Connect with us

G20

Reuniunea miniștrilor energiei din G20 s-a încheiat fără un comunicat comun din cauza ”dezacordurilor”, dar aceștia și-au asumat angajamentul de a accelera tranziția energetică ”echitabilă”

Published

on

©European Union, 2020

O reuniunea a miniștrilor energiei din țările membre ale Grupului G20 s-a încheiat vineri fără un comunicat comun ca urmare a ”dezacordurilor”, dar cu un angajament al marilor economii de a accelera tranziția energetică ”echitabilă”, a anunțat Indonezia, țară care asigură președinția acestui grup, anunță AFP, citat de Agerpres.

Ministrul indonezian al energiei, Arifin Tasrif, a anunțat că așa-numitul ”Bali Compact”, document non-constrângător propus de Indonezia care oferă măsuri necesare pentru a atinge obiectivul de zero emisii, a fost aprobrat de toți membrii grupului.

”Miniştrii energiei din G20 au trimis un semnal puternic pieţei pentru ca actorii politici să ia măsuri pentru întărirea unui mediu favorabil investiţiilor (…) şi a permite o tranziţie energetică curată, durabilă, echitabilă şi incluzivă, mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare”, a menţionat oficialul Indoneziei într-o conferinţă de presă online.

Detaliile textului nu au fost date publicității, dar principalele prevederi vizează crearea condițiilor pentru a stimula investițiile în energiile fără carbon.

Între timp, miniștrii de Finanțe din G7 au căzut de acord să plafoneze prețurile la produsele petroliere și la țițeiul provenite din Rusia.

Plafonul inițial al prețurilor se va baza pe o serie de elemente tehnice, iar nivelul prețurilor va fi revizuit dacă va fi necesar, conform acordului la care au ajuns aceștia.

La nivel european este așteptat ca președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să anunțe plafonarea prețului la gazul rusesc.

Conform unor declarații ale oficialului european, susținute în cadrul reuniunii parlamentarilor conservatori din Germania, ”există, de asemenea, baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepționale, ca măsură de urgență într-un moment de criză”.

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

G20

O invitare a lui Vladimir Putin la summitul G20 din Brazilia trebuie să fie rezultatul unui consens, consideră Emmanuel Macron

Published

on

© Elysee

Președintele francez Emmanuel Macron a susținut joi că o invitare a lui Vladimir Putin la summitul G20 din Brazilia, care va avea loc în noiembrie, ar trebui să fie rezultatul unui consens în cadrul clubului celo mai industrializate țări, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Semnificaţia acestui club este că trebuie să fie un acord cu ceilalţi 19, aceasta va fi opera diplomaţiei braziliene”, a spus preşedintele francez în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său Luiz Inacio Lula da Silva la Brasilia. Dacă o astfel de întâlnire poate fi ”utilă, trebuie făcută”, ”dacă provoacă diviziune, probabil că nu”, a menţionat el.

În luna noiembrie a anului 2023, Putin a participat pentru prima dată, ce-i drept, virtual, la reuniunea G20 de când a declanșat cel mai sângeros conflict de pe teritoriul european de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La summiturile precedente, acesta l-a delegat pe ministrul de externe Serghei Lavrov să reprezinte Rusia, conform Deutsche Welle

Liderul de la Kremlin a justificat lansarea invaziei ilegale și neprovocate împotriva Ucrainei spunând că încearcă să ”demilitarizeze” și să ”denazifice” țara vecină condusă de președintele cu origini evreiești Volodimir Zelenski. 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a profitat de ocazie pentru a-l confrunta pe Putin, acuzându-l că încearcă ”să anihileze națiunea ucraineană suverană și să provoace instabilitate regională”, făcând astfel lumea un loc mai nesigur.

Sperând la un război-fulger, Putin a fost luat prin surprindere de reziliența ucrainenilor și de sprijinul fără precedent al Occidentului față de Kievul care luptă de mai bine de doi ani pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării, dar și pentru valorile democratice.

Continue Reading

G20

La summitul virtual al G20, Olaf Scholz și Giorgia Meloni i-au cerut lui Putin ”să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei pentru ca acest război să se termine în sfârşit”

Published

on

© Governo Italiano

Cancelarul german Olaf Scholz a menționat miercuri că i-a solicitat președintelui rus Vladimir Putin să pună capăt agresiunii împotriva Ucrainei, în cadrul primei reuniuni online a G20 la care a participat și liderul de la Kremlin, de la începutul războiului, anunță AFP, citat de Agerpres.

”I-am cerut să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei pentru ca acest război să se termine în sfârşit”, a anunțat cancelarul german într-o conferință de presă comună cu premierul italian Giorgia Meloni, desfășurată la Berlin.

Scholz a descris participarea lui Putin la summitul G20 drept ”o ocazie bună” pentru a reafirma clar că pacea în Ucraina poate fi restabilită cu ușurință doar dacă Rusia își retrage trupele, deoarece Rusia este cea care a atacat Ucraina.

La rândul său, Meloni, care a participat și ea la summitul online al G20, i-a dat dreptate cancelarului german, spunând că ”cel mai simplu lucru ar fi o retragere a trupelor” ruse.

Putin a participat pentru prima dată la reuniunea G20 de când a declanșat cel mai sângeros conflict de pe teritoriul european de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La summiturile precedente, acesta l-a delegat pe ministrul de externe Serghei Lavrov să reprezinte Rusia, conform Deutsche Welle. 

Liderul de la Kremlin a justificat lansarea invaziei ilegale și neprovocate împotriva Ucrainei spunând că încearcă să ”demilitarizeze” și să ”denazifice” țara vecină condusă de președintele cu origini evreiești Volodimir Zelenski. 

Sperând la un război-fulger, Putin a fost luat prin surprindere de reziliența ucrainenilor și de sprijinul fără precedent al Occidentului față de Kievul care luptă de aproape doi ani pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării, dar și pentru valorile democratice.

Continue Reading

G20

Antony Blinken apără declarația G20 cu privire la Ucraina, în contextul criticilor privind un limbaj blând la adresa Rusiei: Poate că este vorba de G19, dar toate țările au susținut importanța integrității teritoriale

Published

on

© State Department photo by Chuck Kennedy/ Flickr

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a apărat duminică decizia Statelor Unite de a accepta declarația comună a liderilor G20 cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care nu a reluat poziția anterioară a grupului, când Rusia a fost condamnată pentru invadarea vecinului său, informează Politico.

”În această declarație, toate țările G20 au susținut importanța integrității teritoriale, a suveranității – și asta este foarte clar”, a declarat Blinken în timpul unui interviu în cadrul emisiunii ”State of the Union” de la CNN.

În declarația din acest an, G20 nu a făcut referire explicită la Rusia, dar a introdus mențiunea conform căreia toate țările trebuie ”să se abțină de la acțiuni împotriva integrității teritoriale și împotriva suveranității sau împotriva independenței politice a oricărui stat”.

Formularea, pe care țările occidentale au cerut-o pentru a semnala o condamnare continuă a invaziei președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina, ar putea, de asemenea, să liniștească lamentările Moscovei că atacurile din interiorul Rusiei s-au intensificat de la începutul contraofensivei ucrainene. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost profund implicat în săptămânile de negocieri care au dus la versiunea finală.

”Am fost în sală când toți liderii au vorbit astăzi cu președintele Biden și din tot ceea ce au spus a reieșit foarte clar că nu numai că vor să vadă că acest război se termină, dar vor să se termine în termeni drepți și durabili și a fost, de asemenea, foarte clar că efectele agresiunii Rusiei sunt resimțite în toate țările G20 și în întreaga lume în curs de dezvoltare”, a declarat Blinken duminică.

”Cred că este foarte important că G20 a vorbit pe o singură voce”, a adăugat Blinken. ”Într-o anumită măsură, poate că este vorba de G19, pentru că, evident, Rusia este și ea aici ca parte a G20”, a completat oficialul american.

Ministerul ucrainean de Externe a criticat sâmbătă comunicatul, calificând declarația drept ”nimic de care să fim mândri”.

În ciuda limbajului mai blând din comunicatul comun din acest an, liderii G20 au remarcat impactul pe care războiul îl are asupra securității alimentare la nivel internațional, a spus Blinken.

”Ucraina a fost coșul cu pâine al lumii timp de atâția ani. Rusia i-a blocat porturile după invazie. A fost negociată o înțelegere pentru a permite exportul cerealelor. Recent, Rusia l-a rupt”, a declarat Blinken, referindu-se la decizia Rusiei din această vară de a se retrage din Inițiativa privind exportul de cerealele prin Marea Neagră, un acord mediat de ONU care anterior a făcut posibil ca Ucraina să exporte în siguranță zeci de milioane de tone de cereale în timp ce războiul făcea ravagii.

Blinken a călătorit în Ucraina săptămâna trecută pentru a se întâlni cu Zelenski cu prim-ministrul Denys Shmyhal și cu ministrul de externe Dmitro Kuleba pentru a-și arăta ”angajamentul de neclintit față de suveranitatea, integritatea teritorială și democrația Ucrainei”, în timp ce contraofensiva acesteia împotriva trupelor rusești continuă, a declarat Departamentul de Stat într-o declarație la momentul deplasării.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.1 min ago

Miniștrii de externe german și polonez au marcat pe cele două maluri ale râului Oder 20 de ani de la aderarea Poloniei, la indigo cu predecesorii lor la 1 mai 2004

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană lansează o consultare cu partenerii sociali privind o potențială legislație UE pentru “telemuncă și dreptul la deconectare”

U.E.3 hours ago

Eurostat: România, în primele patru țări din UE cu cele mai mici ponderi ale angajaților care lucrează minim 49 de ore pe săptămână

U.E.6 hours ago

“Este mai bine să fii în UE!”: La 20 de ani de la aderare, Donald Tusk promite că peste cinci ani Polonia va fi mai bogată decât Marea Britanie

U.E.7 hours ago

Moldova, Ucraina și Balcanii au “fereastra istorică” de a-și lega viitorul de UE, apreciază șeful diplomației europene la 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE

REPUBLICA MOLDOVA8 hours ago

La 20 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, Maia Sandu asigură că Republica Moldova urmează “această cale”

NATO10 hours ago

SUA încurajează aliații să doneze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. Germania, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia au în dotare aceste rachete

U.E.10 hours ago

Două decenii de la “reunificarea unui continent divizat”: UE celebrează 20 de ani de la extinderea “Big Bang”, când zece țări au aderat la Uniune

POLITICĂ11 hours ago

Nicolae Ciucă, întâlnire cu ambasadorul Franței la București: Prezența militară franceză în România este o garanție a securității și stabilității noastre

ROMÂNIA11 hours ago

România și Germania au marcat, în premieră, Ziua Prieteniei româno-germane. Ambasadorul Peer Gebauer, decorat de președintele Iohannis pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări

COMISIA EUROPEANA1 day ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO2 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20242 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL7 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending