastră pentru a contura ce urmează. Parlamentul European vă ascultă, suntem aici pentru a ne asigura că vocile și prioritățile voastre influențează deciziile pe care le luăm. Așadar, mesajul pentru voi este simplu: Implicați-vă! Conduceți! Făceți-vă vocea auzită! Fie că o faceți prin vot, prin aderarea la o cauză sau prin susținerea a ceea ce credeți, voi aveți puterea de a decide ce se întâmplă în continuare. Viitorul este în mâinile noastre și abia aștept să văd toate lucrurile uimitoare pe care le veți realiza! Oh, încă un lucru! Fiți buni cu profesorii voștri, ei sunt eroii nevăzuți ai societății noastre și merită recunoștința și respectul nostru”, a mai spus Roberta Metsola.
De asemenea, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a susținut un discurs în care a evidențiat emoția de a reveni în mijlocul comunității liceului nu doar în calitate de edil, ci și ca fost elev al acestei instituții.
„Mă bucur enorm să fiu azi aici! Și nu doar ca primar, ci și ca fost elev al acestui liceu. Vă spun sincer, urcându-mă pe această scenă, am o vagă senzație că am uitat să-mi fac tema. Noroc că azi nu mă ascultă nimeni!”, a spus, glumind, primarul.
Acesta a subliniat rolul esențial pe care Liceul „Aurel Lazăr” l-a avut de-a lungul timpului în formarea unor generații de tineri performanți și dedicați valorilor europene și modernității. „Astăzi nu doar sărbătorim 35 de ani de existență ai Liceului „Aurel Lazăr”, ci celebrăm o comunitate întreagă—de profesori dedicați, de elevi ambițioși și de absolvenți care au dus mai departe numele școlii. Iar faptul că Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ținut să ne felicite spune multe despre ce înseamnă acest liceu”, a declarat Florin Birta.
Primarul Florin Birta a amintit și de personalitatea marcantă a lui Aurel Lazăr, simbol al curajului și al determinării în istoria României: „În casa lui s-a semnat Declarația de autodeterminare a românilor din Transilvania—un gest care arăta clar că viitorul nostru trebuie să fie european, modern și bazat pe valori solide. Exact aceleași valori pe care liceul acesta le cultivă de 35 de ani.”
PARLAMENTUL EUROPEAN
Eurodeputatul Gabriela Firea, șase luni de activitate în PE. Susținerea drepturilor femeilor și tinerilor, o prioritate a agendei
Published
11 hours agoon
February 18, 2025By
Diana Zaim
Europarlamentarul Gabriela Firea prezintă un bilanț de activitate după șase luni de mandat în Parlamentul European. Gabriela Firea s-a implicat activ pentru a proteja patrimoniul cultural, pentru a combate traficul de persoane, pentru a asigurare șanse egale în educație și pentru a susține drepturile femeilor și tinerilor.
„Toate aceste decizii vor influența viitorul Uniunii Europene și ne vor ajuta să facem schimbări concrete pentru România. Este o reușită importantă pentru România și un pas înainte pentru o mai bună reprezentare a femeilor în politica europeană. Pentru a vă ține aproape de activitatea mea, vă invit să citiți cele mai importante acțiuni, inițiativele, voturi și demersuri pe care le-am avut ca europarlamentar social-democrat și reprezentantul vostru la masa deciziilor europene”, a scris deputatul european într-un mesaj la început de bilanț.
Unul dintre cele mai importante demersuri din acest an a fost redactarea scrisorii adresate comisarului Glenn Micallef, responsabil de Cultură în cadrul Comisiei Europene, ca reacție la furtul tezaurului românesc de la muzeul Drents din Olanda: „Am inițiat acest demers cu certitudinea că patrimoniul nostru nu trebuie doar admirat, ci și protejat activ, pentru ca generațiile viitoare să se poată bucura de el. Astfel, mă bucur că acest demers a primit sprijinul delegației PSD din Parlamentul European, precum și al altor europarlamentari români care împărtășesc o viziune comună pentru viitorul României.”
În calitate de membră a Comisiilor FEMM și CULT, eurodeputatul Gabriela Firea a avut responsabilitatea de a participa la audierile comisarilor, un pas esențial în formarea noii Comisii. Printre aceștia s-a numărat și Roxana Mînzatu, prima femeie româncă desemnată în funcția de Vicepreședinte al Comisiei Europene.
În Parlamentul European, eurodeputatul scocial-democrat a votat pentru crearea unei comisii speciale privind criza locuințelor în Uniunea Europeană; pentru mai multe flexibilitate bugetară în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); pentru noul colegiu al comisarilor europeni în conducerea Ursulei von der Leyen; dar și pentru implementarea certificatului electronic de scutire de taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Întreaga activitate a europarlamentarului social-democrat poate fi urmărită AICI.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Crin Antonescu îi dă replica lui Elon Musk: România este un stat suveran, membru cu drepturi depline în UE și partener strategic al SUA, nu provincia Bruxelles-ului, nici colonia Washington-ului

Marcel Ciolacu: SUA nu au făcut nicio solicitare României cu privire la situația juridică a unor influenceri străini investigați de autorități

România a absorbit o treime din fondurile PNRR. Ce măsuri propune eurodeputatul Siegfried Mureșan pentru creșterea absorbției

Vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu și ministrul Marcel Boloș au discutat ”trei subiecte fundamentale pentru dezvoltarea socio-economică a României”

UE trebuie să-și reformeze modul în care operează și să se comporte ca un singur stat pentru a face față provocărilor, avertizează Mario Draghi

Ilie Bolojan a discutat cu liderii PPE despre situația din Ucraina și despre coordonarea la nivel european pentru asigurarea securității continentului pe termen lung

Consiliul UE reduce birocrația. Acesta adoptă un certificat electronic de scutire de TVA care va înlocui formularele pe suport de hârtie

Calea integrării europene a devenit, în fața agresivității Rusiei, mai necesară ca oricând, afirmă Bolojan: Sprijinul pentru R. Moldova este o datorie pentru România

SUA și Rusia au decis, la Riad, să instituie un mecanism de dialog pentru pace în Ucraina, normalizarea relațiilor și oportunități economice post-conflict: Un apel telefonic și o întâlnire “nu este suficient pentru a stabili o pace durabilă”

Alexandru Rogobete: A fost aprobată modificarea Legii Sănătății care permite autorităților locale să finanțeze spitale din comunitate neaflate în subordinea lor

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Miniștrii afacerilor europene discută despre strategiile împotriva războiului hibrid și despre extinderea UE. Marta Kos: În contextul geopolitic actual, este crucial să arătăm unitate pentru a face UE și mai mare

Politica externă a României își menține “cursul firesc”, asigură Bolojan: Credem ferm în viitorul UE, rămânem pro-atlantici. Parteneriatul Strategic cu SUA – pilon al politicii externe

Ilie Bolojan afirmă că rolul vecinilor Ucrainei va fi esențial în asigurarea păcii: Agresiunea Rusiei trebuie să înceteze. Pacea nu va fi durabilă fără garanții de securitate cuprinzătoare pentru Ucraina

Guvernatorul BNR atrage atenția că ”orice război comercial între Statele Unite și UE are impact și asupra României”

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE
Trending
- NATO5 days ago
NATO, îngrijorată de arta necurată prin care Rusia măsluiește alegerile din România: “Operațiunea Rusiei în România, o campanie îndelung pregătită pentru a afecta în secret scrutinul”
- CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ1 week ago
“Multipolarizare”: Maga Carta și abdicarea lui Trump de la Pax Americana, furtună polară în Europa, China în pole-position și Rusia țarului (raportul Conferinței de Securitate de la München)
- ROMÂNIA5 days ago
Prima întâlnire a României cu administrația Trump, la München: Emil Hurezeanu și Richard Grenell, trimisul special al lui Trump, au discutat despre subiectele de interes comun România-SUA
- INTERVIURI2 days ago
INTERVIU Ministrul de externe, la München: Discursul lui J.D. Vance nu sprijină curentul anti-occidental din România. Aici a fost o vulnerabilitate a propriei experiențe legate de alegeri. România este într-o comunitate de destin cu SUA
- ROMÂNIA4 days ago
Ilie Bolojan îl numește pe Cristian Diaconescu consilier prezidențial pentru securitate națională și șef al Cancelariei președintelui