Connect with us

CHINA

Uniunea Europeană și China au semnat un acord istoric prin care 100 de indicații geografice, între care și vinurile de Cotnari, vor fi protejate

Published

on

© European Commission/ Facebook

Uniunea Europeană și China au încheiat negocierile privind un acord bilateral protejarea a 100 de indicații geografice (IG) europene în China și a 100 de IG din China în UE împotriva imitațiilor și a uzurpării. Se preconizează că acest acord de referință va avea ca rezultat beneficii comerciale reciproce și o cerere pentru produse de înaltă calitate de ambele părți.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, concretizarea angajamentului asumat în cadrul ultimei reuniuni la nivel înalt UE-China din aprilie 2019, acest acord este un exemplu de cooperare între Uniunea Europeană și Republica Populară Chineză, reflectând deschiderea și aderarea celor două părți la normele internaționale ca bază pentru relațiile comerciale.

”Produsele europene cu indicație geografică sunt recunoscute în întreaga lume pentru calitatea lor. Deoarece au încredere în originea și autenticitatea acestor produse, consumatorii sunt dispuși să plătească un preț mai mare, recompensând astfel fermierii. Acest acord este o dovadă a angajamentului nostru de a colabora îndeaproape cu partenerii noștri comerciali, cum ar fi China. Este o victorie pentru ambii semnatari ai acordului, deoarece consolidează relațiile noastre comerciale, aduce beneficii sectoarelor noastre agricole și alimentare, precum și consumatorilor de ambele părți.”, a declarat comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, care a semnat acordul cu omologul chinez, ceremonie la care au participat și președintele Chinei, Xi Jinping și cel francez Emmanuel Macron.

China este a doua destinație pentru exporturile de produse agroalimentare din UE, care reprezintă o valoare de 12,8 miliarde de euro ( în perioada de 12 luni cuprinsă între septembrie 2018 și august 2019). Este, de asemenea, a doua destinație a exporturilor UE de produse protejate ca indicații geografice, reprezentând 9 % din valoarea lor, aici fiind incluse vinurile, produsele agroalimentare și băuturile spirtoase.

Piața chineză este o piață cu un puternic potențial de creștere pentru alimentele și băuturile europene, cu o clasă de mijloc în creștere, cu un gust pentru produse europene emblematice, autentice și de înaltă calitate. Aceasta dispune, de asemenea, de un sistem de indicații geografice propriu, bine stabilit, cu specialități pe care consumatorii europeni vor putea să le descopere acum datorită acestui acord.

Lista UE a indicațiilor geografice care urmează să fie protejate în China include produse precum Cava, Champagne, Feta, Irish Whiskey, Münchener Bier, Ouzo, Polska Wódka, Porto, Prosciutto di Parma și Queso Manchego. Dintre produsele chinezești, lista include, de exemplu, Pixian Dou Ban (pastă de fasole Pixian), Anji Bai Cha (ceai alb Antji), Panjin Da Mi (orez Panjin) și Anqiu Da Jiang (ghimbir Anqiu).

Negocierile fiind încheiate, acordul va face acum obiectul unui control juridic. Mai departe, pentru UE, Parlamentul European și Consiliul vor fi invitate să își dea acordul. Se preconizează că acordul va intra în vigoare înainte de sfârșitul anului 2020.

La patru ani de la intrarea sa în vigoare, domeniul de aplicare al acordului va fi extins pentru a include încă 175 de denumiri de IG din ambele părți. Aceste denumiri vor trebui să urmeze aceleași proceduri de înregistrare ca cele 100 de denumiri care fac deja obiectul acordului (de exemplu, evaluarea și publicarea pentru comentarii).

Cooperarea UE-China privind indicațiile geografice a început în urmă cu peste 10 ani (2006), ceea ce a dus la înregistrarea și protejarea a 10 denumiri geografice de către fiecare parte în 2012, punând astfel piatra de temelie pentru cooperarea de miercuri.

Sistemele de calitate ale UE urmăresc să protejeze denumirile anumitor produse pentru a le promova caracteristicile unice legate de originea lor geografică, precum și de tehnicile și practicile tradiționale. Acesta este unul dintre cele mai mari succese ale agriculturii europene, sistemele respective având împreună peste 3 300 de denumiri UE înregistrate ca indicație geografică protejată (IGP) sau denumire de origine protejată (DOP).

Pe lângă acestea, aproximativ 1 250 de denumiri din afara UE sunt de asemenea protejate în UE, în mare parte datorită unor acorduri bilaterale precum acest acord cu China. Ca valoare, piața indicațiilor geografice din UE este de aproximativ 74,8 miliarde de euro, iar împreună ele reprezintă 15,4 % din totalul exporturilor UE de alimente și de băuturi.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

Declarație comună SUA-China la Shanghai: Cei doi concurenți sistemici se angajează să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Statele Unite şi China, care se află pe poziții de concurenți sistemici pe plan global, s-au angajat sâmbătă să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice, înaintea unui summit internaţional organizat de preşedintele american Joe Biden, în cadrul unei vizite efectuate la Shanghai John Kerry, emisarul american pentru climă, primul oficial al administrației Biden care efectuează o vizită în China.

“SUA şi China se angajează să coopereze între ele şi cu alte ţări pentru aborda criza climatică, ce trebuie tratată cu seriozitatea şi urgenţa pe care ea le cer”, se arată într-un comunicat comun publicat de Departamentul de Stat ce poartă semnaturăra lui John Kerry, emisarul american pentru climă, şi a omologului său chinez, Xie Zhenhua

Textul enumeră multiplele căi de cooperare între primele două economii ale lumii care, împreună, reprezintă sursa pentru aproape jumătate din emisiile de gaze cu efecte de seră responsabile de schimbările climatice, informează Agerpres, citând AFP.

Washingtonul şi Beijingul afirmă “consolidarea acţiunilor lor şi cooperarea în procesele multilaterale, inclus în legătură cu Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice şi Acordul de la Paris”.

John Kerry este primul oficial al administraţiei preşedintelui Joe Biden care se deplasează în China. Vizita reprezintă un semnal de speranţă în legătură cu faptul că cele două părţi pot lucra împreună în faţa provocării mondiale reprezentate de schimbările climatice, în ciuda tensiunilor din alte dosare.

Cele două ţări “aşteaptă cu nerăbdare” summitul internaţional despre mediu care va fi organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden joia şi vinerea viitoare, însă textul nu spune dacă preşedintele chinez Xi Jinping va participa la eveniment.

Preşedintele SUA Joe Biden a invitat 40 de lideri mondiali, între care omologii săi chinez Xi Jinping, rus Vladimir Putin, francez Emmanuel Macron și polonez Andrzej Duda, la un summit virtual privind schimbările climatice pe care îl organizează în 22 şi 23 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului. Între cei 40 de lideri se numără și cancelarul german Angela Merkel, prim-ministrul britanic Boris Johnson, dar și președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel, fiind invitați practic toți liderii țărilor G7 și 20.

Este vorba de o reuniune de o amploare rară pentru un preşedinte aflat la putere de doar trei luni, chiar dacă ea se va desfăşura prin videoconferinţă, din cauza pandemiei.

Cei 40 de lideri mondiali au fost invitaţi la această întâlnire menită să marcheze revenirea Washingtonului în prima linie în lupta împotriva schimbărilor climatice după ce Donald Trump a decis să se retragă din acordul de la Paris din 2015 în care SUA s-au reînscris chiar din prima zi a mandatului său.

Noul preşedinte american şi-a anunţat intenţia de a organiza un summit privind schimbările climatice pe 22 aprilie care să coincidă cu Ziua Pământului, înainte de marea reuniune a ONU programată pentru noiembrie la Glasgow, în Scoţia.

Până la Summit, Statele Unite vor anunța un obiectiv ambițios de emisii pentru 2030 ca noua contribuție determinată la nivel național în cadrul Acordului de la Paris, a precizat Casa Albă.

Continue Reading

CHINA

Xi Jinping, convorbire telefonică cu Angela Merkel: Liderul chinez îndeamnă Uniunea Europeană să își asigure în mod real autonomia strategică

Published

on

© Bundesregierung

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a spus miercuri cancelarului german Angela Merkel că relaţiile dintre China şi Uniunea Europeană se confruntă cu “diferite provocări” şi şi-a exprimat speranţa ca blocul celor 27 să poată face raţionamente corecte în mod “independent”, au relatat media de stat chineze citate de Reuters.

Într-o convorbire telefonică purtată cu Merkel, care conduce Germania – cea mai mare economie din UE – din 2005, Xi a insistat că Uniunea Europeană şi China trebuie să se “respecte reciproc” şi să “elimine interferenţa”, a consemnat Xinhua, potrivit Agerpres.

Nu a fost precizată sursa respectivei interferenţe, notează Reuters.

Convorbirea Merkel – XI a avut loc după ce luna trecută UE a impus primele sale sancţiuni majore din 1989 împotriva unor oficiali chinezi, în legătură cu informaţiile privind abuzuri împotriva drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang.

Beijingul, care a respins acuzaţiile în acest sens, a ripostat trecând la rândul său pe “lista neagră” mai mulţi eurodeputaţi şi entităţi din UE, inclusiv Subcomisia pentru drepturile omului din Parlamentul European sau Comitetul politic de securitate al Consiliului UE, care reunește ambasadorii statelor membre

Şi aliaţi ai UE cum sunt SUA, Marea Britanie şi Canada au sancţionat oficiali chinezi în legătură cu situaţia din Xinjiang, aceste divergenţe ameninţând să afecteze aplicarea pactului de investiţii convenit între UE şi China la sfârşitul anului trecut, după ani de negocieri, aminteşte Reuters.

Xi a îndemnat totodată Germania şi UE să facă eforturi comune, împreună cu China, pentru a menţine dezvoltarea viabilă şi stabilă a cooperării bilaterale, potrivit media de stat chineze. Potrivit Xinhua, el a insistat că dezvoltarea Chinei reprezintă o şansă pentru UE şi a făcut apel la Uniunea Europeană să facă “raţionamente corecte” în mod independent şi să-şi asigure în mod real autonomia strategică.

La rândul ei, Merkel a asigurat că UE susţine independenţa în afacerile sale externe, adăugând că numeroasele probleme şi provocări din lumea de azi cer cooperare între Germania şi China, precum şi între UE şi China, a mai consemnat Xinhua.

Deși sursa citată nu menționează explicit o țară anume, apelul lui Xi poate fi perceput drept un mesaj ca Europa să nu se alăture Statelor Unite în confruntarea Chinei, având în vedere că terminologia autonomiei strategiei este adesea privită cu scepticism că ar determina o decuplare de SUA și de NATO, în pofida faptului că liderii occidentali neagă această idee.

Cancelarul german a afirmat de asemenea că întărirea dialogului şi cooperării dintre UE şi China nu este doar în interesul ambelor părţi, ci şi al lumii, iar Germania este dispusă să joace un rol pozitiv în acest sens.

Din perspectivă economică, potrivit celor mai recente date Eurostat, China este principala sursă de importuri ale Uniunii Europene, iar SUA principala destinație de exporturi.

Discuția dintre cei doi lideri are loc și într-un context mai larg în care ambii au respins, la Forumul de la Davos, ideea unui Război Rece care se prefigurează între Beijing și Washington, în timp ce Statele Unite fac apel către aliații europeni să se ralieze eforturilor de contrabalansare a influenței crescânde a Chinei.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a recunoscut că este necesară o agendă comună transatlantică cu privire la China în cadrul discuțiilor dintre aliații occidentali și președintele american Joe Biden, atât în cadrul G7, când și în cadrul discuțiilor dintre Biden și membrii Consiliului European.

În marja acestor discuții, Statele Unite şi Uniunea Europeană au convenit să relanseze dialogul bilateral cu privire la China.

Astfel, secretarul de stat Antony Blinken şi Înaltul Reprezentant al UE Borrell au împărtăşit punctul de vedere potrivit căruia relaţiile cu China au “multiple faţete”, existând elemente de “cooperare, concurenţă şi rivalitate sistemică”, mai ales în contextul în care documentele strategice de la Washington și Bruxelles cu privire la Beijing sunt determinate de aceleași coordonate.

Continue Reading

CHINA

Marina SUA: Grupul portavionului USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud, considerată o scenă a luptei pentru influență între Beijing și Washington

Published

on

© U.S. Navy

Grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt (TRCSG) a intrat în Marea Chinei de Sud la 4 aprilie pentru a desfăşura operaţiuni de rutină, a comunicat marţi marina militară americană, transmite Reuters.

Este pentru a doua oară când acest grup naval intră în Marea Chinei de Sud în cadrul desfăşurării pe 2021 în zona de operaţiuni a Flotei a 7-a americane, precizează U.S. Navy, potrivit Agerpres.

La 25 ianuarie, aceasta anunţa că grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud, cu obiectivul declarat de a promova libertatea de navigaţie, într-un moment în care Taiwanul semnala incursiuni ale unor avioane ale forţelor aeriene chineze în partea de sud-vest a zonei sale de identificare aeriană, ceea ce a provocat îngrijorarea Washingtonului.

Exerciţiile americane de rutină constituie “o demonstraţie de forţă ce nu favorizează pacea şi stabilitatea în regiune”, a reacţionat ulterior purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

China revendică cvasitotalitatea insulelor din Marea Chinei de Sud şi denunţă în mod regulat operaţiunile americane în acest sector, scena unei lupte pentru influenţă între Beijing şi Washington.

Președintele Joe Biden a promis recent, în cursul primei sale conferințe de presă, că ambiția Chinei de a deveni prima putere a lumii nu se va întâmpla cât el va fi în funcție și a prefațat că bătălia acestui secol va fi între democrație și autocrație și că Occidentul trebuie să demonstreze că democrația funcționează.

De asemenea, Joe Biden a discutat în convorbirile sale cu prim-ministrul Japoniei, cu președintele Coreei de Sud și în cadrul unui summit virtual cu liderii QUAD, alianța formată împreună cu India, Japonia și Australia, despre importanța unei zone indo-pacifice libere și deschise.

În acest sens, secretarul apărării Lloyd Austin a înființat la Pentagon un grup de lucru privind provocarea strategică reprezentată de China. Obiectivul este de a stabili postura militară necesară în Oceanul Pacific pentru a contracara ambiţiile teritoriale ale Beijingului, de a dezvolta cooperarea cu aliaţii, dar şi de a determina tipul de relaţii pe care Statele Unite doresc să le aibă cu armata chineză sau chiar ce tipuri de armă trebuie dezvoltate.

Într-un document de 24 de pagini intitulat Instrucţiuni Strategice Interimare privind Securitatea Naţională, publicat recent, președintele Joe Biden tratează China drept singura putere globală capabilă să afecteze sistemul global prin acțiunile sale.

Totodată, conform unui document al Pentagonului din timpul administrației Trump, regiunea Indo-Pacifică reprezintă principalul obiectiv al strategiei naționale americane, acesta făcând trimitere la faptul că Strategia Națională de Apărare lansată în 2018 specifică faptul că revenirea la competiția dintre marile puteri cu China și cu Rusia constituie principalul pericolul pentru SUA și întreaga lume. Potrivit documentului Departamentului american al apărării, în regiunea indo-pacifică China pune în primejdie principiile soluționării pașnice a disputelor, libertatea de navigație și aranjamentele comerciale reciproce, echitabile și de liber schimb.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Corina Crețu5 mins ago

Agenda Urbană: Corina Crețu susține că trebuie acordată mai multă putere autorităților locale pentru gestionarea problemelor urbane

INTERNAȚIONAL26 mins ago

Primul unicorn românesc scrie istorie: UiPath a devenit prima companie românească listată la Bursa din New York

U.E.1 hour ago

Eurostat: Piața forței muncă, afectată semnificativ de pandemia de COVID-19. România se află printre țările UE cu cea mai scăzută rată a ocupării forței de muncă

ROMÂNIA1 hour ago

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii

S&D1 hour ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Transformarea digitală trebuie să facă toate aspectele vieții mai ușoare. De aceea, am propus un proiect pilot în valoare de 2.2 milioane de euro pentru soluții digitale în mediul rural

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană a adoptat un pachet ambițios de măsuri care să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile

U.E.3 hours ago

PES salută ”decizia istorică” privind legea europeană a climei: Uniți, ne luăm angajamentul pentru un viitor sustenabil pentru această generație și pentru cele care vor veni

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană a înregistrat două noi inițiative cetățenești privind formarea funcționarilor publici și mediul

Nicolae Ștefănuță3 hours ago

Nicu Ștefănuță, mesaj pentru viitorul ministru al Sănătății: Ne trebuie un ministru bine conectat la Europa pentru ca programul EU4Health să fie o realitate în România

U.E.4 hours ago

Președintele Eurogrupului: Un euro digital conceput corespunzător are potențialul de a aduce beneficii majore cetățenilor, întreprinderilor și statelor membre

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

O Europă pregătită pentru era digitală: Comisia Europeană propune noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale de încredere

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

Advertisement
Advertisement

Trending