Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, îndeamnă România să-și asume un rol mai important în Europa și în NATO și să implementeze Hubul european de securitate maritimă la Marea Neagră.
„Summitul NATO de la Ankara poate schimba direcția securității europene. Pentru România, miza este uriașă. Suntem pe flancul estic al NATO și avem responsabilitatea de a transforma această poziție într-un avantaj strategic. Avem nevoie de investiții inteligente în apărare, de mai multe granturi europene pentru securitate și de transformarea Mării Negre într-o prioritate pentru UE și NATO. Inițiativa mea privind crearea unui hub european de securitate maritimă la Marea Neagră începe să prindă contur. Acum este nevoie de voință politică pentru a merge mai departe”, a arătat eurodeputatul într-o intervenție susținută în Parlamentul European.
Rezoluția solicită crearea urgentă a unei veritabile Uniuni Europene a Apărării și subliniază că o integrare mai profundă, coordonarea și punerea în comun a resurselor sunt indispensabile pentru un răspuns eficace al UE la amenințările tot mai mari ale Rusiei.
Flancul estic al UE și al NATO trebuie consolidat în întregime, de la Arctica la Marea Neagră, inclusiv pe uscat, maritim și aerian, pentru a combate dronele și baloanele meteorologice, afirmă deputații. Ei subliniază că incursiunile deliberate ale Rusiei sunt menite nu numai să provoace și să destabilizeze statele membre, ci și să testeze și să exploateze punctele slabe ale capacităților de detectare și răspuns ale NATO.




