Veniturile bugetare și investițiile cresc, iar statul devine mai suplu, subliniază ministrul Finanțelor: În martie, numărul bugetarilor a scăzut, iar investițiile din fonduri UE depășesc deja 15 miliarde de lei în primele patru luni

România are o economie robustă și rezilientă, subliniază ministrul Finanțelor Tanczos Barna.

Într-un mesaj publicat pe platforma de socializare Facebook, acesta arată că ”veniturile bugetare cresc, iar statul devine mai suplu”.

”Semnalele sunt extrem de clare: Romania are o economie robustă și rezilientă. Veniturile bugetare și investițiile cresc, iar statul devine mai suplu: În luna martie, numărul angajaților din sectorul bugetar a scăzut cu 5.000. Este a doua lună consecutivă în care numărul posturilor ocupate din instituțiile de stat s-a redus”, a arătat ministrul Finanțelor.

El a reliefat că ”investițiile publice din fonduri europene depășesc deja 15 miliarde de lei în primele patru luni, cea mai mare sumă din ultimii zece ani, contribuind semnificativ la menținerea trendului de creștere economică”.

De asemenea, ”veniturile statului au crescut atât în martie, cât și în aprilie, iar, potrivit datelor preliminare, în luna care se încheie astăzi (n.r. aprilie) ne așteptăm la venituri record)”, mai arată Tanczos Barna.

”Trebuie să continuăm lună de lună eforturile de reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, sprijinind în același timp dezvoltarea economică. Doar în acest fel putem avea stabilitate bugetară și o administrație publică mai eficientă, care să ofere servicii de calitate tuturor cetățenilor”, a conchis ministrul Finanțelor.

Tanczos Barna a anunțat la finalul lunii ianuarie că România va avea în 2025 un buget cumpătat prin care statul este pus la dietă pentru a face investiții masive.

Astfel, bugetul pentru 2025  este construit pe trei piloni:

  • Un stat mai suplu, care să reducă povara cheltuielilor ca procent din PIB, ajungând la 8,9% în acest an, față de 9,3%, valoare înregistrată anul trecut. 
  • Investiții masive
  • Crearea unui fond de solidaritate naţională pentru unităţile administrativ-teritoriale. Scopul creării acestui fond este acela de a-i ajuta pe cei care nu-și pot acoperi cheltuielile de funcționare din venituri proprii, potrivit detaliilor ministrului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare