Connect with us

U.E.

BREXIT|Parlamentar britanic: Camera Lorzilor ar putea întârzia ieșirea Marii Britanii din UE

Published

on

Coaliție transpartinică din Camera Lorzilor a Parlamentului britanic ia în considerare blocarea procedurii de declanșsare a articolului 50 al tratatului UE, cel cu privire la activarea clauzei de retragere voluntară din Uniunea Europeană – dacă o decizie a Curții Supreme din Marea Britanie va stabili că este nevoie de aprobarea Parlamentului în acest sens, notează EU Observer.

londra_anglia_14Baroneasa Patience Wheatcroft (Partidul Conservator) a declarat pentru The Times că speră ca aceste întârzieri să conducă la un al doilea referendum sau la alegeri generale pentru a câștiga un mandat de la popor cu privire la viitorul Marii Britanii, mai scrie sursa citată.

O dezbatere juridică cu privire la posibilitatea ca guvernul să declanșeze articolul 50 fără aprobarea în prealabil a Parlamentului va fi organizată sub forma unei audieri la Curtea Supremă în această toamnă, notează și BBC.

Liderii instituțiilor europene, în special ai Comisiei și Parlamentului, precum și liderii unor importante state membre (Germania, Franța, Italia) au solicitat Marii Britanii să nu întârzie procedura de declanșare a articolului 50.

Mai mult, președintele Franței i-a amintit noului premier britanic, Theresa May, că Marea Britanie nu ar trebui să aibă acces la piața unică europeană dacă elimină libertatea de circulație, adică dreptul cetățenilor europeni de a lucra în această țară.

Recent, Londra a anunțat că renunță la președinția rotativă a Uniunii Europene, programată pentru perioada iulie-decembrie 2017, iar Consiliul a modificat calendarul mandatelor cu șase luni pentru fiecare țară membră.

În schimb, noii propuneri britanice pentru postul de comisar european, Julian King, i-a fost oferit portofoliul pentru o ”Uniune a Securității”.

La referendumul din 23 iunie, 52% dintre cetățenii britanici prezenți la urne au votat pentru ieșirea Marii Britanii din UE.

Camera Lorzilor, formată din este un corp numit format din 2 arhiepiscopi, 24 episcopi ai Bisericii Anglicane și 692 de membri ai nobilimii britanice. Aceasta dezbate legislație și are puterea de amenda sau respinge proiecte de legi. Cu toate acestea, puterea Camerei Lorzilor de a respinge o lege aprobată de Camera Comunelor (camera inferioară) este restricționate de actele parlamentului. În cazul rezultatului referendumului din 23 iunie, o decizie juridică ar urma să stabilească ce rol va avea Parlamentul în acest sens.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, invitată de Macron la o reuniune trilaterală la Paris cu Xi Jinping, la prima vizită a președintelui chinez în Europa după cinci ani

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va participa lunea viitoare la o reuniune tripartită la Paris cu preşedinţii francez, Emmanuel Macron, şi chinez, Xi Jinping, a anunţat luni pe platforma X purtătorul de cuvânt al executivului european, Eric Mamer.

Această reuniune va avea loc în prima zi a turneului european pe care preşedintele chinez îl va începe cu Franţa şi-l va continua cu vizite în Serbia şi Ungaria, prima vizită de stat pe care Xi Jinping o efectuează în Europa în ultimii cinci ani.

“Președinta Ursula von der Leyen se va deplasa luni, 6 mai, la Paris, la invitația președintelui Emmanuel Macron, pentru o întâlnire trilaterală cu președintele chinez Xi Jinping”, a anunțat Mamer.

Acest anunț apare la câteva zile după ce presa a speculat că președintele francez caută susținere pentru a-l numi pe fostul premier italian Mario Draghi la șefia Comisiei Europene, în detrimentul Ursulei von der Leyen, scenariu exacerbat de faptul că liderul de la Elysee ar fi nemulțumit de rolul mult prea politic pe care von der Leyen și l-a asumat la cârma executivului european.

De altfel, Ursula von der Leyen l-a însoțit în aprilie anul trecut pe Emmanuel Macron în cadrul vizitei de stat a liderului francez în China, ea participând la o întrevedere trilaterală cu Macron și Xi. 

Vizita de atunci, criticată din cauza participării lui von der Leyen, a fost precedată de un discurs al președintei Comisiei Europene privind relațiile UE-China, în care a precizat că dorește o “reducere a riscurilor, nu o decuplare a UE de China”, punctând totodată că relațiile vor fi definite de modul cum Beijingul se raportează la războiul lui Putin.

Reuniunea de atunci a provocat rumoare pentru că Macron, refuzând “să intre într-o logică bloc contra bloc”, a îndemnat Europa să nu urmeze SUA sau China în chestiunea Taiwanului și a adoptat o declarație comună cu Xi Jinping în care nu au menționat Rusia, nu au condamnat explicit războiul Rusiei în Ucraina și au pledat pentru “restabilirea păcii”.

Acum, potrivit preşedinţiei franceze, printre temele de pe agenda discuţiilor cu preşedintele chinez se vor afla războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu, cooperarea economică şi schimbările climatice, subliniază Agerpres.

După Franţa, Xi Jinping va sosi la Belgrad exact în ziua când se împlinesc 25 de ani de când aviaţia americană a bombardat ambasada chineză la Belgrad în timpul campaniei NATO de bombardamente asupra Serbiei. Atacul asupra ambasadei Chinei, soldat cu moartea a trei jurnalişti chinezi, a fost atunci descris de NATO drept un accident.

Turneul lui Xi Jinping în Europa se va încheia în Ungaria, ţară care, la fel ca Serbia, s-a alăturat iniţiativei chineze “O centură, un drum” (“Belt and Road”), iniţiativă cunoscută de asemenea ca “Noul drum al mătăsii” şi al cărei obiectiv este deschiderea de noi conexiuni comerciale pentru companiile chineze şi se bazează în special pe realizarea unor mari proiecte de infrastructură.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

“R. Moldova este pe o cale istorică spre UE”: Charles Michel și Maia Sandu au discutat despre lansarea oficială a negocierilor de aderare

Published

on

© European Union 2024

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut luni, la Bruxelles, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu care a discutat despre organizarea cât mai rapidă a primei Conferințe interguvernamentale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, în vederea lansării oficiale a negocierilor de aderare.

“Am discutat despre procesul de aderare a Moldovei la UE, despre securitatea regională și viziunea noastră comună pentru o Europă unită, stabilă și prosperă. Uniunea Europeană a fost și este o comunitate a păcii”, a transmis Maia Sandu, după întrevedere, pe pagina sa de Facebook.

Ea a precizat că în cadrul întrevederii a evidențiat “importanța organizării cât mai rapide a primei Conferințe interguvernamentale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, în vederea lansării oficiale a negocierilor de aderare”.

 

La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat că “Republica Moldova se află pe o cale istorică spre familia Uniunii Europene“.

Cu acest prilej, Michel i-a reafirmat lui Sandu sprijinul deplin și a apreciat reformele “impresionante” pe care le întreprinde Moldova.

“Suntem alături de dumneavoastră în lupta împotriva acțiunilor hibride destabilizatoare ale Rusiei și a campaniilor de dezinformare pentru a inversa parcursul european al țării”, a mai spus președintele Consiliului European, la câteva zile după ce UE a prelungit cu un an sancțiunile împotriva persoanelor care încearcă să destabilizeze și să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova.

“Viitorul Moldovei este în UE și vă vom fi alături în acest demers”, a conchis Charles Michel.

 

Amintim că, în concluziile sale din 21-22 martie 2024, Consiliul European și-a reafirmat angajamentul de a oferi tot sprijinul relevant Republicii Moldova pentru a face față provocărilor cu care se confruntă ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și de a consolida reziliența, securitatea și stabilitatea țării în fața activităților destabilizatoare ale Rusiei și ale reprezentanților săi.

La 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, după ce liderii UE i-au acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

20 de ani de la marea extindere a UE: “Orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor”, atenționează șeful Consiliului European într-o reacție la discursul lui Macron

Published

on

© European Union, 2024

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a estimat luni că orice proiect democratic este ”prin natura sa, muritor”, drept reacţie la discursul preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a afirmat săptămâna trecută că UE ar putea “muri”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Orice proiect democratic, orice model democratic este, prin natura sa, muritor”, a declarat Michel cu prilejul unui eveniment de marcare a 20 de ani de la extinderea din 2004, când zece state au aderat la UE.

La data de 1 mai 2004 a avut loc cel de-al cincilea val de extindere din istoria UE, când zece țări au aderat la UE: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta a fost cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări.

Totuşi, a subliniat el, această constatare nu este menită să dea “o impresie pesimistă” privind starea UE. “Sunt optimist”, a spus el.

 

“Cred că avem forţele necesare, instrumentele necesare şi că suntem lucizi”, a adăugat preşedintele Consiliului European.

Într-un discurs cu o tentă alarmistă susţinut joi la Sorbona, la Paris, Emmanuel Macron a insistat asupra pericolelor care ameninţă UE.

Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat Europa să se trezească la realitate că nu este suficient de înarmată în fața amenințărilor globale, precum agresiunea Rusiei, care reprezintă o provocare existențială pentru continent.

Într-un important discurs despre Europa rostit la Sorbona (“Sorbona 2.0”), în ceea ce a părut o reeditare a discursului din 2017, Macron a cerut Europei să adopte o strategie de apărare “credibilă” care să fie mai puțin dependentă de SUA, după ce acum șapte ani a propus Inițiativa pentru o Europă suverană, unită și democratică. 

Europa noastră de astăzi este mortală și poate muri. Poate muri și acest lucru depinde doar de alegerile noastre”, a spus Macron, liderul francez avertizând că Europa nu este “înarmată împotriva riscurilor cu care ne confruntăm” într-o lume în care “regulile jocului s-au schimbat” și în care nu trebuie să fie “vasala” Statelor Unite.

El a spus că supraviețuirea blocului european “depinde doar de alegerile noastre” și a avertizat că “regulile jocului” s-au schimbat și că UE nu este “înarmată împotriva riscurilor cu care ne confruntăm”, Macron fiind recunoscut pentru astfel de declarații tari după ce în 2019, la 70 ani de la înființarea NATO, a afirmat Alianța Nord-Atlantică este în moarte cerebrală.

“Suntem încă prea lenți și nu suntem suficient de ambițioși”, a spus liderul de la Paris, făcând apel la o “Europă puternică”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Ursula von der Leyen, invitată de Macron la o reuniune trilaterală la Paris cu Xi Jinping, la prima vizită a președintelui chinez în Europa după cinci ani

REPUBLICA MOLDOVA4 hours ago

“R. Moldova este pe o cale istorică spre UE”: Charles Michel și Maia Sandu au discutat despre lansarea oficială a negocierilor de aderare

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

20 de ani de la marea extindere a UE: “Orice proiect democratic este, prin natura sa, muritor”, atenționează șeful Consiliului European într-o reacție la discursul lui Macron

NATO7 hours ago

Turcia confirmă că îl susține pe Mark Rutte în competiția pentru poziția de secretar general al NATO

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Antony Blinken speră că Hamas va accepta propunerea ”extraordinar de generoasă din partea Israelului” privind o încetare a focului în Gaza

ROMÂNIA9 hours ago

Bruxelles-ul a aprobat ajutorul de stat acordat transportatorului aerian TAROM pentru restabilirea viabilității pe termen lung a companiei

CONSILIUL UE9 hours ago

Consiliul UE adoptă Actul privind infrastructura gigabit care asigură implementarea mai rapidă a rețelelor de mare viteză în UE

NATO9 hours ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

U.E.10 hours ago

Premierul spaniol Pedro Sanchez rămâne în funcție: Voi continua în fruntea guvernului cu și mai multă forță

ROMÂNIA11 hours ago

Marcel Ciolacu: Vom menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă, dar și pentru a utiliza cât mai eficient resursele

NATO9 hours ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 202415 hours ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL5 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA6 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL7 days ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 weeks ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

Trending