Decizia Statelor Unite de a retrage o parte dintre trupele americane din România este un semnal de alarmă care trebuie tratat cu maximă seriozitate, a transmis miercuri vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, solicitând explicații din partea miniștrilor de externe și de apărare și accelerarea vizitei președintelui Nicușor Dan în Statele Unite.
“Această redimensionare a prezenței americane pe Flancul Estic al NATO, inclusiv a unor forțe aflate la Mihail Kogălniceanu, are implicații directe pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre. Ministrul de Externe și Ministrul Apărării trebuie să vină cu explicații pentru a clarifica situația și propune soluții rapide pentru consolidarea relațiilor cu SUA și securitatea României. În acest context, este esențial ca vizita președintelui Nicușor Dan în Statele Unite să fie accelerată și pregătită în detaliu, pentru a transmite un mesaj clar”, a scris Negrescu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, mesajul este unui triplu, respectiv acela că România rămâne un partener strategic de încredere, că regiunea Mării Negre trebuie să rămână o prioritate pentru NATO, UE și SUA și că trebuie activate și accesate toate instrumentele europene disponibile, precum programul SAFE, pentru întărirea apărării și securității noastre.
“Europa trebuie să își asume mai mult, iar România trebuie să devină un pilon de stabilitate și securitate la frontiera estică a Uniunii Europene”, a conchis europarlamentarul și vicepreședintele PSD.
România și aliații din NATO au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, a transmis miercuri Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA.
Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu.
“Decizia era așteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american”, arată MApN.
Redimensionarea forțelor SUA reprezintă un efect al noilor priorități ale administrației prezidențiale, anunțate încă din luna februarie. Decizia a avut în vedere și faptul că NATO și-a consolidat prezența și activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să își ajusteze postura militară în regiune.
Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în continuare pe teritoriul național, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională.
Oficializarea acestei decizii a venit pe fondul faptului că publicația ucraineană Kyiv Post a relatat, citând multiple surse de la Washington și de la nivelul NATO, că administrația Trump este pe cale să retragă mii de militari americani din România, în timp ce publicația americană Stars and Stripes a relatat în aceeași zi că Divizia a 3-a Infanterie a preluat comanda operațiunilor Armatei SUA în regiunea Mării Negre, cu o forță operativă de soldați trimiși în România pentru o misiune de nouă luni.




