Connect with us

U.E.

Vicepremierul polonez acuză Germania că dorește ”să construiască un stat federal european” în care Berlinul să ia toate deciziile

Published

on

© Prawo i Sprawiedliwość

Vicepremierul polonez, Jaroslaw Kaczynski, președinte al Partidului Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernarea în Polonia din 2015, a acuzat Germania că dorește să impună ”un al IV-lea Reich” în Uniunea Europeană sub forma unui ”stat centralizat” în cadre Berlinul să ia toate deciziile, anunță EFE, citat de Agerpres.

Într-un interviu publicat luni de săptămânalul polonez Sieci, acesta a opinat că ”germanii afirmă deschis că ei sunt cei care decid” şi că ”termenul de al IV-lea Reich este pe deplin justificat”.

”Nu are nimic negativ, nu se referă la cel de-al III-lea Reich (regimul nazist), ci la Sfântul Imperiu Romano-German”, a explicat vicepremierul polonez.

Făcând trimitere la noul guvern de coaliție din Germania, liderul ultraconservator polonez a afirmat că trebuie să le fim ”recunoscători, într-un anumit sens, pentru că au spus foarte clar că vor să construiască un stat federal european – sub autoritatea lor, desigur”.

Totodată, Kaczynski a apreciat că, în opinia sa, cuvântul ”federaţie” este un eufemism pentru a face referire la un stat centralizat.

Kaczynski a făcut trimitere la ”forțele de rezistenţă care se opun acestor planuri, printre care şi ţările mari, precum Italia, Spania şi Franţa”, o referire la formaţiunile naţionaliste şi antieuropene din aceste ţări, cum este cazul formaţiunilor VOX din Spania, Adunarea Naţională din Franţa sau Frăţia din Italia.

În luna decembrie, liderii partidelor naționaliste europene au avut o reuniune la Varșovia în cadrul căreia au promis că își vor alinia voturile privind suveranitatea și imigrația în Parlamentul European, dar nu au reușit să creeze o alianță formală.

Într-o declarație comună, aceștia au respins noțiunea de ”o Europă guvernată de o elită autoproclamată” și au afirmat că ”doar instituțiile suverane ale statelor au o legitimitate democratică deplină”, aticipând escaladarea conflictului dintre Varșovia și Bruxelles cu privire la primatul dreptului european. 

La mijlocul lunii trecute, Guvernul polonez a sesizat Tribunalul Constituțional pentru a da o decizie cu privire la mecanismul european prin care fondurile europene sunt condiționate de respectarea statului de drept.

Acțiunea Varșoviei ia forma unor retorsiuni apărute în urma hotărârii Bruxellesului de a lansa o procedură de infringement împotriva Poloniei din cauza preocupărilor serioase legate de Tribunalul Constituțional polonez și de jurisprudența recentă a acestuia.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

S&D

Vicepreședinele PES Victor Negrescu: Susținem integrarea completă a României în Schengen și dezvoltarea măsurilor pentru creșterea nivelului de trai în toate statele UE

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte PES, a susținut includerea în programul politic adoptat la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni sprijinirea integrării complete a României în spațiul Schengen și dezvoltarea măsurilor și mecanismelor sociale pentru creșterea nivelului de trai în toate statele membre.

”Avem nevoie de o Uniune Europeană mai umană, de o Europă care livrează și îndeplinește așteptările cetățenilor. Prin programul politic adoptat la Congresul Party of European Socialists, liderii social-democraților europeni susțin integrarea completă a României în spațiul Schengen și dezvoltarea măsurilor și mecanismelor sociale pentru creșterea nivelului de trai în toate statele membre. Sunt bucuros că am reușit, în calitate de vicepreședinte al PES la nivel european, să susțin includerea acestor teme importante pentru România în manifestul nostru politic”, a subliniat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a amintit că Nicolas Schmit, candidatul comun al PES, ”este comisarul care a creat programul prin care au fost plătite salariile în timpul pandemiei, a dezvoltat mecanismul salariului minim european sau cadru legal pentru întărirea drepturilor sociale”.

”Am purtat cu această ocazie discuții cu președintele SPD (Germania), Lars Klingbeil, și cu președintele Consiliului de Miniștri din Spania, Pedro Sanchez. Reprezentanții PES activists Romania, organizația Partidul Social Democrat care are ca obiectiv diseminarea și promovarea problematicilor europene, au fost prezenți într-un număr important la Congresul PES, alături de președintele Marcel Ciolacu, și au susținut nevoia unei reprezentări mai bune și a creșterii influenței României la nivel european”, a conchis Victor Negrescu.

Partidul Socialiștilor Europeni, reuniți în congres, la Roma, l-au ales sâmbătă, cu largă majoritate, pe comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, luxemburghezul Nicolas Schmit, drept cap de listă al PES pentru viitoarele alegeri europene şi candidat la conducerea Comisiei Europene după scrutin.

În cadrul congresului, delegațiile prezente au adoptat și manifestul PES intitulat ”Europa pe care o dorim”, fundamentat pe următoarele angajamente:

  • Dreptul la locuri de muncă de calitate cu salarii echitabile prin garantarea drepturilor lucrătorilor, prin consolidarea negocierilor colective, prin democrația la locul de muncă și prin sprijinirea lucrătorilor independenți.
  • Un nou pact verde și social pentru o tranziție echitabilă cu energie curată, sigură și fiabilă; noi locuri de muncă de calitate într-o economie circulară ecologică, fără emisii de dioxid de carbon; și o planetă locuibilă.
  •  O democrație puternică, în care statul de drept să fie respectat și apărat de toți. – O economie europeană puternică și competitivă, care să își pregătească industriile și IMM-urile pentru viitor.
  • O Europă care protejează, care apără oamenii împotriva costului ridicat al vieții, le apără locurile de muncă de concurența neloială și le apără sănătatea și mediul.
  • O Europă feministă, care să militeze pentru drepturi egale, pentru controlul femeilor asupra vieții și corpului lor și pentru a pune capăt violenței și discriminării bazate pe gen.
  • O Europă pentru tineri care garantează progresul, autonomia, oportunitățile și eradică nesiguranța locului de muncă.
  • Dreptul la o locuință decentă și accesibilă pentru toți.
  • O Europă independentă din punct de vedere strategic, care își apără libertatea, securitatea și integritatea teritorială.
  • O Europă puternică în lume, care promovează pacea, securitatea, cooperarea, drepturile omului și dezvoltarea durabilă.

Cetățenii din cele 27 de țări membre UE sunt chemați pentru a decide viitorul Europei, în cadrul alegerilor europarlamentare care vor avea loc în perioada 6-9 iunie.

Continue Reading

U.E.

Focurile armatei israeliene au ucis civili palestinieni în timpul operațiunilor de distribuire a ajutoarelor în Gaza, acuză Josep Borrell, care cere o anchetă internațională

Published

on

© European Union, 2024

Focurile armatei israeliene au ucis civili palestinieni în timpul operațiunilor de distribuire a ajutoarelor în Gaza la începutul acestei săptămâni, a acuzat sâmbătă Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, care a cerut o anchetă internațională asupra acestui incident.

”Joia trecută, peste o sută de civili au fost uciși și mulți alții au fost răniți în timp ce încercau cu disperare să primească alimente dintr-un convoi, mulți dintre ei fiind victime ale focului armatei israeliene în timpul debandadei care a urmat”, a declarat Borrell într-un comunicat publicat sâmbătă de Serviciul European de Acțiune Externe, citat de Politico Europe.

”Focurile deschise de soldații israelieni împotriva civililor care încercau să aibă acces la produse alimentare sunt nejustificabile”, a mai spus el.

În timp ce a cerut o anchetă internațională imparțială asupra acestui caz, Borrell a subliniat că ”responsabilitatea pentru acest incident rezidă în restricțiile impuse de armata israeliană și în obstacolele puse de extremiștii violenți în calea furnizării de ajutor umanitar”.

Vineri, mai mulți lideri europeni au condamnat uciderea a 115 palestinieni care încercau să ajungă la alimentele livrate de camioane în orașul Gaza.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au cerut o anchetă internațională, fără a acuza în mod explicit Israelul că ar fi responsabil. La fel ca Borrell, președintele francez Emmanuel Macron a acuzat armata israeliană pentru incident.

În urma incidentului, SUA au decis vineri să parașuteze ajutoare umanitare în Gaza. Sâmbătă, avioane militare americane C-130 cargo au livrat în enclavă 66 de pachete conținând aproximativ 38.000 de mese, potrivit unor oficiali americani citați de Associated Press.

Discuțiile în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza urmează să fie reluate duminică la Cairo, a relatat sâmbătă Reuters, citând două surse de securitate egiptene. Un post de știri israelian a declarat că Israelul nu va trimite o delegație până când nu va primi o listă completă a ostaticilor israelieni încă în viață, potrivit relatărilor.

Continue Reading

S&D

Nicolas Schmit, ales candidat comun al PES pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Partidul Socialiștilor Europeni a adoptat programul electoral pentru alegerile europarlamentare din iunie

Published

on

© PES/ X

Partidul Socialiștilor Europeni, reuniți în congres, la Roma, l-au ales sâmbătă, cu largă majoritate, pe comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, luxemburghezul Nicolas Schmit, drept cap de listă al PES pentru viitoarele alegeri europene şi candidat la conducerea Comisiei Europene după scrutin, transmite DPA, citat de Agerpres.

În fața celor prezenți la congres unde participă și președintele PSD, Marcel Ciolacu, Schmit a punctat care sunt cele mai importante obiective ale sale: apărarea valorilor europene şi lupta împotriva virajului spre dreapta în Europa.

”Cel mai bun răspuns la extrema dreaptă este viziunea noastră şi proiectul nostru pentru Europa, astfel încât fiecare cetăţean şi fiecare copil să aibă o viaţă mai bună”, a spus el.

Politicianul a subliniat, de asemenea, importanţa unei politici europene de securitate şi apărare. ”Noi, ca europeni, trebuie să luăm problema în propriile mâini”.

Nicolas Schmit este comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă şi drepturi sociale din 2019. Înainte de aceasta, el a fost ministru al muncii în guvernul luxemburghez timp de mai mulţi ani.

Schmit a studiat în Franţa, unde şi-a susţinut şi doctoratul în economie.

În cadrul congresului, delegațiile prezente au adoptat și manifestul PES intitulat ”Europa pe care o dorim”, fundamentat pe următoarele angajamente:

  • Dreptul la locuri de muncă de calitate cu salarii echitabile prin garantarea drepturilor lucrătorilor, prin consolidarea negocierilor colective, prin democrația la locul de muncă și prin sprijinirea lucrătorilor independenți.
  • Un nou pact verde și social pentru o tranziție echitabilă cu energie curată, sigură și fiabilă; noi locuri de muncă de calitate într-o economie circulară ecologică, fără emisii de dioxid de carbon; și o planetă locuibilă.
  •  O democrație puternică, în care statul de drept să fie respectat și apărat de toți. – O economie europeană puternică și competitivă, care să își pregătească industriile și IMM-urile pentru viitor.
  • O Europă care protejează, care apără oamenii împotriva costului ridicat al vieții, le apără locurile de muncă de concurența neloială și le apără sănătatea și mediul.
  • O Europă feministă, care să militeze pentru drepturi egale, pentru controlul femeilor asupra vieții și corpului lor și pentru a pune capăt violenței și discriminării bazate pe gen.
  • O Europă pentru tineri care garantează progresul, autonomia, oportunitățile și eradică nesiguranța locului de muncă.
  • Dreptul la o locuință decentă și accesibilă pentru toți.
  • O Europă independentă din punct de vedere strategic, care își apără libertatea, securitatea și integritatea teritorială.
  • O Europă puternică în lume, care promovează pacea, securitatea, cooperarea, drepturile omului și dezvoltarea durabilă.

Cetățenii din cele 27 de țări membre UE sunt chemați pentru a decide viitorul Europei, în cadrul alegerilor europarlamentare care vor avea loc în perioada 6-9 iunie.

Partidul european care obține cele mai multe locuri în urma alegerilor europene se află într-o poziție de forță pentru negocierea posturilor de conducere a instituțiilor UE.

Comparativ cu alegerile europene din 2019, social-democraţii vor înregistra în acest an pierderi, nu câştiguri în sondaje, deoarece Partidul Popular European (PPE), de centru, este în frunte. În plus, partidele antieuropene şi de dreapta sunt în creştere în unele ţări, scrie agenţia germană de presă.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

NATO12 hours ago

Sondaj: 77% dintre suedezi consideră că securitatea țării lor ”este întărită” prin aderarea la NATO

S&D13 hours ago

Vicepreședinele PES Victor Negrescu: Susținem integrarea completă a României în Schengen și dezvoltarea măsurilor pentru creșterea nivelului de trai în toate statele UE

U.E.14 hours ago

Focurile armatei israeliene au ucis civili palestinieni în timpul operațiunilor de distribuire a ajutoarelor în Gaza, acuză Josep Borrell, care cere o anchetă internațională

COMUNICATE DE PRESĂ15 hours ago

A murit scriitorul Dinu Săraru, membru fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, care lasă în urmă o moștenire de neegalat în literatură, teatru și gazetărie

ROMÂNIA16 hours ago

Cătălin Predoiu, după întâlnirea cu ministrul italian de Interne: Am convenit să dezvoltăm cooperarea polițienească pentru combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și a traficului de ființe umane

ROMÂNIA16 hours ago

Sebastian Burduja vine cu ”noutăți importante” în domeniul energiei: România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune

ROMÂNIA17 hours ago

La Forumul Diplomatic de la Antalya, Luminița Odobescu a subliniat importanța consolidării posturii NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre, în paralel cu dezvoltarea economică

S&D1 day ago

Nicolas Schmit, ales candidat comun al PES pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Partidul Socialiștilor Europeni a adoptat programul electoral pentru alegerile europarlamentare din iunie

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

32 de ani de la războiul de pe Nistru. Maia Sandu și UE ”condamnă agresiunile armate” și transmit un mesaj ”forțelor care încearcă să sădească neîncredere și discordie” în R. Moldova: Nu vor reuși

ROMÂNIA2 days ago

Marcel Ciolacu a stabilit cu Pedro Sanchez ”ultimele detalii privind acordarea dublei cetățenii pentru românii care trăiesc în Spania”: În curând, această dorință a românilor din Spania o să devină realitate

ROMÂNIA3 days ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

RUSIA5 days ago

Din PE, Iulia Navalnaia transmite Occidentului: Dacă vreți să-l învingeți pe Putin, trebuie să deveniți inovatori. Încetați să mai fiți plictisitori

ROMÂNIA5 days ago

Au fost semnate contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj. Marcel Ciolacu: Îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă susține o coaliție transpartinică pentru promovarea egalității de gen: Există o legătură directă între o democrație solidă și respectarea drepturilor femeilor

ROMÂNIA6 days ago

Marcel Ciolacu, la AmCham CEO Business Forum: Dorim ca SUA să devină partenerul principal non-UE al României. În contextul provocărilor de securitate atât de mari, nu mai avem ” timp de proiecte mici”

NATO1 week ago

La doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Jens Stoltenberg afirmă clar că țara asediată „va adera la NATO”: „Nu este o chestiune de dacă, ci de când”

U.E.1 week ago

Bruxelles-ul va debloca fonduri europene de 137 miliarde de euro pentru Polonia în contextul reformelor privind statul de drept

ROMÂNIA2 weeks ago

Coaliția de guvernare a decis comasarea alegerilor locale cu cele europene pentru 9 iunie. Românii vor mai vota pentru prezidențiale în septembrie și pentru parlamentare în decembrie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

Trending